Indrazneste sa visezi!

Astazi in cadrul Cursului de Tehnician Nutritionist am avut parte de un modul foarte interesant despre comunicare. Pe langa informatiile utile pe care le-am aflat despre relatia client-nutritionist am discutat o buna parte despre vise. Despre visele noastre, ale fiecaruia dintre noi. Si am realizat cum frica ne limiteaza, ne blocheaza visele si dorintele. Caci se pare ca este destul de greu sa accepti esecul si atunci ramai pe loc tu, frica si gandurile „nu pot”, „nu am sa reusesc”.

Este destul de greu sa ne transpunem in ce am vrea sa obtinem, sa ne imaginam cum ar trebui sa arate visul nostru, ce forma, ce culoare ar putea avea… Mai ales atunci cand in momentul prezent nu dispunem de resursele necesare financiare, de informatiile complete, timpul necesar etc. Atunci cand ne gandim la un vis, poate ne imaginam o secunda la imaginea de ansamblu dupa care ne scuturam din visare si ramanem la  „este imposibil”. Caci este cu atat mai greu cand trebuie sa alegi sa faci o schimbare radicala, sa pornesti de la zero, sa renunti la confortul financiar si la stabilitate. Cu alte cuvinte este total de speriat sa risti si sa nu ai o certitudine ca lucrurile vor iesi exact asa cum ti le-ai imaginat tu. Cu siguranta avem o viziune limitata, poate de multe ori renuntam inainte de a incerca ceva si de cele mai multe ori ne lasam condusi de parerile exterioare si panica.

Ca sa depasesti zona de confort este nevoie de o vointa de fier, de determinare, de multa pasiune si speranta. Pentru ca un plan bine pus la punct pas cu pas te poate aduce mult mai aproape de visul tau. Increderea in visul tau si primul pas cu siguranta sunt cele mai importante, pentru ca parcursul pana la obiectivul final poate fi surprinzator atunci cand stii exact unde vrei sa ajungi.

Am auzit situatii reale in care visele au devenit realitate prin multa munca si determinare, resursele au venit pas cu pas exact in momentele cele mai potrivite. Acest lucru ma face sa am mai multa incredere si sa vreau sa depasesc frica si cuvintele de descurajare care apar alerte o data cu ideea visului.

Primul obiectiv pare a fi stabilirea exacta a visului, proiectia in detaliu a lucrului pe care am vrea sa-l realizam. O proiectie vizuala completa cu trairile emotionale dar si structura fizica a visului (cum sa arate, ce culoare, cum sa fie decorat etc).

Aici se pare ca m-am incurcat eu, cand am ales sa nu mai scot la suprafata tot visul, de teama, din cauza lipsei resurelor, din neincredere in fortele proprii… Azi, acum este momentul cel mai potrivit de a creiona un plan pentru visul meu, de a aduna toate piesele puzzle-ului si de a face o alegere. O decizie din suflet si pentru suflet. Azi este momentul sa-mi depasesc limitele si sa ma desprind treptat de tot ceea ce inseamna teama si esec. Este momentul in care vreau sa spun „da stiu ce vreau” si ” da o sa pot sa realizez lucrul acesta”.

Azi este despre „indrazneste sa visezi”, despre claritate si despre urmarea pasiunilor.

Reclame

Nu esti singur/a!

Uneori mi se pare ca viata noastra este construita din etape. Imi spunea cineva acum mult timp, ca in general dupa varsta de 30 de ani se linistesc apele. Nu stiu ajungem sa fim mai intelegatori, ne prioritizam altfel dorintele sau alegem sa ne bucuram de pasiunile noastre si de ce ne face placere, suntem mai multumiti cu ceea ce avem.

Nu imi este foarte clar cum sunt crescute generatiile de astazi, dar stiu ca eu am crescut dupa niste reguli destul de stricte si dupa niste principii de viata „normale”. Liceu, facultate, job, distractie, relatie serioasa, casatorie, copii si de aici nimeni nu mi-a mai povestit nimic. Cred ca era fix bucatica lipsa despre care mi-ar fi placut sa existe in discutii, de viata dupa casatorie, de probleme, de infidelitati, de greutati.

Sub regulile familiei si ale societatii in principiu pana la varsta de 30 de ani am cautat cu multa ardoare aceste etape. Care atunci cand nu s-au regasit sau au fost diferite m-am simtit cu totul pierduta, dezorientata ca si cum nu-mi gaseseam locul. Pentru ca, repet nu prea se vorbeste despre situatiile altfel, despre sincronizarea care nu apare mereu atunci cand ti-o doresti, despre relatiile care nu sunt asa cum speri, despre casatorie sau familie care de multe ori sunt doar o imagine de fatada.

Si eu am fost mereu (si inca sunt) o visatoare incurabila care a crezut ca exista ceva special, o conexiune inedita, o relatie diferita in care ambele persoane sunt egale, in care respectul este prezent si in care se construieste din toate punctele de vedere. Am vrut mereu sa fiu cu un pas inainte si sa descopar aceasta relatie speciala care tot intarzia sau intarzie sa apara. A exista ceva cu totul diferit ca si conjunctura, dar apoape de esenta pe care mi-o doream dar am sa dezvolt in alta postare.

Ce as vrea sa sublinez este faptul ca uneori varsta intre 23 – 29 ani (depinde de fiecare in parte) este o perioada mai dificila, mai sensibila. O perioada in care sunt puse atat de multe intrebari si in care nu ai tot timpul curaj sa le vorbesti cu cineva. Sunt intrebari despre imaginea ta, despre ce reprezinti tu, despre relatile esuate, despre cum incerci sa te incadrezi in tipare, despre locul de munca care nu-ti mai place si tot asa. Si in acest haos urmeaza si o perioada de rebeliune, in care doar tu contezi, in care faci totul asa cum vrei tu, fara sa tii cont de reguli…in care vrei sa traiesti, sa experimentezi.

Pentru ca apoi treptat, probabil si datorita anumitor factori externi, persoane pe care le intalnesti, experiente prin care treci si tot asa sa-ti dai seama ca desi inca nu ai toate acele lucruri pe care ti le-ai dorit esti mai linistit. Se mai asterne melancolia din cand in cand, dar esti preocupat de pasiuni, de lucruri care te fac sa te simiti bine, autentic. De o selectie de oameni, de locuri, de detalii care iti dau o senzatie ca inca nu stii incotro te indrepti, dar simti ca totul o sa fie bine. Cred ca este foarte importanta si activitatea noastra fizica, sunt atat de multe beneficii fizice si psihice pe care le putem obtine pintr-o ora de miscare (voi detalia si despre aceasta parte).

Scriu acest post pentru ca si eu multa vreme m-am simtit singura, desi eram inconjurata de oameni si persoane foarte dragi. Pentru ca si eu am plans pana la epuizare cautand raspunsuri si pentru ca si eu am avut nevoie sa experimentez, sa caut lucruri in care sa ma regasesc. Scriu si pentru ca am intalnit in aceasta perioada persoane care sunt in aceasta etapa si cred ca sunt singurele care trec prin astea.

Si pentru ca problemele amoroase vor exista mereu, trebuie doar sa stim cum sa le gestionam, pentru ca locul de munca nu o sa fie mereu cel mai placut loc, dar conteaza cat de mult investim in evolutia noastra profesionala si pentru ca toate aceste etape si momente ne vor oferi lectii pe care in timp le vom intelege. Poate vom alege sa avem mai mult curaj sa ne urmam visele, poate nu o sa ne mai sperie faptul ca trebuie sa ne mutam singuri si poate o sa descoperim ce talente si ce pasiuni avem. Ce ne place sa facem pentru sufletul nostru.

Invatarea este continua, experientele sunt atat de diferite, relatiile ahh sunt atat de complicate, dar important este sa putem avea mintea limpede, sa fim sanatosi, sa iubim pe cine avem in preajma (parinti, nepoti, bunici etc) si sa invatam sa fim fericiti cu noi in primul rand.

Stiu sunt vorbe care par ca apa de ploaie, dar de fiecare dintre noi depinde evolutia noastra. Dezvoltarea noastra personala, curiozitatea, descoperirea talentelor. Un focus important spre pasiunile noastre. Si pregateste-te si de esec, pentru ca se pare ca asa invatam cel mai bine :).

Ce voiam sa sublinez este faptul ca nu esti singur/a. Si ca toate etapele astea au un rol important in dezoltarea noastra personala.

Exista viata dupa job…

In ultima perioada sunt intr-o schimbare continua in ceea ce priveste jobul. Am schimbat domeniul, apoi am micsorat programul sau am schimbat turele. Si intr-un final am ajuns la concluzia ca iar este nevoie de o resetare a locului de munca. Se pare insa ca finalul este acelasi, sau mai bine zis se pare ca timpul trece extrem de repede. Nu am timp sa fac nimic extra job. Abia imi mai strecor cate o ora de relaxare la alergare sau pilates, caci in rest sunt ca o minge de ping pong care alearga dintr-o parte in alta fara a ajunge la un scop precis.

Sunt prea obosita ca sa mai am rabdare sa cunosc oameni noi sau epuizata de orele vorbite la telefon ca sa mai vorbesc altceva cand ajung acasa. Stiu doar ca e noapte si apoi zi, uneori uit si in ce zi suntem caci nu stiu cand din luni am ajuns duminica si tot asa. Iar daca mai adaugi si cateva weekenduri lucrate, chiar ca esti rupt de realitate.

Asta seara in timp ce veneam de la job am observat cum oamenii au inca viata dupa job. Am vazut terase putin sau mai mult extravagante pline. Am auzit rasete, am simtit mirosul incredibil de paste, am vazut oameni alergand, luminite aprinse la localuri si agitatie in oras.

E din ce in ce mai greu sa fim multumiti, sa ne oferim momente de relaxare in care sa ne deconectam 100% de munca si de problemele de acolo. Suntem conectati in permanenta cu biroul, iar acest stres isi pune amprenta asupra vietei noastre sociale. Suntem prinsi intr-un rulaj de bani, cheltuim, muncim si iar cheltuim. Si asa a mai trecut o luna, doua, un an etc.

Munca a luat locul relatiilor sociale, a relatiilor in general, a familiei, a acaparat tot. Iar noi cautam si mai mult sa ne incadram intr-un job mai bun si mai bine platit (implicit cu mai multe responsabilitati).

Cand oare o sa ne permitem luxul sa ne relaxam la un restaurant elegant cu specific italienesc, care doar de la primul pas te transpune direct in centrul Italiei si in care mancarea miroase pur si simplu delicios. Cand ne putem aseza la masa fara sa ne calculam nota de plata si doar sa savuram ceva foarte bun. Sa avem timp sa ne bucuram de mancare si de companie. Iar compania sa fie oameni dragi sau omul drag sufletului tau…

Timpul trece, bucuriile sunt amanate, jobul nu-i perfect, relatile sunt complicate. Uneori avem nevoie sa schimbam tiparul si pur si simplu sa fim egoisti cu timpul nostru, cu viata noastra. Atat de multe lucruri frumoase pentru care nu mai avem energie sa ne bucuram, atatia oameni faini pe care nu avem rabdare sa-i cunoastem, atatea relatii cliseu care ar fi putut fi povestile de dragoste ale altora.

Oare ce urmarim si unde vrem sa ajungem, cat mai amanam cele mai dorite momente, cand si unde ne traim cele mai frumoase relatii? Prea multa pauza de la viata, prea multa munca si epuizare.

Din cand in cand apare latura cea visatoare, melancolica si romantica. Latura care inca isi doreste lucrurile intr-o maniera unica. Timp, pasiuni, bucurii, prieteni, natura si povesti de dragoste.

Tot despre relatii

Despre relatii sunt mereu multe de spus, de povestit, de transmis. Este un subiect care pare ca nu se epuizeaza nicicand.

Cand suntem indragostiti suntem siguri ca am gasit secretul unei relatii echilibrate si frumoase. Avem mai multa incredere in noi iar optimismul ne face sa visam la multe momente pline de fericire si libertate. E o doza de nebunie, de euforie, de liniste si bucurie. Stergem toate experientele anterioare si pornim cu o pagina alba in care investim tot, toate emotiile, toate sentimentele, tot adevarul despre noi si despre el.  Ne gandim doar cum sa prelungim momentul de fericire si nu mai luam in considerare ca undeva candva este posibil sa fie nevoie sa o luam de la capat.

Atunci cand oferim cele mai profunde emotii si sentimente, cand toate premisele par sa prevesteasca lozul castigator al unei relatii de poveste: cu intelegere, incurajari, pasiune, ras, evolutie, pasiuni comune, atentie, siguranta, liniste si bucurie. Este foarte greu, sa renunti, sa uiti, sa o iei de la capat si sa mai speri ca poate fi ceva mai mult undeva candva.

Insa toate lucrurile sunt in continua schimbare, totul este atat de imprevizibil incat nicio poveste nu poate avea acelasi tipar, sau aceleasi reguli. Sentimentele par sa se schimbe, rolurile par sa se inverseze, oamenii incep sa se transforme fix in ceea ce incercam sa evitam. Prioritatile se modifica, toleranta si rabdarea par sa se epuizeze iar sentimentele de pasiune se transforma in sentimente de prietenie.

Nu exista o regula cine dintre ei face primul pas catre final. Uneori ea iubeste mai mult si face atat de multe eforuri sa pastreze tot, alteori el e cel care din atat de multa intelegere nu vede ca nu mai e nimic intre ei. Desi eu cred ca de cele mai multe ori barbatul iubeste mai intens la inceput, deschide multe portite cu interesul, devotamentul si atentia lui. Insa femeia este cea care pare sa iubeasca mai mult, care accepta mai greu un final si cauta motive sa mentina relatia de lunga durata.

Nu exista reguli precise despre cum trebuie sa fie o relatie. Probabil ca fiecare dintre noi simte cand intalneste o relatie santoasa. O relatie care nu te ingradeste si care te ajuta sa evoluezi. Probabil ca este acea relatie in care amandoi privesc in aceeasi directie si au experienta si maturitatea necesara, in care stiu ce isi doresc sa construiasca. O relatie in care se fac compromisuri si in care echilibrul este prezent. Acea relatie in care nu ne mai jucam cu sentimentele ci suntem foarte atenti la cel de langa noi.

Adevarata provocare este sa scrii despre relatii atunci cand ai o experienta de o viata intreaga langa un el. Atunci cand la varsta pensionarii te uiti in ochii omului de langa tine si simti recunostinta de a fi petrecut atat de multe momente impreuna si cand el inca te face sa razi…

Pana atunci relatiile sunt complicate, visele sunt imprastiate iar noi inca fugim dupa experiente si momente pe care sa le transformam in amintiri. Ne-am cam pierdut iluzia si elanul de a investi si construi relatii, caci este era lui free spirit, libertate, egoism si distractie fara obligatii.

Keep dreaming and don’t check Facebook anymore! 🙂

 

 

O poveste unica

Sunt unele momente unice, pline de sens si cu o incarcatura sentimentala magica. Sunt acele povesti pline de culoare, de dragoste, de emotii si vise. Se intampla cu adevarat pe neasteptate si de cele mai multe ori sunt de o intensitate incredibil de puternica dar de scurta durata.

Sunt acele momente, pe care le memoram in suflet, in minte, in fiecare celula din corpul nostru. Pentru ca acele farame de praf de stele ne-au adus candva totul: iubirea, intelegerea, dragostea, copilaria, maturitatea, zambetul pur si autencitatea.

Le pastram tot timpul cu noi si multa vreme le retraim prin prisma amintirilor, ne legam astfel de oameni, de muzica, de cuvinte, de locuri de orice si oricine am interactionat in acel moment.

E cert ca nu poate fi sters si face parte din ceea ce suntem, doar ca nici incercarea de a retrai iar si iar momentul nu este benefic. E pur si simplu evident ca oamenii se dezvolta, locurile se schimba, muzica se invecheste, sentimentele se transforma. Nu exista un glob sau un joben magic care sa tina la infinit legatura, aceea unica si atat de puternica.

Povestea o sa ramana acolo dar intr-un mod diferit, iar atunci cand suntem pregatiti sa-i dam drumul si sa vedem momentul cu ochii din prezent, o sa realizam cat de norocosi suntem ca am trait un astfel de moment. Si totodata realizam ca este timpul sa oprim derularea trecutului. Let it go…sa-i lasam drumul liber, asa cum un balon ar zbura printre norii pufosi pe cerul senin.

Este timpul sa evoluam, sa ne dam voie sa fim suprinsi de viitor, sa facem loc povestilor noi si sa pastram acel moment, doar ca un moment de bucurie. Sa-l  lasam sa fie parte din noi fara sa ne mai opunem sau fara sa incercam sa-i schimbam finalul.

Pentru acel strop de fericire care a schimbat, omul, povestea si sensul.

suflet-pereche

 

 

 

 

 

Visez!

Inca visez… visez la multe momente unice si frumoase. Cand se asterne linistea si e loc de leneveala incep sa reapara dorintele, visele, iluzile, povestile acelea diferite si pline de emotii.

Visez la vacanta. La mare, la valuri si la nisipul fin de pe picioare. La o plimbare binemeritata pe faleza si la stat la soare. Si ar mai fi si rasaritul si la o alergare usoara de vara.

Visez si la munte. La mult verde, la o poiana confortabila care sa ma gazduiesca cat privesc in zare muntii dar si cerul. La aerul curat si rece care imi umple plamanii. Dar si la stradute inguste, medievale, prafuite si pline de istorie.

Visez la iesiri de grup, la mult ras, dans, discutii filozofice si maratoane de filme.

Visez la mai mult sport. La alergarile de dimineata, la clase de yoga, pilates si putin la zumba.

Visez la emotii. La energia aia infinita, telepatia, dorinta de a impartasi si de a cunoaste un el potrivit. Cu fluturasi in stomac, capul prin nori si vise cu ochii deschisi. La flirt si joaca, la glume si discutii serioase. La altceva nou si diferit.

Visez la un loc nou. Acolo unde se construieste pe baza pasiunii si unde dezvoltarea personala continua. Un loc plin de energie si culoare care aduce cu sine cea mai mare provocare…

Visez la lucruri care par sa fie din ce in ce mai aproape. Lucruri simple dar cu o semnificatie infinita ❤️

Ganduri de schimbare

Ne-am obisnuit cu agitatia. Suntem in normalitate atunci cand alergam, cand suntem tensionati, cand nu avem timp pentru noi.

Iar atunci cand avem putin timp de relaxare, nu stim ce sa facem cu el, nu stim cum sa ne bucuram de moment sau de noi.

Dupa o perioada de agitatie si intrebari obositoare am ajuns la concluzia ca imi ascund frustrarile si tristetea in activitatile zilnice. Jonglez cu ideea ca e totul asa cum ar trebui sa fie insa la cea mai mica pauza de cotidian iese la iveala nemultumirea. E mereu acolo doar ca nu o mai aud atunci cand trebuie sa ma ocup de activitatile altor persoane.

Desi ilogic la prima impresie pare totusi sa fie o logica in lucrurile care se tot repeta. E cert sunt inca acolo pentru ca eu nu am mai fac nimic sa-mi fie bine, doar am amanat momentul.

E dificil sau mult mai dificil decat te astepti sa petreci cateva zile singura cu tine. Ies la suprafata particele din suflet „nerezolvate” si te lasi coplesit de tot ceea ce simti.

Nu e directia cea buna…si nu stiu cat se mai merita sa aleg orice altceva in locul meu. E simplu sa spui ca ai nevoie de o schimbare…dar e infinit de greu sa faci primul pas.

Azi este despre mine, despre acceptarea faptului ca particele din sufletul meu nu sunt ok si ca trebuie sa fac ceva in aceasta sens! ☺️