Despre sens, fara sens

Imi place sa scriu pentru ca este o modalitate de a ma elibera de ganduri si totodata am senzatia ca daca las un gand scris, se va schimba, cel putin asa sper, sa fie ceva diferit.

Se pare insa ca schimbarea dureaza putin sau prea putin, pentru ca ma uit in urma la ce intrebari am pus in scris, la ce raspunsuri am cautat si par sa fie tot acolo, doar sub o alta forma mai creativa.

In final tot despre sensul vietii este vorba, despre pasiuni, iubire, relatii, familie, prieteni, implinire, copii, bucurie si tot asa.

E atat de ciudat sa te afli intr-o continua cautare de raspunsuri, parca ar trebui undeva candva sa apara avalansa de raspunsuri potrivite sau cele dorite. Suntem construiti din intrebari si credem ca tot timpul avem nevoie de mai mult ca sa fim intregi, fericiti, iubiti etc.

Amanam in continuare momentul in care sa fim sinceri cu noi si in care sa ne acceptam sensul din prezent si in schimb alegem sa stam in aceleasi ganduri negative, dejamagiri, nereusite etc. Oare de ce alegem sa fim superficiali si in acelasi timp sa punem atat de multa presiune asupra noastra?.

Cu siguranta avem multe motive sa zambim, insa vedem doar ce nu avem. Un tipar pe care noi l-am construit ca fiind sensul vietii noastre, iar al meu ar arata cam asa: sanatate, familie unita, loc special de munca, evolutie pe toate planurile, om special si prieteni alaturi, plus cateva lucruri materiale. Trebuie tinut cont ca am sintetizat foarte scurt, tiparul meu, in esenta el este mult mai detaliat cu „n” criterii. Cum ar fi: familia ar trebui sa fie in armonie, sa petreaca majoritatea sarbatorilor impreuna, sa fie mereu o bucurie intrevederea noastra; la fel cum locul de munca ar trebuie sa fie contruit din pasiune, sa fie facut cu sensul de a ajuta, de a oferi energie, sanatate si mai multa bucurie; la fel cum omul special, ar trebui sa fie pe aceeasi lungime de unda, sa fie potrivire in gandire si iubire, multa iubire, sprijin si echilibru.

Si atunci cum sa fie bucurie si motivatie in toate, daca tot tiparul este pe dos si sunt doar mici particiele care se potrivesc din el? Cum faci sa accepti prezentul dn acest moment, fara sa-ti mai proiectezi toate nemultumirile? Viata este cu totul imprevizibila, e greu sa accepti ca nu poate fi planificata asa…in capitole si subcapitole cu note de subsol.

Provocarea este ceea ce urmeaza sa alegi, sa ramai in butoiul cu melancolie, sa procesezi in continuare la toate lucrurile care nu sunt asa cum ti le-ai imaginat si sa stai sa astepti sensul… sau sa gasesti toate resursele sa imbunatatesti ceea ce ai si sa te bucuri de viata, de oamenii din jurul tau, de natura, sa fii deschis, sa adaptezi sensul din mers, sau sa lasi sensul sa te surprinda cu lucruri minunate la care nici nu te-ai gandit.

Cand te invarti in cerc si nimic nu pare sa se schimbe, inseamna ca este timpul sa faci un efort sa iesi din acel cerc. Cand au trecut atatia ani si sensul pe care speri sa-l gasesti pare la fel de indepartat ca la inceput, inseamna ca ar fi bine sa accepti o alta varianta a sensului, cand simti ca esti in acelasi punct dar calendarul iti arata cu adevarat durata, inseamna ca trebuie sa te trezesti, sa te scuturi si sa fii deschis schimbarilor, sa iesi din zona de confort.

Sensul este doar un motiv, o bariera, o viziune idealista sau toate visele noastre la un loc, insa ce este cu adevarat important este realitatea si cum reusim ca intr-un loc/moment fara sens sa aducem cele mai frumoase lucruri: iubirea, bunatatea, intelegerea, armonia, energia.

E foarte greu sa schimbi o tipologie intiparita in 31 de ani, dar nu este imposibil atunci cand iti doresti cu adevarat sa nu mai astepti nimic ca sa poti sa te bucuri de tine si de tot ce exista in viata ta in acest moment. Cu siguranta lucrurile bune, oamenii sinceri si buni vor atrage momente de neuitat si oameni speciali. Sensul este paleta de culori, insa tu esti pensula, tu alegi cum pictezi fiecare zi…

sensul-vietii

Reclame

Ganduri adunate

Sunt prea multe ganduri adunate. Idei, vise, decizii, dorinte toate parca se invart in capul ei, fara pic de pauza. Dorinta de a lua cea mai potrivita decizie si teama de responsabilitate, dar si de un posibil esec sau viitoare consecinte, nu faca altceva decat sa o tina intr-o permanenta presiune. Te-ai gandit? Ai ales? Ce ai decis? Ce o sa faci acum? Esti sigura ca asta vrei? Nu vrei sa te mai gandesti? Daca totusi nu este cea mai buna idee? Hai nu te pripi, mai gandeste-te un pic…

Prea multe ganduri din prea multe directii adunate la un loc, prea multe idee despre cum poti face sa multumesti pe toata lumea, prea multe dorinte sentimentale neindeplinite care ascund mai multa tristete decat chiar ea poate crede.

S-au amestecat gandurile ei cu ale altora, oare ar trebui si ea sa fie, sa faca, sa simta la fel? Ar trebui…sau si-ar dori chiar ea sa poata transforma gandurile respective in realitate? Cu cat se gandeste mai mult la toate cu atat simte ca nu stie ce vrea, ce simte, ce isi doreste asa adevarat si autentic din suflet.

Poate ca ar trebui pur si simplu sa se linisteasca, sa lase toate gandurile sa curga fara sa simta acum presiunea sau obligatia de a lua o decizie. Sa inchida ochii si sa respire profund, sa calmeze mintea, ratiunea, sufletul, totul. Sa lase caldura, liniste, relaxare si siguranta sa o cuprinda.

Cu siguranta raspunsurile pentru toate intrebarile se afla la ea, trebuie doar sa aiba incredere in instinctul ei si in ceea ce isi doreste cu adevarat, fara nicio urma de teama. Sufletul ii vorbeste atunci cand ea este pregatita sa-l asculte si nu-l mai puna la indoiala.

Este timpul pentru o mica pauza de la tot ce ii se invarte prin minte. Este timpul pentru putina liniste si de lucruri care ii fac sufletul fericit. Raspunsurile potrivite vor fi auzite la momentul potrivit, pana atunci relaxare, somn, mancare buna si companie placuta.

ganduri-idei

 

 

Despre oboseala

Am ajuns intr-un punct in care oboseala incepe sa-si spuna cuvantul. Este si unul dintre motivele pentru care este si putin mai mult haos in viata mea in acest moment, o lipsa totala de organizare si concentrare.

Zilele au ajuns sa treaca mult prea repede iar orele nu mai sunt ore parca ar fi doar minute. Iar eu sunt prinsa intre nevoia de bani, intre dorinta de a-mi pune pasiunea in practica si de curiozitatea de a acumula cat mai multe informatii noi si utile.

Simt o mare presiune de a respecta toate proiectele incepute si de a-i multumi pe toti cei cu care colaborez, m-am si pierdut putin printre taskuri, vise si idealuri. Nu mai stiu exact unde ma situez, ce trebuie sa pastrez, la ce trebuie sa renunt si cum sa-mi restabilesc echilibrul si mai ales o mica parte a timpului dedicat doar pentru mine. Ma sperie faptul ca iar nu stiu ce ar trebui sa fac de acum inainte, spre ce sa ma focusez mai mult pentru ca este cert ca, prea multe lucruri incepute in acelasi timp nu sunt o idee tocmai potrivita.

Incep sa simt tot mai clar oboseala, atat cea fizica cat si cea psihica. Mi-am pierdut concentrarea si focusul, inspiratia, nu mai pot tine pasul cu zilele saptamanii, cu datele din calendar, cu orele tarzii de culcare, cu socializarea cu atat de multi oameni noi si cu sentimentul de a fi la dispozitia colaboratorilor in orice moment.

Somnul nu mai este atat de odihnitor si linistit ca inainte, prea multe ganduri si decizii imi perturba serile. Rabdarea e la cote din ce in ce mai limitate, iar indispozitia incepe sa rasara. Mancarea este fie o necesitate fie o modalitate de a ascunde oboseala si frustrarile acumulate. E acel moment in care pur si simplu nu mai conteaza decat cele cateva minute de placere gastronomica care trec atat de repede si raman doar consecintele. Este incredibil cum oboseala, panica si momentele de indecizie pot realiza atat de multe dezechilibre.

Somnul este foarte important, mai ales in intervalul potrivit. Este esential atat pentru diferite procese esentiale din corp (refacere musculara, procese fiziologice) cat si pentru sistemul nervos.

Asa nevoie am de cateva zile de deconectare, de mult somn, de mancare gustoasa si atent aleasa, de natura, de aer proaspat si de liniste… Cand ne indepartam de obiectivul nostru, cand uitam de ce ne-am ales un anumit drum, cand nu suntem constienti de nimic din ce se intampla in jurul nostru inseamna ca avem nevoie de o pauza, de un refresh, de o reamintire a lucrurilor care sunt cele mai importante pentru noi si care conteaza cel mai mult, si de o reevaluare a situatiei din prezent.

Este evident faptul avem nevoie de momente de relaxare si incarcare cu energie cat mai dese ca sa putem fata tuturor provocarilor zilnice. O minte clara si linistita, un corp relaxat si armonios, ne pot oferi raspunsurile de care avem nevoie.

despre-oboseala-relaxare

Relatii, iubire, teama

Uneori uitam cat de sensibili si vulnerabili suntem in fata sentimentelor. Desi noi credem ca am invatat din lectiile trecute si suntem siguri ca am devenit mai puternici si mai rationali, s-ar putea sa ne inselam.

In fata emotiilor si a sentimentelor, ne pierdem. Ne pierdem ratiunea, regulile atat de bine pregatite, ne schimbam planurile si prioritatile si ajungem sa lasam totul sa se invarta in jurul unei relatii. Atat de usor ne pierdem in visare si ne planificam/imaginam fiecare etapa a relatiei, o sufocam inainte sa inceapa sau chiar imediat ce a inceput.

De teama de a nu rata o astfel de senzatie, de experienta devenim mai posesivi, mai gelosi, mai suspiciosi despre orice. Iar increderea, ah increderea se castigat atat de greu, dupa multe „probe” care sa ne arate ca tot ce spune, ce gandeste e adevarat si sincer.

Dar oare de ce se intampla toate aceste lucruri care nu fac altceva decat sa limiteze o relatie, sa o restictioneze, sa o sufoce si sa o transforme intr-o „proprietate”?.  Cred ca este posibil ca aceste situatii sa se intample de la bagajul stocat in mintea noastra, de la experientele trecute dar si de la o pauza lunga intre relatii. Tind sa cred ca suntem construiti din sentimente, din afectiune, din complimente, iar atunci cand simtim ca suntem privati de aceste lucruri ne agatat atat de tare de oameni, mai mult de cat ne putem imagina.

Si mai e si teama, panica aia ca relatiile sunt atat de complicate, ca totul se schimba, ca nu e numai lapte si miere si ca tot timpul e un el care iubeste mai mult sau invers o ea. Mai sunt si exemplele nefericite din jurul nostru care nu fac altceva decat sa ne contureze ca toate relatiile sunt sau vor fi naspa la un moment dat, ca totul este trecator si ca nu exista acea compatibilitate la care cele mai multe dintre noi am visat. Si atunci la primul sentiment de atentie mai diferit, de afectiune, in acel moment in care emotiile sunt stangace, fluturii apar in stomac iar gandurile sunt indreptate inspre el, te agati. Te agati de o iluzie, de un om, de o speranta ca poate tu esti mai norocoasa si la tine o sa fie altfel.

Mai repede decat iti poti imagina te atasezi de un om, de un moment si iti doresti sa nu mai plece, sa ramana acolo langa tine si sa-ti indeplineasca toate asteptarile, pentru ca da, frica de singuratate e destul de greu de acceptat mai ales dupa o anumita varsta.

E frumos sa te indragosesti, sa simiti, sa vibrezi, sa simti cum stralucesti, dar cel mai bine ar fi sa nu grabim procesul, sa nu sarim peste etape si sa nu ne insusim cu drepturi de proprietate o persoana. Sa invatam sa ne bucuram mai mult de experiente, sa avem rabdare, sa fim prezenti sa vedem realitatea asa cum este si sa nu o creionam noi diferit in imaginatia noastra. Atat cat ne este permis de situatie sau conjunctura, sa iubim sincer si curat, atutentic si profund.

relatii-iubire-teama

 

Ganduri pentru 2019

As vrea sa pot sa adun in cateva cuvinte ce a insemnat pentru mine anul 2018. A fost un an bun, plin de schimbari, de limite depasite, de profunzime si de raspunsuri potrivite.

A fost un an in care m-am orientat mai multe spre pasiunile mele, in care am investit in educatia mea si in care am inteles cat de important este sa poti sa alegi sa faci ceea ce iti doresti.

A fost un an in care mi-am depasit limitele si in care am descoperit cat de determinata si puternica pot fi atunci cand imi doresc ceva cu adevarat. A fost anul pe care l-am dedicat doar pentru mine si dorintelor mele cele mai profunde. Anul in care am ales sa fiu eu pe primul plan si sa urmez lucrurile care imi fac sufletul fericit, zambetul larg si ochii sclipitori. Un an sincer, cu mult curaj si momente autentice.

Imi doresc ca noul an sa-mi ofere curajul sa finalizez toate proiectele pe care le-am inceput, sa fie bogat in creativitate, inspiratie, sanatate si experiente frumoase. Sa fie bland, cu povete profunde, sa fie activ, cu multe momente de miscare si sa fie bogat sufleteste. Sa-mi ofere oamenii potriviti sufletului meu, multe zambete, sclipiri in privire si hohote de ras.

Sa-mi fie anul ca un curcubeu de colorat, cu mii de momente vesele si fericite. Un an echilibrat, pasional, sincer si sanatos! Pastrez si cateva randuri albe ca sa fie scrie de spontaneitate si momente care sa ma surprinda cat mai placut.

Bun venit 2019, sa fii bun cu noi, sa ne aduci multa iubire, intelegere, rabdare, compasiune, sanatate, stralucire, oameni dragi alaturi, momente unice si o multime de amintiri de nepretuit!

ganduri-pentru-noul-an

Indrazneste sa visezi!

Astazi in cadrul Cursului de Tehnician Nutritionist am avut parte de un modul foarte interesant despre comunicare. Pe langa informatiile utile pe care le-am aflat despre relatia client-nutritionist am discutat o buna parte despre vise. Despre visele noastre, ale fiecaruia dintre noi. Si am realizat cum frica ne limiteaza, ne blocheaza visele si dorintele. Caci se pare ca este destul de greu sa accepti esecul si atunci ramai pe loc tu, frica si gandurile „nu pot”, „nu am sa reusesc”.

Este destul de greu sa ne transpunem in ce am vrea sa obtinem, sa ne imaginam cum ar trebui sa arate visul nostru, ce forma, ce culoare ar putea avea… Mai ales atunci cand in momentul prezent nu dispunem de resursele necesare financiare, de informatiile complete, timpul necesar etc. Atunci cand ne gandim la un vis, poate ne imaginam o secunda la imaginea de ansamblu dupa care ne scuturam din visare si ramanem la  „este imposibil”. Caci este cu atat mai greu cand trebuie sa alegi sa faci o schimbare radicala, sa pornesti de la zero, sa renunti la confortul financiar si la stabilitate. Cu alte cuvinte este total de speriat sa risti si sa nu ai o certitudine ca lucrurile vor iesi exact asa cum ti le-ai imaginat tu. Cu siguranta avem o viziune limitata, poate de multe ori renuntam inainte de a incerca ceva si de cele mai multe ori ne lasam condusi de parerile exterioare si panica.

Ca sa depasesti zona de confort este nevoie de o vointa de fier, de determinare, de multa pasiune si speranta. Pentru ca un plan bine pus la punct pas cu pas te poate aduce mult mai aproape de visul tau. Increderea in visul tau si primul pas cu siguranta sunt cele mai importante, pentru ca parcursul pana la obiectivul final poate fi surprinzator atunci cand stii exact unde vrei sa ajungi.

Am auzit situatii reale in care visele au devenit realitate prin multa munca si determinare, resursele au venit pas cu pas exact in momentele cele mai potrivite. Acest lucru ma face sa am mai multa incredere si sa vreau sa depasesc frica si cuvintele de descurajare care apar alerte o data cu ideea visului.

Primul obiectiv pare a fi stabilirea exacta a visului, proiectia in detaliu a lucrului pe care am vrea sa-l realizam. O proiectie vizuala completa cu trairile emotionale dar si structura fizica a visului (cum sa arate, ce culoare, cum sa fie decorat etc).

Aici se pare ca m-am incurcat eu, cand am ales sa nu mai scot la suprafata tot visul, de teama, din cauza lipsei resurelor, din neincredere in fortele proprii… Azi, acum este momentul cel mai potrivit de a creiona un plan pentru visul meu, de a aduna toate piesele puzzle-ului si de a face o alegere. O decizie din suflet si pentru suflet. Azi este momentul sa-mi depasesc limitele si sa ma desprind treptat de tot ceea ce inseamna teama si esec. Este momentul in care vreau sa spun „da stiu ce vreau” si ” da o sa pot sa realizez lucrul acesta”.

Azi este despre „indrazneste sa visezi”, despre claritate si despre urmarea pasiunilor.

indrazneste-sa-visezi

Nu esti singur/a!

Uneori mi se pare ca viata noastra este construita din etape. Imi spunea cineva acum mult timp, ca in general dupa varsta de 30 de ani se linistesc apele. Nu stiu ajungem sa fim mai intelegatori, ne prioritizam altfel dorintele sau alegem sa ne bucuram de pasiunile noastre si de ce ne face placere, suntem mai multumiti cu ceea ce avem.

Nu imi este foarte clar cum sunt crescute generatiile de astazi, dar stiu ca eu am crescut dupa niste reguli destul de stricte si dupa niste principii de viata „normale”. Liceu, facultate, job, distractie, relatie serioasa, casatorie, copii si de aici nimeni nu mi-a mai povestit nimic. Cred ca era fix bucatica lipsa despre care mi-ar fi placut sa existe in discutii, de viata dupa casatorie, de probleme, de infidelitati, de greutati.

Sub regulile familiei si ale societatii in principiu pana la varsta de 30 de ani am cautat cu multa ardoare aceste etape. Care atunci cand nu s-au regasit sau au fost diferite m-am simtit cu totul pierduta, dezorientata ca si cum nu-mi gaseseam locul. Pentru ca, repet nu prea se vorbeste despre situatiile altfel, despre sincronizarea care nu apare mereu atunci cand ti-o doresti, despre relatiile care nu sunt asa cum speri, despre casatorie sau familie care de multe ori sunt doar o imagine de fatada.

Si eu am fost mereu (si inca sunt) o visatoare incurabila care a crezut ca exista ceva special, o conexiune inedita, o relatie diferita in care ambele persoane sunt egale, in care respectul este prezent si in care se construieste din toate punctele de vedere. Am vrut mereu sa fiu cu un pas inainte si sa descopar aceasta relatie speciala care tot intarzia sau intarzie sa apara. A exista ceva cu totul diferit ca si conjunctura, dar apoape de esenta pe care mi-o doream dar am sa dezvolt in alta postare.

Ce as vrea sa sublinez este faptul ca uneori varsta intre 23 – 29 ani (depinde de fiecare in parte) este o perioada mai dificila, mai sensibila. O perioada in care sunt puse atat de multe intrebari si in care nu ai tot timpul curaj sa le vorbesti cu cineva. Sunt intrebari despre imaginea ta, despre ce reprezinti tu, despre relatile esuate, despre cum incerci sa te incadrezi in tipare, despre locul de munca care nu-ti mai place si tot asa. Si in acest haos urmeaza si o perioada de rebeliune, in care doar tu contezi, in care faci totul asa cum vrei tu, fara sa tii cont de reguli…in care vrei sa traiesti, sa experimentezi.

Pentru ca apoi treptat, probabil si datorita anumitor factori externi, persoane pe care le intalnesti, experiente prin care treci si tot asa sa-ti dai seama ca desi inca nu ai toate acele lucruri pe care ti le-ai dorit esti mai linistit. Se mai asterne melancolia din cand in cand, dar esti preocupat de pasiuni, de lucruri care te fac sa te simiti bine, autentic. De o selectie de oameni, de locuri, de detalii care iti dau o senzatie ca inca nu stii incotro te indrepti, dar simti ca totul o sa fie bine. Cred ca este foarte importanta si activitatea noastra fizica, sunt atat de multe beneficii fizice si psihice pe care le putem obtine pintr-o ora de miscare (voi detalia si despre aceasta parte).

Scriu acest post pentru ca si eu multa vreme m-am simtit singura, desi eram inconjurata de oameni si persoane foarte dragi. Pentru ca si eu am plans pana la epuizare cautand raspunsuri si pentru ca si eu am avut nevoie sa experimentez, sa caut lucruri in care sa ma regasesc. Scriu si pentru ca am intalnit in aceasta perioada persoane care sunt in aceasta etapa si cred ca sunt singurele care trec prin astea.

Si pentru ca problemele amoroase vor exista mereu, trebuie doar sa stim cum sa le gestionam, pentru ca locul de munca nu o sa fie mereu cel mai placut loc, dar conteaza cat de mult investim in evolutia noastra profesionala si pentru ca toate aceste etape si momente ne vor oferi lectii pe care in timp le vom intelege. Poate vom alege sa avem mai mult curaj sa ne urmam visele, poate nu o sa ne mai sperie faptul ca trebuie sa ne mutam singuri si poate o sa descoperim ce talente si ce pasiuni avem. Ce ne place sa facem pentru sufletul nostru.

Invatarea este continua, experientele sunt atat de diferite, relatiile ahh sunt atat de complicate, dar important este sa putem avea mintea limpede, sa fim sanatosi, sa iubim pe cine avem in preajma (parinti, nepoti, bunici etc) si sa invatam sa fim fericiti cu noi in primul rand.

Stiu sunt vorbe care par ca apa de ploaie, dar de fiecare dintre noi depinde evolutia noastra. Dezvoltarea noastra personala, curiozitatea, descoperirea talentelor. Un focus important spre pasiunile noastre. Si pregateste-te si de esec, pentru ca se pare ca asa invatam cel mai bine :).

Ce voiam sa sublinez este faptul ca nu esti singur/a. Si ca toate etapele astea au un rol important in dezoltarea noastra personala.

Women hugging