Arhivele lunare: August 2017

De ziua mea…

Doar 30 de minute au mai ramas din ziua mea :). 30 de ani  i-am cam asteptat cu teama in ultimele saptamani si as fi vrut sa prelungesc cat mai mult momentul. De ce? de teama, de analiza, de lista de dorinte neindeplinite, de societate, de orice e rotund si nu mai e cu 2…ci cu 3.

Poate ca si momentele din ultima perioada in care sanatatea mi-a dat niste semnale „invizibile” sa-i spunem, mi-am dat seama cat de important e intr-adevar sa fii sanatos, sa nu depinzi de nicio pastila si aerul pe care il respiri sa-l simiti pana in plamani.

A venit momentul, ba chiar mai e putin si e 30 si o zi 🙂 asa ca inca pot sa-mi pun o dorinta si aleg sa o impartasesc cu voi. Imi doresc sa fiu sanatoasa, sa am aer in plamani ca sa alerg mii de km, sa nu mai uit ce inseamna sa razi, sa nu il mai pierd pe acel „eu” autentic si sa ma bucur de oamenii din jurul meu.

A si inca ceva daca as putea as vrea sa ma simt zilnic cum ma simt de ziua mea. Pot sa sar peste partea cadourilor si sa pastrez doar conexiunea cu oamenii de prin toate colturile lumii care se gandesc la mine, sa simt bucuria de a vorbi cu persoane dragi, sa petrec, sa rad, sa ma simt eu centrul vietii mele si o stea importanta si ea in lumea asta. Nu doar o zi este despre mine, cu siguranta fiecare zi e despre mine asa cum ar trebui sa fie si despre voi.

Cat de multe poate sa schimbe toleranta, rabdarea, discutii la un burger in oras, imbratisarile din suflet si  iubirea sub orice forma. Asa cum o zi putem sa uitam de griji si sa nu mai fim tristi sau ursuzi cu siguranta putem face un efort sa fie mult mai pe „repeat” o astfel de zi ;).

E despre dorinte, speranta, intelegere, sanatate, viata!

dorinte

Anunțuri

Povestea unui copac

A fost o data un copac mic si plin de flori. Care era cat ziua de lunga vesel si ii placea sa se piarda in povestile citite. Avea o imaginatie tare bogata si era fericit stiind ca atunci cand o sa creasca o sa aiba parte de multe momente frumoase. Crestea in fiecare zi si o data cu el cresteau si aspiratiile lui. Visele lui devenisera parte din lumea lui. Ziua, noaptea, oricand se astepta sa primeasca ceea ce isi doreste. Visa sa aiba mere rosii ca toata lumea si stia ca asa cum cei din jurul lor le-au primit, o sa le aiba si el la „momentul potrivit”.

Intr-o zi s-a trezit cu flori albe si striga de bucurie.

– „Am flori albe am flori albe, sunt fericit, dar cand o sa am mere rosii o sa fiu si mai fericit”.

Nu a trecut mult si deja s-a plictist de florilele lui, dar se tot gandea.

– „In curand am sa am merele rosii”.

Timpul trecea si copacul tot crestea. Radacinile lui erau tot mai adanci prinse in pamant iar crengile lui spuneau.

-„Sunt pregatit!”.

Incet incet in privirea lui a inceput sa se citeasca supararea. Asa ca intr-un moment in care nu se astepta a primit mere verzi.

-„Oare de ce am primit aceste mere. Imi este teama, oare cand vor veni cele rosii, vreau sa fiu fericit”.

Asa s-a intamplat de fiecare data, fie ca au fost flori mov sau verzi sau mere galbene sau orice alta culoare. Singurul lucru pe care il repeta mereu era:

-„Sunt foarte bucuros, dar fericit o sa fiu cand o sa am merele rosii”.

Ei va imaginati ca fericirea nu era nicicand completa daca nu avea ce isi dorea. Nu stia care sunt motivele pentru care intarzie sa apara merele lui dar se consola de fiecare data ca trebuie sa aiba rabdare.

-„Sigur nu mai e mult pana o sa apara. Am sa ma asez comod si am sa astept.”

Ei dragul meu copac ai asteptat atat si nu ti-ai dat seama ca incapatanat fiind ai ratat fericirea pentru ca ti-ai pus teluri imposibile sau poate doar prea inalte. Cand te-ai intalnit cu merele roz, ai fost cel mai fericit pentru ca erai cel mai aproape de standardul tau.

-„Mere roz, mere roz. De la roz pana la rosu mai e doar un simplu pas”.

Ah cat te-ai inselat tu draga copac, merele roz te-au trezit la realitate si o data cu ele nu ai mai inteles nimic.

-„Fie ce-i zice eu am sa stau aici si am sa astept, ploaie, vant, soare sau ninsoare. Am radacinile solide si nu accept sa nu ma intalnesc…cu ele”.

Si-a asteptat si s-a gandit si a analizat. Frunzele ii sunt mai galbene acum, trunchiul e firav, iar ramurile plapande si nu ar fi crezut pana ce nu in lac nu s-ar fi privit.

-„Cine esti tu? da tu cel de acolo si unde e sclipirea ta cea plina de visare?.”

Ehe daca m-ai fi ascultat „candva”, povestile sunt povesti iar lumea e a ta daca faci pasi singur prin ea. Dar tu ai preferat doar sa astepti si altii sa roiasca in jurul tau, e greu acum dupa atatea radacini sa pleci din loc sa-ti cauti drumul tau. Dar asculta sfatul meu si fa acum ceva, caci vad cum energia si rabdarea ta le duci ca pe o povara grea. Ridica-te si cauta-ti fericirea, ea sigur te asteapta undeva :).

Copacul, sta pe ganduri, ofteaza caci stie ca asa este precum se vede, dar cum va face oare sa-si mute radacinile in alta parte?

-„Fericire, fericire vreau sa am curaj sa vin spre tine…”

Bucura-te draga copac chiar daca merele tale nu o sa fie rosii, ci multicolore. Nu mai astepta nimic ca sa fii fericit!.

P.s si dupa 3 ani unele ciorne inca mai sunt de actualitate…

iubire

 

Infinit…nedefinit

De cateva saptamani incerc sa scriu un nou post. Pe langa faptul ca sunt cuvinte care vor sa iasa la iveala se apropie si un moment pe care intr-un fel sau altul imi doresc sa-l marchez cumva. Se simte o noua responsabilitate care cel putin teoretic ar trebui sa fie altfel caci imi suna o vorba in minte 30 nu mai inseamna 29 :).

Sunt cel putin doua zile pe an care ma fac sa ma gandesc si mai mult la o analiza mai profunda a mea, este vorba despre ziua mea si ultima zi din an. E o balanta care simte nevoia sa vada cum se mai inclina, ce s-a schimbat, ce planuri s-au facut, cum am evoluat. Si oricat as vrea sa existe un tipar pe care sa-l pot respecta de fiecare data exista aceeasi senzatie ca sa poate mult mai mult, ca eu pot fi mult mai mult :).

E teama, e dorinta, e melancolie, e nerabdare, e inca un infinit de vise, dorinte si sperante. Sunt multe lucruri pe care inca mi le doresc insa daca ar fi sa-mi adun sufletul si sa aleg cateva lucruri importante as spune ca imi doresc in primul rand sa fiu sanatoasa, sa ma bucur mai mult de momentele petrecute cu cei dragi, sa opresc gandurile nedefinite din mintea mea, sa fiu mai atenta la greselile pe care le tot repet, sa renunt la cele „n” temeri si sa-mi duc planurile pana la capat, nimic sa nu-mi mai ramana neterminat. Si apoi as mai vrea sa mai ies putin din visare si din lumea pe care mi-o imaginam si lucrurile la care speram si sa-mi construiesc un nou univers cu realitatea care ma inconjoara. Caci nu mai e timp de pierdut, nimic nu poate sa mai fie risipit: familie, prieteni, sentimente, recunostinta, activitati in aer liber, loialitate si sprijin.

Fiecare zi/an are rolul de a ne ajuta in evolutia noastra. Si daca pentru mine etapa celor 20 de ani a fost despre mii de intrebari (si acum multe fara raspunsuri), despre sensul vietii, despre sufletul pereche, despre libertate, egoism, rebeliune si depasirea oricaror bariere in fata sentimentelor, simt ca etapa 30 ar trebuie sa fie mai mult despre familie, calitate si nu cantitate, despre iubire generala si nu axata pe o singura persoana, despre responsabilitati, provocari, compromisuri si despre a fi o inspiratie pentru cei din jur.

Daca e ceva ce am invatat in ultima vreme ar fi faptul ca planurile sunt greu de respectat, ca totul este imprevizibil si ca totul vine natural fara sa fie fortat. Asta nu exclude insa „munca” noastra de a deveni cea mai buna varianta a noastra.

Let it be what will be!

30-de-ani