Ziua de luni

Oare cati dintre noi nu ar vrea sa mai intarzie putin ziua de luni? Sau cati dintre noi se duc cu drag la cele 8 ore de luni pana vineri sau si in weekend?

Oare cati dintre noi inca nu si-au pierdut rabdarea in fata favoritismelor, a nemultmirilor, a barfelor si a beneficilor uitate sa mai apara?

M-as bucura sa aud ca raspunsul ar fi „multi, foarte multi” se duc cu drag la locul de munca. Desi ar trebui sa recunosc ca eu nu m-as numara printre ei…

De ce? probabil din cauza asteptarilor prea mari, a rutinei, a oamenilor, a faptului ca ma simt omul invizibil…Pentru ca vezi tu nimic nu pare sa fie asa cum iti imaginai, iar oamenii cu potential ajung sa ramana prinsi in locuri in care isi pierd identitatea si devin roboti. Pentru ca parerea lor nu conteaza, pentru ca munca lor nu pare sa fie apreciata si pentru ca mereu competitia si locul „a’l mai de sus” pare sa fie mai important indiferent de orice…

Poate ca asa sunt eu, doar o visatoare care mereu spera la mai mult, la ceva diferit, la ceva normal. Dar aceste simtiri au si avantaje si dezavantaje iar cand esti foarte departe de scopul tau…te simiti dezamagit si demotivat.

Mi-ar fi placut doar sa am o singura specializare, sa urmez un singur traseu si sa fiu sigura de ceea ce imi doresc, asta m-ar fi scutit de foarte multe nemultumiri.

Imi aduc aminte ca acum multi ani am fost la un interviu iar persoana cu care discutam mi-a spus „fiecare dintre noi suntem buni la ceva anume indiferent ca asta inseamna sa fii casier sau director; pune-l pe om in locul lui potrivit si rezultatele nu vor intarzia sa apara”. Stiu ca m-am simiti foarte prost deoarece experienta mea era de secretara si receptionera iar eu venisem pentru departamentul de marketing.

As vrea doar sa mai dispara aceasta neincredere si incertitudine si sa-mi dau seama ce loc m-ar face sa ma implic si sa-mi arat adevaratul potential.

Sa fie o zi de luni pe care abia sa o astept…

schimbare

Mai avem timp sa iubim?

Iubirea este cel mai frumos sentiment care ne da o forta si o energie incredibila si ne transforma in eroii din benzile desenate.

Este cu noi in cele mai potrivite sau nepotrivite momente si desi am vrea sa fie o stare constanta uneori facem tot posibilul sa o ascundem, mai ales atunci cand ne provoaca suferinta.

Cautam modalitati sa-i distragem atentia, sa-i amortim simturile cat mai bine…si atunci este momentul in care visam la viitor sau doar facem schimbari.

Asa se face ca investim timp in alte lucruri, in pasiuni, in locuri de munca, in distractie iar dupa ce epuizam resursele ne intoarcem la baza…la iubire.

Si realizam ca cel mai important este sa ai familia si oamenii iubiti alaturi de tine. Pentru ca alaturi de ei zambetul este altfel, pentru ca o prajitura este mai delicioasa impartita cu ei, pentru ca indiferent de orice…certuri, ras, lacrimi, bucurie te simiti iubit, te simiti parte a unui loc…acasa.

Familia este cu siguranta un dar care trebuie mai atent pastrat si strans unit pentru ca este ceea ce avem noi mai de pret. Este originea noastra, trecutul, prezentul si viitorul…este acea za speciala care le tine pe toate celelalte.

Si apoi o mai fi si un el… care poate sa completeze tabloul lucrurilor importante…si care are rolul de a o iubi pana la luna si inapoi. Atat i-ar cere…sa-i arate ca o iubeste, sa o asculte, sa o faca sa rada si sa o stranga in brate ca sa auda linistea…asa cum se aude marea intr-o scoica. Iar la schimb el ar primi si mai multa iubire, atentie, nebunie, pasiune…Si atunci ar sti ca indiferent de ce spune lumea exista un strop de magie…genul acela de magie care atunci cand te trezesti il gasesti tot acolo…langa tine :).

Simt ca uneori se pierde esenta aceasta speciala a iubirii…ca oamenii ajung in relatii nepotrivite, ca se risipeste pasiunea, ca nu mai avem rabdare, ca nu ne mai aratam afectiunea si ca nu mai avem curaj si nici timp sa iubim…pentru ca pur si simplu nu mai avem timp sa riscam…si ajungem sa alegem dupa alte criterii mai confortabile.

Oamenii iubesc in fiecare zi, dar nu o mai spun sau nu o mai aratata atat de des…

love

De fiecare data

Aproape de fiecare data cand am incercat cu ardoare sa obtin ceva anume…nu s-a intamplat deloc cand si cum am vrut eu.

Se pare ca este o linie foarte fina intre a te mobiliza sa faci o schimbare/ sa realizezi ceva si sa se indeplineasca toate aceste dorinte.

De multe ori am incercat sa controlez, sa imping limitele din teama de nu a pierde ceva, orice sau de a grabi intr-un fel lucrurile. „De astazi vreau…”.

Pe langa faptul ca dezamagirea a fost cel mai apropiat sentiment, a mai fost vorba si de epuizare. Pentru ca nimic nu se „construieste” imediat de azi pe maine.

Am fugit de teama, de plictiseala, de lene si orice se aseamana cu aceste cuvinte si mereu am incercat sa ma conving ca totul depinde numai de mine…asa ca am incercat sa le ascund, atingand astfel „marea cu degetul”, adica prea putin, superficial si prea fortat.

Nu-mi este nici acum prea clara aceasta diferenta, intre motivatie/frica, pasiune/exagerare, lene/ normalitate si rabdare/panica.

Stiu doar ca am incercat cat am putut de fiecare data sa „corectez” si sa grabesc valul. Oricum ar fi fost, fie am grabit inceputul, am schimbat finalul sau am inlocuit cu totul traseul. Am vrut poate sa am controlul asupra a ceea ce am si totodata a ceea ce as putea sa obtin. Nu mi-am oferit deloc ragaz, ci am vrut schimbari radicale si tot timpul altceva nou…

E dificil sau prea dificil sa nu urmezi niciun plan, sa nu ai nimic stabilit cu mult timp inainte…sa nu fie la fel sau asa „cum ar fi trebuit”. De ce? pentru ca in permanenta cauti ceva…orice care sa iti mentina atentia, care sa te bucure, sa te motiveze si sa te faca sa zambesti. De aceea atunci cand esuam, mereu ne gandim la planul doi.

Ce vreau sa spun este ca uneori nu putem sa avem control asupra tuturor lucrurilor care ne inconjoara, desi de multe ori avem aceasta senzatie, ci avem doar alegeri si decizii care desi ne este foarte greu sa acceptam apar atunci…cand trebuie sa apara. Sau poate ca doar la mine functioneaza asa. De aceea cred ca este timpul sa accept…ca presarea, fortarea, stresul si agitatia nu conduc deloc spre obiective atinse.

Mereu am vrut sa am o viziune de viitor…poate ca e mai bine sa nu mai fie asa, pentru ca atunci cand dorintele nu se indeplinesc…sentimentul lasat in urma nu este deloc prea placut.

Poate ca asa trebuie sa fie…sau poate ca ar trebui sa nu-mi mai fie frica de timp, sa am rabdare si sa mai uit putin de planuri si de deadline-uri…

Pentru ca de fiecare data planul actual se schimba fata de cel initial :).

copacul-vietii

Zbor de papadie

Fiecare vis, dorinta, ceas sau zi e doar un puf de papadie. Iar ele sunt mii si mii stranse toate intr-un singur fir!

Cand timpul trece, visele se indeplinesc, dorintele sunt ascunse, soarele e pe cer sau vantul o scutura din radacina, puful zboara rand de rand din papadie.

Nimic nu pare sa opreasca acest proces, nici azi, nici maine, nici chiar acum…Iar teama pare ca-i accelereaza si mai mult…zborul.

Ar vrea sa nu mai iroseasca niciun puf, sa nu mai piarda vise, dorinte neindeplinite ci sa le intoarca in favoarea ei.

Ar vrea sa aiba mai mult curaj si sa nu uite macar sa incerce sa-si testeze din pasiuni sau doar idei mai indraznete…

Zborul de papadite nu se opreste…doar se traieste!

Soon…

Cand sufletul iti vorbeste

Sufletul nostru pare uneori un barometru, stie sa ne spuna exact ce si cat simtim in orice moment.

Desi uneori parca sunt momente in care simtim mai intens orice… dorul, teama, iubirea, supararea. E o senzatie pe atat de neobisnuita pe atat de speciala, atunci cand simtim cu ardoare o emotie. Cand parca sufletul ne vorbeste prin toti porii si ne spune…ca ar vrea…ca ar vrea ceva sau pe cineva.

Il simti atat de profund atunci cand nepotelul iti spune cu vorbele lui „te iubesc” si iti canta la multi ani, atunci cand esti atat de departe de o persoana draga si iti este atat de dor incat ai vrea sa te auda, cand strangi in brate o persoana speciala sau cand doar privesti persoanele iubite…

Poate ca sunt mult mai dese astfel de momente in care te simti atat de aproape de sufletul tau si ii intelegi „semnalele”.

Dar…cand stii ca ti-ai ascultat sufletul? atunci cand te manifesti, cand razi, plangi, imbratisezi, spui te iubesc sau multumesc.

Stim insa ca uneori e nevoie si de curaj ca sa iti expui sufletul, pentru ca altfel nu ar fi atat de greu sa ne exprimam sentimentele si nu ne-am mai ascunde cuvintele.

Asa ca sufletul meu azi vorbeste…si imi spune ca ii e dor, foarte dor…

suflet

Bun venit…

Bun venit anule 2017! Nu am sa-ti cer multe pentru ca urmaresc sa nu mai fiu atat de pretentioasa si cu mii de planuri (ganduri). Am sa-ti cer sa-mi aduci in primul rand sanatate, sa-mi intaresti curajul de incerca orice, sa-mi permiti sa gresesc si sa invat din asta, sa fiu mai relaxata si sa-i las pe cei din jur sa ma cunoasca…si as mai vrea sa mai iubesc la fel, mai mult, orice, oricand.

Nu as mai vrea sa-ti stric suprizele, sa ma gandesc, sa analizez asa ca te las pe tine sa-mi oferi ce consideri ca trebuie ales. Sa alegi tu momentele potrivite dar sa ma ajuti sa mai lucrez la rabdare si intelegere.

Poate o sa vrei sa-mi scoti in cale carti, oameni, cuvinte care sa ma inspire. Care ar putea sa ma dezvolte si sa-mi aduca noi cunostinte.

Si as mai vrea sa nu uiti sa te gandesti si la cei din jur, sa mai calmezi certurile/neintelegerile, sa oferi oamenilor mai mult calm si mai multa dorinta de a se bucura mai mult de orice moment intalnit. Ajuta-i tu sa descopere iar zambetul si rasul si sa pretuiasca mai mult ceea ce au.

Sa vii cu mai multe vise, sperante, incredere, putere, sanatate si bucurie nemarginita.

La multi ani 2017! Sa ne aduci mult zambet!

revelion-2017

Te-au mintit…

– Te-au mintit…

– Cine?

– Toti…poeziile, filmele, cartile, oamenii si retelele lor de socializare. Nu exista ceea ce cauti tu.

– Nu te cred deloc si nici nu vreau sa te ascult.

– Ba sa crezi! Fiecare incearca sa traiasca cu ceea ce are si toti vor sa afiseze o alta imagine decat cea a realitatii…nimic nu e ceea ce pare, iti zic ca sa stii si tu.

– Intodeauna exista o exceptie de la regula, poate ca sunt si eu una dintre ele. Poate depinde de cat de mult crezi in lucrurile astea si cum iti pui amprenta personala asupra oamenilor, situatiilor etc.

– Eu te-am avertizat ca sa nu mai suferi si sa fii dezamagita. Ci sa fii precauta caci tine minte!…absolut totul este trecator. Totul e o iluzie…asa cum apar asa si dispar emotiile si cuvintele frumoase si relatiile…asa pur si simplu tac pac.

– Am sa repet niste cuvinte pe care le-am spus candva in liceu si care inca se aplica…prefera sa sufar, sa iubesc, sa experimentez pentru ca asta inseamna ca traiesc. Si poate ca asta e si farmecul sa te bucuri de moment atunci…pe loc pentru ca nu stii cand o sa dispara.

– Eu sunt realista, nu mai cred asa usor in balivernele astea…o sa ajungi tu la vorbele mele.

– Eu…sunt mai visatoare si as face orice sa nu imi dispara aceasta trasatura. Pana in panzele albe sa cred mereu ca undeva candva o sa traiesc cele mai frumoase momente…

sky-is-the-limit