Arhive etichetă: curaj

Este timpul schimbarilor…

Este timpul sa aiba loc acele schimbari. Sunt schimbarile pe care le-a cautat atata vreme dar pe care nu le vedea atat de repede sa se materializeze.

Urmeaza sa vina multe lucruri, oameni si situatii noi. E momentul acela care trebuie sa o scoata cu totul din zona de confort si oricat incerca sa se minta ca este pregatita…inca nu este.

Sunt emotiile de inceput si poate si teama de un oarecare esec. Sunt vise care aduc cu ele multe provocari si care o obliga intr-un fel sau altul sa dea tot ce in suflet a adunat…pasiune, curaj, implicare, dorinta si speranta.

Primul pas a fost aproape facut, caci nu e deloc usor sa te rupi de trecut. Amintirile si experientele lasa mereu amprente in sufletul si mintea noastra. Invatam, ne schimbam, experimentam si vine un moment cand o pornim de la zero.

E mai greu sa renunti la lucruri dragi si mai ales la confort. Pentru ca indiferent de situatie o parte din tine ramane asociata unui anumit loc. Momentele inedite sunt dificil de inlocuit si de lasat in urma…

Atunci cand spunem amintiri ne referim la trecut, iar cand evitam sa simtim prezentul este pentru ca trecutul a lasat experiente frumoase pe care noi vrem doar sa le retraim iar si iar.

Fiecare zi, moment, etapa este importanta in felul ei. Schimbarile vin iar noi trebuie sa ne adaptam de fiecare data la nou. Sa fim deschisi, sa privim cu ochii mari si plini de entuziasm orice moment care o sa vina. Caci totul este in continua miscare si oricat am vrea timpul nu se opreste in loc, insa are grija sa ne ofere mereu intensitatea de care avem nevoie…

Pas cu pas o sa accepte si noile schimbari, caci provocarile au rolul de a o dezvolta si de a o forta sa-si depaseasca limitele.

Mai e putin si timpul a sosit…

ramas-bun

Cand, cum, cand?

Cat ar trebui sa mai crezi? Care este limita intre realitate, dorinta si fictiune?

Cum ai putea sa-ti dai seama daca lasi cu un motiv anume lucrurile neterminate sau pur si simplu…asa esti tu in orice.

Cand o sa ai curaj sa incerci si alte lucruri care sunt doar dorinte neimplinite.

De ce e nevoie mereu de altceva nou, asa sa fie de fiecare data sau e doar un impus care te indeamna sa incerci.

Unde s-o fi pierdut iar ea si de ce ii e atat de greu sa accepte…

Are curaj cat o floare de cires, la primul vant toate sperantele ei se pierd in zare. Ar vrea, nu poate, incearca sa astepte… sufletul nu o lasa sa se opreasca aici.

Ii e doar teama, sa nu fie si asta doar in imaginatia ei…

Pana cand o sa mai ignori ce-ti spune instinctul?

leagan din flori

Mai avem timp sa iubim?

Iubirea este cel mai frumos sentiment care ne da o forta si o energie incredibila si ne transforma in eroii din benzile desenate.

Este cu noi in cele mai potrivite sau nepotrivite momente si desi am vrea sa fie o stare constanta uneori facem tot posibilul sa o ascundem, mai ales atunci cand ne provoaca suferinta.

Cautam modalitati sa-i distragem atentia, sa-i amortim simturile cat mai bine…si atunci este momentul in care visam la viitor sau doar facem schimbari.

Asa se face ca investim timp in alte lucruri, in pasiuni, in locuri de munca, in distractie iar dupa ce epuizam resursele ne intoarcem la baza…la iubire.

Si realizam ca cel mai important este sa ai familia si oamenii iubiti alaturi de tine. Pentru ca alaturi de ei zambetul este altfel, pentru ca o prajitura este mai delicioasa impartita cu ei, pentru ca indiferent de orice…certuri, ras, lacrimi, bucurie te simiti iubit, te simiti parte a unui loc…acasa.

Familia este cu siguranta un dar care trebuie mai atent pastrat si strans unit pentru ca este ceea ce avem noi mai de pret. Este originea noastra, trecutul, prezentul si viitorul…este acea za speciala care le tine pe toate celelalte.

Si apoi o mai fi si un el… care poate sa completeze tabloul lucrurilor importante…si care are rolul de a o iubi pana la luna si inapoi. Atat i-ar cere…sa-i arate ca o iubeste, sa o asculte, sa o faca sa rada si sa o stranga in brate ca sa auda linistea…asa cum se aude marea intr-o scoica. Iar la schimb el ar primi si mai multa iubire, atentie, nebunie, pasiune…Si atunci ar sti ca indiferent de ce spune lumea exista un strop de magie…genul acela de magie care atunci cand te trezesti il gasesti tot acolo…langa tine :).

Simt ca uneori se pierde esenta aceasta speciala a iubirii…ca oamenii ajung in relatii nepotrivite, ca se risipeste pasiunea, ca nu mai avem rabdare, ca nu ne mai aratam afectiunea si ca nu mai avem curaj si nici timp sa iubim…pentru ca pur si simplu nu mai avem timp sa riscam…si ajungem sa alegem dupa alte criterii mai confortabile.

Oamenii iubesc in fiecare zi, dar nu o mai spun sau nu o mai aratata atat de des…

love

As fi vrut…

Mi-ar fi placut sa-mi spui ca nu toate basmele au un final fericit. Ca lumea povestilor e doar un mod de a te deconecta de realitate.

Mi-as fi dorit sa-mi spui ca printul nu vine mereu calare si ca nu trebuie sa stau sa-l astept ci sa ma bucur de tot ce vad in jurul meu.

As fi vrut sa-mi povestesti ca o casatorie nu inseamna doar fericire. Ca totul e trecator si ca pot aparea probleme care trebuie tratate cu rabdare si maturitate.

As fi vrut sa stiu ca sunt vise care te ajuta sa te inalti si vise care iti taie din aripi.

Mi-ar fi dorit sa-mi povestesti de problemele cu care tu te-ai intalnit si cum le-ai depasit.

As fi vrut sa-mi spui ca schimbarea e in mine si ca nicio mutare nu vine fara vointa mea.

Mi-ar fi placut sa ai curaj sa-mi spui ca viata nu e asa cum mi-o imaginez eu. Ca e o limita intre realitate si fantezie.

As fi vrut sa-mi vorbesti mai des iar eu sa nu am atat de multa incredere in povesti…

Incotro?

Ne-am invatat sa fim mereu intr-o continua cautare. Fie ca e vorba de sensul vietii, echilibrul sufletesc sau redescoperirea domeniului profesional. Tot timpul avem in minte un astfel de scop. Cautam in permanenta solutii si idei care sa ne duca spre ceva…spre acel ceva pe care credem noi ca este diferit si ca exista pe undeva.

Vrem sa invatam mai multe despre noi, sa facem lumina in traumele copilariei si sa aducem mai multa seninatate si zambet in vietile noastre dar si in cele ale oamenilor din jurul nostru.

Uneori visam la mai multa fericire, la a fi mai buni, mai intelegatori, mai iubitori. Alteori cautam competitii si provocari care sa ne aminteasca de potentialul nostru. Si cu toate astea sunt putine momentele in cate suntem impacati si plin de bucurie. Putine sunt momentele in care nu mai cerem nimic si nici macar nu ne trece prin cap sa vrem ceva… iar dupa ce ca sunt si putine le mai si uitam. Parca ar fi fost intr-un vis nu in realitatea noastra.

Si e ciudat… critica, momentelele de nemultumire, visele neincetate, dorintele nesfarsite sunt aproape tot timpul in mintea noastra iar momentele autentice sunt atat de rare. Poate ca e vorba si de maretia dorintelor, poate ca e mai in „siguranta” pentru plictiseala sa speri la ceva ce e greu de atins. Pe de alta parte incotro poate sa duca atata nemultumire care parca e ca o apa curgatoare, nu are niciun robinet de oprire?.

Daca jumatate din timp ne gandim la cine suntem, unde vrem sa ajungem si ce vrem sa realizam, cealalta jumatate de timp ne gandim la iubire, la afectiune, la relatii si prieteni. Si se pare ca sufletul nostru e mult mai bogat atunci cand iubeste. Nu stiu daca pentru o ora, o zi, un an e mai deconectat de propriile nemultumiri, dar atunci cand suntem indragostiti sau cand iubim tot sistemul nostru se schimba. Interesele noastre se concentreaza pe momentele de fericire, pe emotiile simtite si parca toata nemultumirea prezenta pana atunci e pusa pe pauza sau dispare. Brusc avem mai multa energie, mai multa creativitate, curaj, idei noi….

Atunci cand intalnesti astfel de momente de fericire, nu vrei decat sa te bucuri la maxim de ele pentru ca stii ca sunt ca un licurici si curand o sa dispara. Fericirea e compusa din diverse momente in general de scurta durata dar cu o intensitate imposibil de descris.

Nu stiu cum sunteti voi, dar pentru mine sentimentele astea par a fi motorul spre ceea ce tot caut si pare sa lipsesca, pentru ca atunci cand iubirea e prezenta in viata mea, nu vreau sa mai caut nimic…totul vine natural.

Incotro si unde sunt pierdute sentimentele astea?

Curaj

Stiu ca sunt persoane care probabil se intreaba „cand mai are de gand sa scrie ceva?”. Am fost tot timpul prezenta, am scris, am sters, am modificat si am asteptat sa vina un moment ca asta in care sa se simta „pofta” asta de a scrie.

Am ajuns la concluzia ca nu este deloc usor sa-ti expui gandurile intr-o maniera asa publica. Nu ma intelegeti gresit, a fost decizia mea de a publica acest „jurnal”. Insa acum incep sa inteleg de ce multa lume mi-a spus la un moment dat ca am curaj sa fac lucrul asta :). Da, nu e usor sa arati cum esti tu, iti trebuie mult curaj in fiecare zi: atunci cand trebuie sa recunosti ca ai gresit, cand vrei sa spui o parere care nu corespune cu a altora, cand iti recunosti sentimentele si iti expui cele mai profunde ganduri. Tocmai de aceea pot sa spun ca sunt mandra de curajul meu si ca am revenit cu ganduri noi :).

Ma simt de ceva vreme ca intr-o scena dintr-un film, o sala mare cu mobila veche dar eleganta, in semi-intuneric cu muzica de societate pe fundal si lumea care este imbracata elegant, doamnele in rochii de epoca iar domnii in cele mai fine costume. Toti danseaza si socializeaza dar un mic detaliu face lucrurile sa fie altfel decat sunt, toti poarta masti iar atmosfera este cu totul misterioasa. Eu merg printre ei, ii privesc si observ: o masca fericita care de fapt ascunde o mare suparare, o masca sexi care ascunde neincredere, o masca de familie fericita care ascunde un amant, o masca a prieteniei care ascunde secrete, o masca implinita care ascunde complexe, o masca puternica ce ascunde nesiguranta. Ma invart in jurul lor si imi dau seama ca suntem inconjurati de masti, incorsetati de reguli, coplesiti de emotii si afundati in haos de multe ori.

Asa arata lumea de cele mai multe ori acum, expusa intr-o varianta foarte plastica si desenata in culori mai calde. Mi-ar placea sa nu ne mai ascundem atat de des sub o masca, atunci cand suntem fericiti sau plangem, cand ne place sau nu ne place, cand vrem sau nu vrem si sa putem sa auzim muzica de pe fundal si sa dansam asa cum simtim sa o facem, mai liberi si mai impliniti.

P.S melodia asta o auzeam eu pe fundal in scena descrisa mai sus 🙂

Daughtry September

masca