Arhive etichetă: destin

De fiecare data

Aproape de fiecare data cand am incercat cu ardoare sa obtin ceva anume…nu s-a intamplat deloc cand si cum am vrut eu.

Se pare ca este o linie foarte fina intre a te mobiliza sa faci o schimbare/ sa realizezi ceva si sa se indeplineasca toate aceste dorinte.

De multe ori am incercat sa controlez, sa imping limitele din teama de nu a pierde ceva, orice sau de a grabi intr-un fel lucrurile. „De astazi vreau…”.

Pe langa faptul ca dezamagirea a fost cel mai apropiat sentiment, a mai fost vorba si de epuizare. Pentru ca nimic nu se „construieste” imediat de azi pe maine.

Am fugit de teama, de plictiseala, de lene si orice se aseamana cu aceste cuvinte si mereu am incercat sa ma conving ca totul depinde numai de mine…asa ca am incercat sa le ascund, atingand astfel „marea cu degetul”, adica prea putin, superficial si prea fortat.

Nu-mi este nici acum prea clara aceasta diferenta, intre motivatie/frica, pasiune/exagerare, lene/ normalitate si rabdare/panica.

Stiu doar ca am incercat cat am putut de fiecare data sa „corectez” si sa grabesc valul. Oricum ar fi fost, fie am grabit inceputul, am schimbat finalul sau am inlocuit cu totul traseul. Am vrut poate sa am controlul asupra a ceea ce am si totodata a ceea ce as putea sa obtin. Nu mi-am oferit deloc ragaz, ci am vrut schimbari radicale si tot timpul altceva nou…

E dificil sau prea dificil sa nu urmezi niciun plan, sa nu ai nimic stabilit cu mult timp inainte…sa nu fie la fel sau asa „cum ar fi trebuit”. De ce? pentru ca in permanenta cauti ceva…orice care sa iti mentina atentia, care sa te bucure, sa te motiveze si sa te faca sa zambesti. De aceea atunci cand esuam, mereu ne gandim la planul doi.

Ce vreau sa spun este ca uneori nu putem sa avem control asupra tuturor lucrurilor care ne inconjoara, desi de multe ori avem aceasta senzatie, ci avem doar alegeri si decizii care desi ne este foarte greu sa acceptam apar atunci…cand trebuie sa apara. Sau poate ca doar la mine functioneaza asa. De aceea cred ca este timpul sa accept…ca presarea, fortarea, stresul si agitatia nu conduc deloc spre obiective atinse.

Mereu am vrut sa am o viziune de viitor…poate ca e mai bine sa nu mai fie asa, pentru ca atunci cand dorintele nu se indeplinesc…sentimentul lasat in urma nu este deloc prea placut.

Poate ca asa trebuie sa fie…sau poate ca ar trebui sa nu-mi mai fie frica de timp, sa am rabdare si sa mai uit putin de planuri si de deadline-uri…

Pentru ca de fiecare data planul actual se schimba fata de cel initial :).

copacul-vietii

Reclame

Un el al tau si tu a lui

Ma gandesc destul de des la relatii dar parca in perioada sarbatorilor sunt si mai multe ganduri…si idei.

E o lipsa pe care parca nu reusesti sa o inlocuiesti cu nimic. Uneori ai nevoie de un el care sa fie mai puternic decat tine, ok nu doar atunci cand trebuie sa te ajute cu caratul plaselor de Craciun…Un el care cu o simpla imbratisare poate sa opreasca orice firicel de frig sau teama. Un el cu care sa imparti o guma, un zambet, un pat sau multe ganduri. Un el al tau si tu a lui…

Am incercat sa-mi gasesc propria explicatie pentru aceasta necesitate si recunosc ca m-am gandit destul de mult. Si tind sa cred ca in mare parte depinde foarte mult de la persoana la persoana. Eu, desi poate nu ar trebui, ma simt mai plina de culoare cand iubesc un el, cand impart lucruri marunte sau marete, cand intunericul devine insipid atunci cand el ma asteapta la plecare sau pur si simplu orice frica e mult mai mica cand ma tine de mana.

Mi-e teama insa de lucrurile trecatoare pentru ca pare ca intodeauna e nevoie de mai mult sau mereu ne dorim lucruri si situatii pe care nu le avem. In jurul meu mi se confirma asta…cei singuri vor relatii, cei in relatii se plictisesc si vor ceva nou, cei casatoriti ar vrea sa fie liberi, cei cu copii ar mai vrea uneori timpul fara, cei fara copii ar vrea macar unul…

In permananeta parca suntem pe un fus orar gresit. Pentru ca nevoile noastre sunt mereu altele, sentimentele se schimba iar oamenii sunt diferiti.

Nu stiu daca exista destin, daca exista un el pentru fiecare, daca trebuie sa pleci in lumea mare sa-l gasesti, daca e vorba doar de rabdare, habar nu am unde gasesti un el potrivit sufletului tau…dar ce stiu eu este ca sufletul meu isi doreste un el…poate mai deosebit, mai diferit, mai zapacit…

el-si-ea

Dor de povesti…

Mai are timp sufletul nostru sa creada in povesti?.

Dar oare mai este chiar atat de potrivit sa visezi la o relatie compatibila pentru sufletul tau?

Nu stiu..am crescut cu cele mai frumoase povesti, am crezut in ele, am sperat sa le intalnesc in viata reala si mi-am dorit ca toti ceilalti din jurul meu sa se insele si eu sa am dreptate…si sa existe magia la care visam.

E atat de pradoxal, suntem intr-o continua cautare a sensului vietii, a locului nostru potrivit atat spiritual, sufleteste si profesional si a unei relatii care sa se transforme candva intr-o familie si cu toate astea nu stim ce sa mai credem, ce ne dorim si ce valori au cu adevarat o importanta pentru noi.

Se poate ca tot ceea ce e in mintea noastra cu privire la o relatie sa fie atat de gresit si doar un basm?

Da, cred ca se poate…dar cat de frumos ar fi oare sa existe chiar acel destin…sau aceea persoana predestinata..ne-am mai face oare atatea griji daca o sa gasim persoana potrivita sau doar am fi linistiti ca undeva candva la momentul potrivit o sa o intalnim?

Avem nevoie de relatii pentru ca ele ne ajuta sa ne definim cine suntem, pentru ca nu suntem facuti sa fim singuri si pentru ca fiecare experienta ne-ar face sa descoperim lucruri noi despre noi si cei din jurul nostru.

Avem nevoie de relatii pline de suflet, cu putina scanteie si magie ca sa invatam sa iubim…ca sa stim ce inseamna sa impartim totul si sa trezim in principiu cele mai frumoase sentimente in noi…

Avem nevoie de relatii ca sa fim mai vii, sa ne simtim intelesi, protejati, alintati si rasfatati.

Dar avem nevoie de acele relatii care sa dezvolte pasiune, sentimente frumoase, iubire, libertate si completarea sufletului nostru.

Si da…probabil ca mai avem timp sa visam si la povesti diferite si nemaintalnite pana acum…

Imi e dor sa cred in povesti…

suflet pereche

 

Cum e cu destinul?

Cred ca foarte multe persoane si-au pus intrebarea asta..exista oare destin? sau..totul tine de noroc si destinul practic ti-l faci singur?  Pot sa spun ca la aceasta intrebare ma gandesc si eu..insa nu as putea sa dau si un raspuns.

Cand ajungem oare sa nu mai confundam semnalele/coincidentele cu destinul?

Cum am ajuns la acesata intrebare?..asta seara imi doream sa vad un film romantic..sunt genul de persoana care se lipeste de tv/pc la filmele siropoase (probabil si pentru ca inca visez…)..asa..am cautat si in acesta seara..si am dat peste filmul indian „Milenge, Milenge”(Ne vom revedea)..nu am stat prea mult pe ganduri si am inceput sa-l vizionez.

Imi plac filmele indiene..pentru ca sunt romantice, finalul este cu happy end.. subiectul nu este previzibil, pentru ca dragostea la ei..este exprimata prin imbratisari, strangeri de mana, priviri si pupici pe obraz, dar si pentru ca filmul contine momente de dans si muzica:X.

Subiectul filmului este foarte interesant, totul are legatura cu destinul si cu reintalnirea persoanei iubite. Am observat o asemanare extrem de puternica cu filmul „Serendipity”. Este un film romantic care merita vazut.

Cu siguranta multe dintre noi inca mai visam…la o iubire „ca in filme” si ne gandim cand..il vom intalni pe cel cu care vrem sa formam o familie? Are destinul vreun rol in asteptarea asta? sau totul tine de fortele noastre proprii?..

Nu stiu sa raspund la nicio intrebare..si nu stiu daca e rau sau bine..dar eu voi continua sa visez…