Arhive etichetă: emotie

Oare ce cautam?

Oare am stat vreodata sa ne gandim ce cautam defapt intr-o relatie?

Care sunt lucrurile care ne dau forta sa trecem peste greseli si defecte? si ce ne face sa iubim neconditionat o persoana?.

Sunt atatea povesti, cazuri reale, povete din carti incat nimic nu pare sa se potriveasca cu exactitate situatiei noastre. Pentru ca nu exista absolut niciun tipar pentru iubire si compromis.

Nu realizam cand ne indragostim, doar ii permitem valului sa ne ia fara sa ne gandim unde ne duce. Ne trece noua prin minte ca sigur finalul e unul fericit, dar e imposibil sa analizam toate variantele. Asa ca intalnim o persoana care isi face timp sa ne asculte si sa ne inteleaga si e suficient pentru inceput.

Apoi cand intervin intimitatea si lejeritatea nici nu realizam cand transformam omul de langa noi intr-un stalp…solid. E un sprjin atat atunci cand te strange in brate si ai norocul sa simiti cum te furnica tot corpul de emotie, cand cu lacrimi ii povestesti cele mai banale sau dificile probleme sau cand pur si simplu iti transforma rasul intr-o melodie vesela.

Devenim mai puternici atunci cand suntem sustinuti si incurajati. Cand sentimentele si emotia sunt combinate cu intelegerea, rabdarea si timpul acordat.

Iubim persoanele care ne completeaza, care reusesc cu lejeritate sa ne dea aripi, care ne arata cat de importanti suntem in viata lor. O persoana care iti ofera timpul ei si care reuseste ca in momente importante sa te puna pe primul loc, demonstreaza devotament si interes.

Oamenii cauta sa fie intelesi, sa fie ascultati, sa imparta atat bucuriile cat si tristetile, un sprijin care sa-i ridice din butoiul cu melancolie si totodata pasiunea si energia care sa-i faca sa mute muntii din loc.

Ne indragostim de persoane care stiu sa ne arate afectiunea, care stiu sa ne faca sa ne simitim mai speciali si care se gandesc la un bine comun si nu la cel propriu.

In orice moment rolurile se schimba, caci nu este niciun scenariu doar pentru femeie sau doar pentru barbat. Amandoi au nevoie in situatii diferite de aceleasi lucruri pentru ca de obicei ceea ce oferim noi este si ceea ce ne dorim sa primim, asa ca ar trebui sa fim putin mai atenti la aceste semnale…

Insa…probabil cautam experienta care sa ne scoata din zona de confort si barbatul acela responsabil si iubitor care stie ce vrea…si tot ce vrea este sa ramana :).

Urban-Love-Stories2__700

 

Anunțuri

Mai avem timp sa iubim?

Iubirea este cel mai frumos sentiment care ne da o forta si o energie incredibila si ne transforma in eroii din benzile desenate.

Este cu noi in cele mai potrivite sau nepotrivite momente si desi am vrea sa fie o stare constanta uneori facem tot posibilul sa o ascundem, mai ales atunci cand ne provoaca suferinta.

Cautam modalitati sa-i distragem atentia, sa-i amortim simturile cat mai bine…si atunci este momentul in care visam la viitor sau doar facem schimbari.

Asa se face ca investim timp in alte lucruri, in pasiuni, in locuri de munca, in distractie iar dupa ce epuizam resursele ne intoarcem la baza…la iubire.

Si realizam ca cel mai important este sa ai familia si oamenii iubiti alaturi de tine. Pentru ca alaturi de ei zambetul este altfel, pentru ca o prajitura este mai delicioasa impartita cu ei, pentru ca indiferent de orice…certuri, ras, lacrimi, bucurie te simiti iubit, te simiti parte a unui loc…acasa.

Familia este cu siguranta un dar care trebuie mai atent pastrat si strans unit pentru ca este ceea ce avem noi mai de pret. Este originea noastra, trecutul, prezentul si viitorul…este acea za speciala care le tine pe toate celelalte.

Si apoi o mai fi si un el… care poate sa completeze tabloul lucrurilor importante…si care are rolul de a o iubi pana la luna si inapoi. Atat i-ar cere…sa-i arate ca o iubeste, sa o asculte, sa o faca sa rada si sa o stranga in brate ca sa auda linistea…asa cum se aude marea intr-o scoica. Iar la schimb el ar primi si mai multa iubire, atentie, nebunie, pasiune…Si atunci ar sti ca indiferent de ce spune lumea exista un strop de magie…genul acela de magie care atunci cand te trezesti il gasesti tot acolo…langa tine :).

Simt ca uneori se pierde esenta aceasta speciala a iubirii…ca oamenii ajung in relatii nepotrivite, ca se risipeste pasiunea, ca nu mai avem rabdare, ca nu ne mai aratam afectiunea si ca nu mai avem curaj si nici timp sa iubim…pentru ca pur si simplu nu mai avem timp sa riscam…si ajungem sa alegem dupa alte criterii mai confortabile.

Oamenii iubesc in fiecare zi, dar nu o mai spun sau nu o mai aratata atat de des…

love

Praf de stele

Cautam tot timpul momente magice. Momente deosebite care sa ne umple sufletul de mii de luminite colorate precum bradul de Craciun. Desi nu recunoastem credem in magie si speram sa intalnim acele povesti pline de emotie.

Suntem cu totul surprinsi atunci cand ne lovim de momente unice si deosebit de frumoase. Ca intr-un carusel ne urcam in dansul cel ametitor fara sa ne gandim la nimic…ci doar sa traim. Si strangem astfel in sufletul nostru ca intr-un joben fermecat fiecare luminita colorata, fiecare zi, zambet, cuvant, cadou, floare, scrisoare, fiecare nota muzicala a sufletului nostru.

Si apoi uitam…uitam sa ne mai traim viata fara strop de magie, caci o data ce ai intalnit bucuria efervecenta nu mai stii sa te intorci pe drumul de inceput. Asa apare teama de a pierde tot ce ai adunat in timp. Parca ajungi sa crezi ca totul a fost un vis, caci altfel unde s-au dus toate zilele alea pline de atata emotie si vibratie?.

Sunt toate in suflet adunate, doar caruselul a incetinit putin…si poate ca e mai bine asa…ca sa ne amintim ca magia e ca praful de stele.

Sa pornim cheita din nou si sa privim iar catre stele…

praf-de-stele

O sa fie o zi

O sa fie o zi cand drumul spre casa o sa fie o placere si nicidecum teama…

O sa fie o zi cand sarbatorile o sa fie pline de zambet, dans, drumetii si emotii pentru cadouri.

O sa fie o zi cand muntele abia o sa ma astepte iar marea o sa umple zilele de vara.

O sa fie o zi in care Craciunul o sa fie cu om de zapada si bataie cu bulgari.

O sa fie o zi cand telefonul nu o sa se mai inchida cu lacrimi ci cu hohote de ras.

O sa fie o zi in care zilele o sa para ore iar orele secunde.

O sa fie o zi in care iubirea nu o sa se mai ascunda…

O sa fie o zi in care fulgii din perne o sa danseze voiosi prin camera.

O sa fie o zi in care seara se incheie mereu in doi…

Mi-as dori sa fie acea zi azi sau maine sau cat mai repede. Acea zi in care fericirea sa nu mai fie spulberata de un ticait de ceas.

O sa fie o zi…

Nostalgia copilariei

Copilaria este o etapa frumoasa care in timp aduce multa nostalgie…

Este amintirea despre zambete, liniste, cadouri, jocuri si multa afectiune. Sau momentul in care ne bazam pe altii, pe parinti si in care construim vise si idealuri pentru atunci cand o sa fim „mari”.

In copilarie am vrea sa grabim timpul ca sa devenim si noi ma importanti, sa facem calatoriile alea prin lume, sa nu mai cerem voie pentru orice si sa uitam de carnetul de note.

In imaginatia noastra fiecare etapa trebuie sa aduca ceva mai bun. Copilaria aduce lista de dorinte iar maturitatea credem noi ca ne ofere „terenul”, libertatea de a alege si de a inalta zmeie cu vise. Dar realitatea este ca…

In lumea oamenilor maturi ne pierdem, caci rand pe rand visele si idealurile noastre se indeparteaza tot mai mult de esenta lor. Ajungem sa intalnim esecul si atunci traiectoria noastra profesionala se schimba. Pentru ca poate ar fi trebuit sa fim mai buni intr-un anumit domeniu daca am fi stiut ce ne dorim sau nu ne-am fi demoralizat la primul impas. Si atunci din experienta in experienta, alegem banii si ramanem prinsi intr-un loc… pentru ca nu ne mai permitem sa riscam.

Ironic este ca desi odata cu inaintarea in varsta devenim cumva mai constienti de ce este mai important pentru noi si ni se dezvolta si oarecum curajul de a incerca lucruri inedite, standardul financiar nu ne mai lasa sa mai iesim din tipar. Si atunci cele 8 h care ar trebui sa fie constructive si educative se simt ca si cum ar fi 24h in care energia iti este consumata la maxim si la care mai adaugi si  o nota de plictiseala.

Iar asta inseamna ca nu exista job perfect, exista oportunitati pe care trebuie sa ai curajul sa le accepti. Exista determinare in a alege un domeniu in care sa te specializezi si mai exista puterea de a nu lasa esecul sa-ti darame orice vis precum un domino.

Un alt vis este despre relatii. „Cand o sa fiu mare eu o sa am un partener asa si asa, iar lucrurile astea nu am sa i le accept”. E o imagine pe care o construim in timp dar pentru care nimeni nu ne spune…”vezi, ca s-ar putea sa gresesti”. Pentru ca imaginatia nu are tot timpul sau deloc legatura cu realitatea. S-ar putea sa nu intalnesti emotia speciala pe care o cauti si o asociezi cu iubirea. Ori s-ar putea sa nu gasesti chiar partenerul acela asa intelegator, iubitor, inteligent, vesel etc. Ori poate ca nu o sa te casatoresti sau poate te casatoresti si divortezi. E ironic ca nimeni nu-ti vorbeste despre asta, despre faptul ca nu exista povesti si nici relatii perfecte. Exista dorinta de a construi, de a ierta si de a face un compromis…

Si apoi mai este si caminul. Cand o sa fiu mare, o sa am o casa cu gradina si cu multe flori. Dar daca depasesti varsta la care credeai ca o sa fii deja departe cu visele astea?. Si nu numai ca nu ai posibilitatea sa te muti de la ai tai, dar tot ce iti poti permite este o garsoniera la etajul 10?.

Sunt doar cateva exemple de vise, caci mai e vorba si de pasiuni, de calatorii, de prietenii, de vacante, de bunici…din toate.

Si cand nimic nu pare sa se potriveasca cu ce cautai, incepi sa te reorganizezi. Sa accepti, sa experimentezi si sa reformulezi visele. Iar atunci realizezi ca simplitatea e cea care ramane sa o pastrezi. Ca nu mai e vorba de o casa mare, ci doar de o garsoniera, ca jobul e acolo ca sa traiesti nu ca sa-l iubesti, ca relatiile sunt trecatoare si alegi sa traiesti tot ce intalnesti…iar timpul se scurge si nu are rabdare sa te astepte.

Copilaria pare a fi apogeul imaginatiei iar viata de adult este doar despre realitate. Dar poate ca un strop din magia copilariei poate sa rescrie si…visele.

copilarie

Incotro?

Ne-am invatat sa fim mereu intr-o continua cautare. Fie ca e vorba de sensul vietii, echilibrul sufletesc sau redescoperirea domeniului profesional. Tot timpul avem in minte un astfel de scop. Cautam in permanenta solutii si idei care sa ne duca spre ceva…spre acel ceva pe care credem noi ca este diferit si ca exista pe undeva.

Vrem sa invatam mai multe despre noi, sa facem lumina in traumele copilariei si sa aducem mai multa seninatate si zambet in vietile noastre dar si in cele ale oamenilor din jurul nostru.

Uneori visam la mai multa fericire, la a fi mai buni, mai intelegatori, mai iubitori. Alteori cautam competitii si provocari care sa ne aminteasca de potentialul nostru. Si cu toate astea sunt putine momentele in cate suntem impacati si plin de bucurie. Putine sunt momentele in care nu mai cerem nimic si nici macar nu ne trece prin cap sa vrem ceva… iar dupa ce ca sunt si putine le mai si uitam. Parca ar fi fost intr-un vis nu in realitatea noastra.

Si e ciudat… critica, momentelele de nemultumire, visele neincetate, dorintele nesfarsite sunt aproape tot timpul in mintea noastra iar momentele autentice sunt atat de rare. Poate ca e vorba si de maretia dorintelor, poate ca e mai in „siguranta” pentru plictiseala sa speri la ceva ce e greu de atins. Pe de alta parte incotro poate sa duca atata nemultumire care parca e ca o apa curgatoare, nu are niciun robinet de oprire?.

Daca jumatate din timp ne gandim la cine suntem, unde vrem sa ajungem si ce vrem sa realizam, cealalta jumatate de timp ne gandim la iubire, la afectiune, la relatii si prieteni. Si se pare ca sufletul nostru e mult mai bogat atunci cand iubeste. Nu stiu daca pentru o ora, o zi, un an e mai deconectat de propriile nemultumiri, dar atunci cand suntem indragostiti sau cand iubim tot sistemul nostru se schimba. Interesele noastre se concentreaza pe momentele de fericire, pe emotiile simtite si parca toata nemultumirea prezenta pana atunci e pusa pe pauza sau dispare. Brusc avem mai multa energie, mai multa creativitate, curaj, idei noi….

Atunci cand intalnesti astfel de momente de fericire, nu vrei decat sa te bucuri la maxim de ele pentru ca stii ca sunt ca un licurici si curand o sa dispara. Fericirea e compusa din diverse momente in general de scurta durata dar cu o intensitate imposibil de descris.

Nu stiu cum sunteti voi, dar pentru mine sentimentele astea par a fi motorul spre ceea ce tot caut si pare sa lipsesca, pentru ca atunci cand iubirea e prezenta in viata mea, nu vreau sa mai caut nimic…totul vine natural.

Incotro si unde sunt pierdute sentimentele astea?

Opreste-te putin…

Opreste-te putin ii tot spunea o voce suava…

– Nu am timp, ii raspundea ea si mai grabita, alergand.

Dar unde te grabesti asa de nu ai timp sa te opresti putin?

– Am sa-ti raspund cand am sa ajung acolo, pana atunci nu pot sa ma opresc..

Acestea sunt cuvintele pe care si le aminteste intr-un moment de liniste. Unde-i graba se intreaba chiar ea? Si cum de prefera sa alerge in loc sa simta si sa vada tot… E oare chiar un obiectiv atat de important care trebuie pus asa pe accelerat? Ar fi raspuns cu „nu stiu” dar nu acesta este raspunsul potrivit.

Ea stie ca exista si o alta cale..e un moment in care e constienta de tot ce isi doreste, atunci cand zambetul ei este atat de sincer si straluceste.. Cand se poate bucura de vreme, de oameni, de orice secunda si cand rabdarea ii spune cu drag sa mai astepte. Atunci este prezenta aici si acum, simte, iubeste si e fericita cu tot ce intalneste. Linistea o cuprinde, nemultumirile nu-i mai pun probleme iar sufletul ei recunoaste momentul potrivit. Intuitia ii conduce pasii iar un timid „nu pot” se transforma asa usor in curaj, incredere si forte proprii. E pur si simplu un tablou in care aparent nu mai lipseste nimic sau daca lipseste, nu-i panica pentru ca ea are cu cine sa-si imparta toate gandurile si bucuriile. Fericirea ei devine molipsitoare si asta o face sa se simta usoara si libera precum un fulg de nea. Cauta inca secretul care sa transforme pasii aceia alergati in pasi marunti dar plini de culoare si de sens iar tabloul sa se opreasca in acel moment.

Nicicand in alergare nu mai poti fi atat de concentrat la tot ce-i in jurul tau. Esti prea focusat pe rezultat, pe ce vrei sa obtii incat iti amani momentul de liniste si fericire pentru „mai tarziu”. Nici nu mai iei in calcul cand ar putea sa se intample asta, pentru ca nu dispui de concentrarea necesara sau poate ca inca nu stii ce iti doresti. Insa vrei si iar vrei sa ai tot ce iti trebuie ca cercul sufletului sa devina complet. Si cand o sa se intample asta te gandesti ca o sa-ti oferi ragazul de a te bucura de tot..si chiar retroactiv. Dar mai poate fi oare pastrat acelasi sentiment intact al unei intamplari chiar si din acel trecut?

Uneori chiar uiti cat de frumos este sa o iei usor la pas si sa observi, sa simti tot ce-ti bucura privirea, mintea si sufletul. Cele mai importante momente au venit atunci cand linistea si calmul te-au cuprins si atunci… cum ai putea sa nu-ti faci iarasi timp..sa te opresti?

Opreste-te macar putin ca sa poti iar sa simti…

emotie-frumoasa