Arhive etichetă: fericire

Nu esti singur/a!

Uneori mi se pare ca viata noastra este construita din etape. Imi spunea cineva acum mult timp, ca in general dupa varsta de 30 de ani se linistesc apele. Nu stiu ajungem sa fim mai intelegatori, ne prioritizam altfel dorintele sau alegem sa ne bucuram de pasiunile noastre si de ce ne face placere, suntem mai multumiti cu ceea ce avem.

Nu imi este foarte clar cum sunt crescute generatiile de astazi, dar stiu ca eu am crescut dupa niste reguli destul de stricte si dupa niste principii de viata „normale”. Liceu, facultate, job, distractie, relatie serioasa, casatorie, copii si de aici nimeni nu mi-a mai povestit nimic. Cred ca era fix bucatica lipsa despre care mi-ar fi placut sa existe in discutii, de viata dupa casatorie, de probleme, de infidelitatii, de greutati.

Sub regulile familiei si a societatii in principiu pana la varsta de 30 de ani am cautat cu multa ardoare aceste etape. Care atunci cand nu s-au regasit sau au fost diferite m-am simtit cu totul pierduta, dezorientata ca si cum nu-mi gaseseam locul. Pentru ca, repet nu prea se vorbeste despre situatiile altfel, despre sincronizarea care nu apare mereu atunci cand ti-o doresti, despre realtiile care nu sunt asa cum speri, despre casatorie sau familie care de multe ori sunt doar o imagine de fatada.

Si eu am fost mereu (si inca sunt) o visatoare incurabila care a crezut ca exista ceva special, o conexiune inedita, o relatie diferita in care ambele persoane sunt egale, in care respectul este prezent si in care se construieste din toate punctele de vedere. Am vrut mereu sa fiu cu un pas inainte si sa descopar aceasta relatie speciala care tot intarzia sau intarzie sa apara. A exista ceva cu totul diferit ca si conjunctura, dar apoape de esenta pe care mi-o doream dar am sa dezvolt in alta postare.

Ce as vrea sa sublinez este faptul ca uneori varsta intre 23 – 29 ani (depinde de fiecare in parte) este o perioada mai dificila, mai sensibila. O perioada in care sunt puse atat de multe intrebari si in care nu ai tot timpul curaj sa le vorbesti cu cineva. Sunt intrebari despre imaginea ta, despre ce reprezinti tu, despre relatile esuate, despre cum incerci sa te incadrezi in tipare, despre locul de munca care nu-ti mai place si tot asa. Si in acest haos urmeaza si o perioada de rebeliune, in care doar tu contezi, in care faci totul asa cum vrei tu, fara sa tii cont de reguli…in care vrei sa traiesti, sa experimentezi.

Pentru ca apoi treptat, probabil si datorita anumitor factori externi, persoane pe care le intalnesti, experiente prin care treci si tot asa sa-ti dai seama ca desi inca nu ai toate acele lucruri pe care ti le-ai dorit esti mai linistit. Se mai asterne melancolia din cand in cand, dar esti preocupat de pasiuni, de lucruri care te fac sa te simiti bine, autentic. De o selectie de oameni, de locuri, de detalii care iti dau o senzatie ca inca nu stii incotro te indrepti, dar simti ca totul o sa fie bine. Cred ca este foarte importanta si activitatea noastra fizica, sunt atat de multe beneficii fizice si psihice pe care le putem obtine pintr-o ora de miscare (voi detalia si despre aceasta parte).

Scriu acest post pentru ca si eu multa vreme m-am simtit singura, desi eram inconjurata de oameni si persoane foarte dragi. Pentru ca si eu am plans pana la epuizare cautand raspunsuri si pentru ca si eu am avut nevoie sa experimentez, sa caut lucruri in care sa ma regasesc. Scriu si pentru ca am intalnit in aceasta perioada persoane care sunt in aceasta etapa si cred ca sunt singurele care trec prin astea.

Si pentru ca problemele amoroase vor exista mereu, trebuie doar sa stim cum sa le gestionam, pentru ca locul de munca nu o sa fie mereu cel mai placut loc, dar conteaza cat de mult investim in evolutia noastra profesionala si pentru ca toate aceste etape si momente ne vor oferi lectii pe care in timp le vom intelege. Poate vom alege sa avem mai mult curaj sa ne urmam visele, poate nu o sa ne mai sperie faptul ca trebuie sa ne mutam singuri si poate o sa descoperim ce talente si ce pasiuni avem. Ce ne place sa facem pentru sufletul nostru.

Invatarea este continua, experientele sunt atat de diferite, relatiile ahh sunt atat de complicate, dar important este sa putem avea mintea limpede, sa fim sanatosi, sa iubim pe cine avem in preajma (parinti, nepoti, bunici etc) si sa invatam sa fim fericiti cu noi in primul rand.

Stiu sunt vorbe care par ca apa de ploaie, dar de fiecare dintre noi depinde evolutia noastra. Dezvoltarea noastra personala, curiozitatea, descoperirea talentelor. Un focus important spre pasiunile noastre. Si pregateste-te si de esec, pentru ca se pare ca asa invatam cel mai bine :).

Ce voiam sa sublinez este faptul ca nu esti singur/a. Si ca toate etapele astea au un rol important in dezoltarea noastra personala.

Women hugging

Reclame

Bine ai venit, primavara!

In fiecare an scriu un articol despre primavara, cel mai probabil sunt aceleasi ganduri, aproape aceleasi senzatii :).

Imi place primavara, de fapt o ador. E cel mai asteptat moment din an, cel mai revigorant, energizant, creativ, cel mai grozav anotimp.

Imi plac razele soarelui care care imi aluneca usor prin par, cat sa-mi straluceasca mai tare parul blond, imi plac pomii infloriti, mireasma si ploaia de petale pe care o intalnesc din cand in cand in drumul meu. Imi place ziua pentu ca este mai lunga dar si noaptea pentru ca cerul este asa de senin si pot vedea miile de stele stralucind.

Imi place ca vremea e capricioasa, imi place ca pot sa port tricou dar si geaca de blugi, ahh si tenesi, is i am a sporty girl! Imi place sa alerg primavara, cel mai bun moment sa te descarci si sa te incarci in acelasi timp intr-un tablou in care sunt doar pomi infloriti si soarele te urmeaza… Imi place inghetata de capsuni, sa ascult muzica la maxim in casti si sa dansez.

Primavara pare cel mai grozav anotimp pentru planuri noi, pentru depasirea limitelor, pentru distractie, pentru fluturasi in stomac, pentru orice nebunie care ii aduce fericire sufletului. E asa o gura proaspata de aer care iti umple pamanii, care iti ofera curaj, initiativa, dorinta si speranta.

Primavara te-am asteptat asa cu drag, sa stai mult pe la noi…sau pe la mine 🙂

primavara

 

 

 

 

Povestea unui copac

A fost o data un copac mic si plin de flori. Care era cat ziua de lunga vesel si ii placea sa se piarda in povestile citite. Avea o imaginatie tare bogata si era fericit stiind ca atunci cand o sa creasca o sa aiba parte de multe momente frumoase. Crestea in fiecare zi si o data cu el cresteau si aspiratiile lui. Visele lui devenisera parte din lumea lui. Ziua, noaptea, oricand se astepta sa primeasca ceea ce isi doreste. Visa sa aiba mere rosii ca toata lumea si stia ca asa cum cei din jurul lor le-au primit, o sa le aiba si el la „momentul potrivit”.

Intr-o zi s-a trezit cu flori albe si striga de bucurie.

– „Am flori albe am flori albe, sunt fericit, dar cand o sa am mere rosii o sa fiu si mai fericit”.

Nu a trecut mult si deja s-a plictist de florilele lui, dar se tot gandea.

– „In curand am sa am merele rosii”.

Timpul trecea si copacul tot crestea. Radacinile lui erau tot mai adanci prinse in pamant iar crengile lui spuneau.

-„Sunt pregatit!”.

Incet incet in privirea lui a inceput sa se citeasca supararea. Asa ca intr-un moment in care nu se astepta a primit mere verzi.

-„Oare de ce am primit aceste mere. Imi este teama, oare cand vor veni cele rosii, vreau sa fiu fericit”.

Asa s-a intamplat de fiecare data, fie ca au fost flori mov sau verzi sau mere galbene sau orice alta culoare. Singurul lucru pe care il repeta mereu era:

-„Sunt foarte bucuros, dar fericit o sa fiu cand o sa am merele rosii”.

Ei va imaginati ca fericirea nu era nicicand completa daca nu avea ce isi dorea. Nu stia care sunt motivele pentru care intarzie sa apara merele lui dar se consola de fiecare data ca trebuie sa aiba rabdare.

-„Sigur nu mai e mult pana o sa apara. Am sa ma asez comod si am sa astept.”

Ei dragul meu copac ai asteptat atat si nu ti-ai dat seama ca incapatanat fiind ai ratat fericirea pentru ca ti-ai pus teluri imposibile sau poate doar prea inalte. Cand te-ai intalnit cu merele roz, ai fost cel mai fericit pentru ca erai cel mai aproape de standardul tau.

-„Mere roz, mere roz. De la roz pana la rosu mai e doar un simplu pas”.

Ah cat te-ai inselat tu draga copac, merele roz te-au trezit la realitate si o data cu ele nu ai mai inteles nimic.

-„Fie ce-i zice eu am sa stau aici si am sa astept, ploaie, vant, soare sau ninsoare. Am radacinile solide si nu accept sa nu ma intalnesc…cu ele”.

Si-a asteptat si s-a gandit si a analizat. Frunzele ii sunt mai galbene acum, trunchiul e firav, iar ramurile plapande si nu ar fi crezut pana ce nu in lac nu s-ar fi privit.

-„Cine esti tu? da tu cel de acolo si unde e sclipirea ta cea plina de visare?.”

Ehe daca m-ai fi ascultat „candva”, povestile sunt povesti iar lumea e a ta daca faci pasi singur prin ea. Dar tu ai preferat doar sa astepti si altii sa roiasca in jurul tau, e greu acum dupa atatea radacini sa pleci din loc sa-ti cauti drumul tau. Dar asculta sfatul meu si fa acum ceva, caci vad cum energia si rabdarea ta le duci ca pe o povara grea. Ridica-te si cauta-ti fericirea, ea sigur te asteapta undeva :).

Copacul, sta pe ganduri, ofteaza caci stie ca asa este precum se vede, dar cum va face oare sa-si mute radacinile in alta parte?

-„Fericire, fericire vreau sa am curaj sa vin spre tine…”

Bucura-te draga copac chiar daca merele tale nu o sa fie rosii, ci multicolore. Nu mai astepta nimic ca sa fii fericit!.

P.s si dupa 3 ani unele ciorne inca mai sunt de actualitate…

iubire

 

O sa fie o zi

O sa fie o zi cand drumul spre casa o sa fie o placere si nicidecum teama…

O sa fie o zi cand sarbatorile o sa fie pline de zambet, dans, drumetii si emotii pentru cadouri.

O sa fie o zi cand muntele abia o sa ma astepte iar marea o sa umple zilele de vara.

O sa fie o zi in care Craciunul o sa fie cu om de zapada si bataie cu bulgari.

O sa fie o zi cand telefonul nu o sa se mai inchida cu lacrimi ci cu hohote de ras.

O sa fie o zi in care zilele o sa para ore iar orele secunde.

O sa fie o zi in care iubirea nu o sa se mai ascunda…

O sa fie o zi in care fulgii din perne o sa danseze voiosi prin camera.

O sa fie o zi in care seara se incheie mereu in doi…

Mi-as dori sa fie acea zi azi sau maine sau cat mai repede. Acea zi in care fericirea sa nu mai fie spulberata de un ticait de ceas.

O sa fie o zi…

Incotro?

Ne-am invatat sa fim mereu intr-o continua cautare. Fie ca e vorba de sensul vietii, echilibrul sufletesc sau redescoperirea domeniului profesional. Tot timpul avem in minte un astfel de scop. Cautam in permanenta solutii si idei care sa ne duca spre ceva…spre acel ceva pe care credem noi ca este diferit si ca exista pe undeva.

Vrem sa invatam mai multe despre noi, sa facem lumina in traumele copilariei si sa aducem mai multa seninatate si zambet in vietile noastre dar si in cele ale oamenilor din jurul nostru.

Uneori visam la mai multa fericire, la a fi mai buni, mai intelegatori, mai iubitori. Alteori cautam competitii si provocari care sa ne aminteasca de potentialul nostru. Si cu toate astea sunt putine momentele in cate suntem impacati si plin de bucurie. Putine sunt momentele in care nu mai cerem nimic si nici macar nu ne trece prin cap sa vrem ceva… iar dupa ce ca sunt si putine le mai si uitam. Parca ar fi fost intr-un vis nu in realitatea noastra.

Si e ciudat… critica, momentelele de nemultumire, visele neincetate, dorintele nesfarsite sunt aproape tot timpul in mintea noastra iar momentele autentice sunt atat de rare. Poate ca e vorba si de maretia dorintelor, poate ca e mai in „siguranta” pentru plictiseala sa speri la ceva ce e greu de atins. Pe de alta parte incotro poate sa duca atata nemultumire care parca e ca o apa curgatoare, nu are niciun robinet de oprire?.

Daca jumatate din timp ne gandim la cine suntem, unde vrem sa ajungem si ce vrem sa realizam, cealalta jumatate de timp ne gandim la iubire, la afectiune, la relatii si prieteni. Si se pare ca sufletul nostru e mult mai bogat atunci cand iubeste. Nu stiu daca pentru o ora, o zi, un an e mai deconectat de propriile nemultumiri, dar atunci cand suntem indragostiti sau cand iubim tot sistemul nostru se schimba. Interesele noastre se concentreaza pe momentele de fericire, pe emotiile simtite si parca toata nemultumirea prezenta pana atunci e pusa pe pauza sau dispare. Brusc avem mai multa energie, mai multa creativitate, curaj, idei noi….

Atunci cand intalnesti astfel de momente de fericire, nu vrei decat sa te bucuri la maxim de ele pentru ca stii ca sunt ca un licurici si curand o sa dispara. Fericirea e compusa din diverse momente in general de scurta durata dar cu o intensitate imposibil de descris.

Nu stiu cum sunteti voi, dar pentru mine sentimentele astea par a fi motorul spre ceea ce tot caut si pare sa lipsesca, pentru ca atunci cand iubirea e prezenta in viata mea, nu vreau sa mai caut nimic…totul vine natural.

Incotro si unde sunt pierdute sentimentele astea?

De ce iubesc sa alerg #WhyIRunRomania

E joi, e zi de alergat, de un an de zile e consemnata in calendar cu aceasta denumire.

Sunt picaturi de ploaie timide care aduc cu ele incet incet si o furtuna…care imi scad tot mai mult sansele de a scoate echipamentul din rucsac.

Ma uit pe geam si vad dorinta mea de a parasi cladirea de birouri doar in fuga… si ce sa vezi se lumineaza brusc si iese soarele.

Pana sa aiba timp cerul sa reactionezi, e soare, e nor sau ploaie ce vreme e?, eu sunt deja in parc la linia de start.

E o liniste si un calm prin parc si e doar drumul meu si azi nu il mai impart cu nimeni.

E greu, e mult mai greu de la ultimele alergari incoace, nu stiu daca se apropie proba de semimaraton si sunt ancorata in frica sau sunt doar putin obosita.

In drumul meu, ma picura usor si racoros stropii de ploaie din crengile copacilor. E o arcada plina cu pomi de un verde crud fresh si atat de energizant care ma asteapta. Iar din cand in cand vantul presara petale de flori de castan si iasomie in calea mea. Miroase, ahh trag aer si imi umplu plamanii cu rezerve din prospata mireasma. Sunt balti pe ici pe colo si parca ma simt iar un copil cand nu-mi ajunge pasul sa sar peste ele.

Privesc tot drumul, verdele care ma insoteste si pomii incarcati de ploaie. Ma bucur de stropii care se scutura din cand in cand in parul meu si doar zambesc.

E greu, dar e un peisaj care ma relaxeaza. Care ma face sa ma bucur, sa zambesc si sa respir cat pot de des parfumul de castani.

De asta iubesc sa alerg, pentru ce ma face sa simt si sa observ in drumul meu. Pentru natura si pentru bucuria care imi vibreaza in tot corpul. Alerg pentru fericire sau pentru zambet si baterii incarcate cu energie, mireasma si culoare. Alerg din pasiune…pentru o stare de bine 🙂

whyirunromania

Bucharest Marathon 2015, stafeta :). #WhyIRunBucharest

 

 

Un moment altfel…plin de culoare si sens

Privesc spre intrebarea care sta in fata mea „Tu ce moment ai repeta mereu cu placere…la nesfarsit?” si caut un raspuns care sa mi se potriveasca, sa fie diferit…

Rememorez cele mai frumoase si importante momente ale mele si zambesc. Atunci imi dau seama ca as repeta la nesfarsit momentele in care sufletul imi vibreaza, ochii imi sclipesc, zambetul este prezent iar rasul este sincer si molipsitor.

Cu adevarat as retrai orice situatie in care am avut toate simturile trezite, cand am intalnit iubirea, bucuria, prietenia, loialitatea, libertatea, creativitatea, pasiunea sau afectiunea.

Si atunci inchid ochii si simt cum isi fac loc in minte astfel de momente autentice…in care am pretuit fiecare secunda si cand cu ardoare am rugat timpul sa ma asculte si sa opreasca clepisdra lui putin…putin mai mult…

Era ianuarie si mult mai frig decat eram obisnuita sau pregatita, insa sufletul meu se simtea atat de fericit iar zambetul nu era inghetat…ci doar natural. Eram in Paris si doar printr-o coincidenta am ajuns intr-un loc pe care il consideram doar un cliseu.

Mi-am dat seama ca aveam o imagine total gresita despre Paris atunci cand m-am incarcat instant de energie cand am luat-o la pas pe stradutele lor asa diferite si pline de viata. Cu un accent pe care nu il intelegeam deloc…ma simteam in cel mai potrivit loc in care puteam sa fiu.

Cu poduri deosebite peste Sena, cu miros de croissante proaspete la tot pasul, cu Notre Dame plin de luminite, cu lacatele romantice si cu impresionantul muzeu Luvru m-am simtit norocoasa ca pot sa ma bucur de toate acele imagini pline de sens si culoare.

Pe colina Montmartre m-am intalnit cu inspiratia si pasiunea pentru arta. Un loc plin de pictori si artisti care fac portrete la minut sau doar tablouri superbe in aer liber. Un colt plin de magie, de unde nu ai cum sa nu-ti doresti sa pleci macar cu un tablou.

M-am oprit si m-am uitat la tot ce era in jurul meu la pensule, culori, oameni, pasiune, daruire, zambete, libertate, frumusete si mi-am imaginat cum marii artisti precum Pablo Picasso si-au gasit inspiratia acolo…

Am tras aer in piept si m-am simtit libera, plina de energie si bucurie, implinita, creativa si cu o forta incredibila de a incepe proiecte noi. A fost un moment in care dupa multa vreme a fost liniste in ganduri, grijile au fost puse pe pauza iar eu mi-am ascultat sufletul care isi dorea doar sa se plimbe pe strazile Parisului si sa se bucure de tot..ce vede si simte.

A fost o calatorie de suflet, in care m-am simtit eu. Unde zambetul si rasul nu au lipsit pe parcursul celor 5 zile. A fost deosebit de frumos…cu fluturasi in stomac asa cum se intampla cand te indragostesti ;).

Danone Cremosso http://www.cremosso.ro/ are o campanie foarte frumoasa in care ne indeamna sa ne oprim putin si sa ne gandim la un moment pe care l-am repeta mereu cu placere la nesfarsit. Asta m-a inspirat si pe mine sa scriu acest articol.

De aceea te provoc si pe tine sa te gandesti la un astfel de moment si sa-l inscrii pe pagina lor speciala http://www.cremosso.ro/momentultau.html „Momentul tau”. Astfel poti avea si sansa de a castiga pana pe 13 noiembrie unul din premiile puse in joc.

La cat mai multe momente memorabile si frumoase va doresc! 😀