Arhive etichetă: ganduri

De ziua mea…

Doar 30 de minute au mai ramas din ziua mea :). 30 de ani  i-am cam asteptat cu teama in ultimele saptamani si as fi vrut sa prelungesc cat mai mult momentul. De ce? de teama, de analiza, de lista de dorinte neindeplinite, de societate, de orice e rotund si nu mai e cu 2…ci cu 3.

Poate ca si momentele din ultima perioada in care sanatatea mi-a dat niste semnale „invizibile” sa-i spunem, mi-am dat seama cat de important e intr-adevar sa fii sanatos, sa nu depinzi de nicio pastila si aerul pe care il respiri sa-l simiti pana in plamani.

A venit momentul, ba chiar mai e putin si e 30 si o zi 🙂 asa ca inca pot sa-mi pun o dorinta si aleg sa o impartasesc cu voi. Imi doresc sa fiu sanatoasa, sa am aer in plamani ca sa alerg mii de km, sa nu mai uit ce inseamna sa razi, sa nu il mai pierd pe acel „eu” autentic si sa ma bucur de oamenii din jurul meu.

A si inca ceva daca as putea as vrea sa ma simt zilnic cum ma simt de ziua mea. Pot sa sar peste partea cadourilor si sa pastrez doar conexiunea cu oamenii de prin toate colturile lumii care se gandesc la mine, sa simt bucuria de a vorbi cu persoane dragi, sa petrec, sa rad, sa ma simt eu centrul vietii mele si o stea importanta si ea in lumea asta. Nu doar o zi este despre mine, cu siguranta fiecare zi e despre mine asa cum ar trebui sa fie si despre voi.

Cat de multe poate sa schimbe toleranta, rabdarea, discutii la un burger in oras, imbratisarile din suflet si  iubirea sub orice forma. Asa cum o zi putem sa uitam de griji si sa nu mai fim tristi sau ursuzi cu siguranta putem face un efort sa fie mult mai pe „repeat” o astfel de zi ;).

E despre dorinte, speranta, intelegere, sanatate, viata!

dorinte

Anunțuri

Povestea unui copac

A fost o data un copac mic si plin de flori. Care era cat ziua de lunga vesel si ii placea sa se piarda in povestile citite. Avea o imaginatie tare bogata si era fericit stiind ca atunci cand o sa creasca o sa aiba parte de multe momente frumoase. Crestea in fiecare zi si o data cu el cresteau si aspiratiile lui. Visele lui devenisera parte din lumea lui. Ziua, noaptea, oricand se astepta sa primeasca ceea ce isi doreste. Visa sa aiba mere rosii ca toata lumea si stia ca asa cum cei din jurul lor le-au primit, o sa le aiba si el la „momentul potrivit”.

Intr-o zi s-a trezit cu flori albe si striga de bucurie.

– „Am flori albe am flori albe, sunt fericit, dar cand o sa am mere rosii o sa fiu si mai fericit”.

Nu a trecut mult si deja s-a plictist de florilele lui, dar se tot gandea.

– „In curand am sa am merele rosii”.

Timpul trecea si copacul tot crestea. Radacinile lui erau tot mai adanci prinse in pamant iar crengile lui spuneau.

-„Sunt pregatit!”.

Incet incet in privirea lui a inceput sa se citeasca supararea. Asa ca intr-un moment in care nu se astepta a primit mere verzi.

-„Oare de ce am primit aceste mere. Imi este teama, oare cand vor veni cele rosii, vreau sa fiu fericit”.

Asa s-a intamplat de fiecare data, fie ca au fost flori mov sau verzi sau mere galbene sau orice alta culoare. Singurul lucru pe care il repeta mereu era:

-„Sunt foarte bucuros, dar fericit o sa fiu cand o sa am merele rosii”.

Ei va imaginati ca fericirea nu era nicicand completa daca nu avea ce isi dorea. Nu stia care sunt motivele pentru care intarzie sa apara merele lui dar se consola de fiecare data ca trebuie sa aiba rabdare.

-„Sigur nu mai e mult pana o sa apara. Am sa ma asez comod si am sa astept.”

Ei dragul meu copac ai asteptat atat si nu ti-ai dat seama ca incapatanat fiind ai ratat fericirea pentru ca ti-ai pus teluri imposibile sau poate doar prea inalte. Cand te-ai intalnit cu merele roz, ai fost cel mai fericit pentru ca erai cel mai aproape de standardul tau.

-„Mere roz, mere roz. De la roz pana la rosu mai e doar un simplu pas”.

Ah cat te-ai inselat tu draga copac, merele roz te-au trezit la realitate si o data cu ele nu ai mai inteles nimic.

-„Fie ce-i zice eu am sa stau aici si am sa astept, ploaie, vant, soare sau ninsoare. Am radacinile solide si nu accept sa nu ma intalnesc…cu ele”.

Si-a asteptat si s-a gandit si a analizat. Frunzele ii sunt mai galbene acum, trunchiul e firav, iar ramurile plapande si nu ar fi crezut pana ce nu in lac nu s-ar fi privit.

-„Cine esti tu? da tu cel de acolo si unde e sclipirea ta cea plina de visare?.”

Ehe daca m-ai fi ascultat „candva”, povestile sunt povesti iar lumea e a ta daca faci pasi singur prin ea. Dar tu ai preferat doar sa astepti si altii sa roiasca in jurul tau, e greu acum dupa atatea radacini sa pleci din loc sa-ti cauti drumul tau. Dar asculta sfatul meu si fa acum ceva, caci vad cum energia si rabdarea ta le duci ca pe o povara grea. Ridica-te si cauta-ti fericirea, ea sigur te asteapta undeva :).

Copacul, sta pe ganduri, ofteaza caci stie ca asa este precum se vede, dar cum va face oare sa-si mute radacinile in alta parte?

-„Fericire, fericire vreau sa am curaj sa vin spre tine…”

Bucura-te draga copac chiar daca merele tale nu o sa fie rosii, ci multicolore. Nu mai astepta nimic ca sa fii fericit!.

P.s si dupa 3 ani unele ciorne inca mai sunt de actualitate…

iubire

 

E primavara…

E primavara, chiar daca uneori parca ar fi toamna sau iarna. E momentul cand natura este cea mai frumoasa, verdele e atat de puternic parca miroase a crud, pomii sunt infloriti si aduc cu ei atat de multa speranta iar cerul e atat de senin si clar uneori.

E anotimpul meu preferat cand orice pare posibil, cand natura te ridica de fiecare data prin frumusetea ei, cand oricat ai vrea sa te ascunzi printre lacrimi nu poti sa nu zambesti la caldura soarelui si la mireasma florilor de pretutindeni.

E zbucium, cu ploi si multa furtuna in interior, cu prea multe intrebari dar si cu iluzii, caci atunci cand vezi asa o transformare in jurul tau…tot ce vrei este sa crezi.

Si totusi parca ai avea asa nevoie de o confirmare, asa cum mii de avioane lasa un semn pe cerul plin de nori pufosi, atat de clar ai vrea sa vezi si tu drumul tau.

Primavara este momentul acela pe care nu ai vrea sa-l ratezi, e parca acel „acum” pe care ai vrea atat de mult sa pot sa-l urmezi. Toate culorile din primavara le-as aduna ca sa pastrez tot timpul prospetimea, speranta, iubirea, rabdarea, pasiunea si intelegerea.

Sunt doar lucruri simple, care par atat de neatins uneori. Sunt emotii complexe care sunt cu totul de neinteles si sunt momente care se schimba sau doar se lasa asteptate.

E primavara, este momentul in care energia este maxima, inspiratia este profunda iar sentimentele infinite.

E un mesaj ascuns in fiecare miscare a naturii. Se simte nerabdare, bucurie, dorinta, iubire, compasiune dar totodata teama, neincredere, deziluzie…caci se stie primavara este schimbatoare.

Primavara esti minunta insa m-as bucura daca ai putea sa-mi aduci ceva mai multa speranta…

primavara

 

Cand sufletul iti vorbeste

Sufletul nostru pare uneori un barometru, stie sa ne spuna exact ce si cat simtim in orice moment.

Desi uneori parca sunt momente in care simtim mai intens orice… dorul, teama, iubirea, supararea. E o senzatie pe atat de neobisnuita pe atat de speciala, atunci cand simtim cu ardoare o emotie. Cand parca sufletul ne vorbeste prin toti porii si ne spune…ca ar vrea…ca ar vrea ceva sau pe cineva.

Il simti atat de profund atunci cand nepotelul iti spune cu vorbele lui „te iubesc” si iti canta la multi ani, atunci cand esti atat de departe de o persoana draga si iti este atat de dor incat ai vrea sa te auda, cand strangi in brate o persoana speciala sau cand doar privesti persoanele iubite…

Poate ca sunt mult mai dese astfel de momente in care te simti atat de aproape de sufletul tau si ii intelegi „semnalele”.

Dar…cand stii ca ti-ai ascultat sufletul? atunci cand te manifesti, cand razi, plangi, imbratisezi, spui te iubesc sau multumesc.

Stim insa ca uneori e nevoie si de curaj ca sa iti expui sufletul, pentru ca altfel nu ar fi atat de greu sa ne exprimam sentimentele si nu ne-am mai ascunde cuvintele.

Asa ca sufletul meu azi vorbeste…si imi spune ca ii e dor, foarte dor…

suflet

Te-au mintit…

– Te-au mintit…

– Cine?

– Toti…poeziile, filmele, cartile, oamenii si retelele lor de socializare. Nu exista ceea ce cauti tu.

– Nu te cred deloc si nici nu vreau sa te ascult.

– Ba sa crezi! Fiecare incearca sa traiasca cu ceea ce are si toti vor sa afiseze o alta imagine decat cea a realitatii…nimic nu e ceea ce pare, iti zic ca sa stii si tu.

– Intodeauna exista o exceptie de la regula, poate ca sunt si eu una dintre ele. Poate depinde de cat de mult crezi in lucrurile astea si cum iti pui amprenta personala asupra oamenilor, situatiilor etc.

– Eu te-am avertizat ca sa nu mai suferi si sa fii dezamagita. Ci sa fii precauta caci tine minte!…absolut totul este trecator. Totul e o iluzie…asa cum apar asa si dispar emotiile si cuvintele frumoase si relatiile…asa pur si simplu tac pac.

– Am sa repet niste cuvinte pe care le-am spus candva in liceu si care inca se aplica…prefera sa sufar, sa iubesc, sa experimentez pentru ca asta inseamna ca traiesc. Si poate ca asta e si farmecul sa te bucuri de moment atunci…pe loc pentru ca nu stii cand o sa dispara.

– Eu sunt realista, nu mai cred asa usor in balivernele astea…o sa ajungi tu la vorbele mele.

– Eu…sunt mai visatoare si as face orice sa nu imi dispara aceasta trasatura. Pana in panzele albe sa cred mereu ca undeva candva o sa traiesc cele mai frumoase momente…

sky-is-the-limit

Usa ferecata

Cu ochii mari si parul blond prins in codite fetita cu pantofii roz tot topaia si striga „Iuhuu ce e aici? Ce e aici in spatele usilor astea mari si negre”. Ca de fiecare data primea acelasi raspuns „De ce oi fi tu asa curioasa nu stiu, aici e lumea ta asta e tot ce trebuie sa te intereseze”.

Trecea o ora, o zi, un an si tot timpul ajungea la aceeasi intrebare „Ce se afla dincolo de acel zid, de ce nimeni nu e tentat sa deschida usa?”.

Cand si-a dat seama ca nu o sa-i raspunda nimeni la intrebari a incetat sa le mai spuna cu voce tare. Asa a inceput sa-si imagineze singura ce se afla in spatele usilor atat de bine ferecate. Ce nu stia ea este ca era peste masura de creativa iar imaginatia ei pictase o lume cu totul diferita, dar deosebita.

In fiecare zi mai aducea cate o culoare in viata ei, cand roz, cand gri, mov, negru…

S-a obisnuit atat de mult cu cele doua lumi paralele incat a uitat de zid, de usa, de dorinta, de realitate.

Sunt diferite, prea diferite ca sa se imbine, sa se completeze, sa se potriveasca si oricat ar vrea sa ramana doar la una dintre ele, in realitate isi da seama ca nu se potriveste…ca nu-si are locul ei.

Atunci isi aduce iar aminte de usa. E tot acolo, mai prafuit, mai cu 29 de ani trecuti peste ea…dar tot asa de ferecata.

„Ce e acolo? Ar fi spus fetita sarind ca sa se uite pe gaura cheii”. Nu mai e fetita cu codite dar curiozitatea i-a ramas la fel.

Daca totusi aici nu este totul ei? Daca usa o atrage pentru ca trebuie deschisa?

Dor de povesti…

Mai are timp sufletul nostru sa creada in povesti?.

Dar oare mai este chiar atat de potrivit sa visezi la o relatie compatibila pentru sufletul tau?

Nu stiu..am crescut cu cele mai frumoase povesti, am crezut in ele, am sperat sa le intalnesc in viata reala si mi-am dorit ca toti ceilalti din jurul meu sa se insele si eu sa am dreptate…si sa existe magia la care visam.

E atat de pradoxal, suntem intr-o continua cautare a sensului vietii, a locului nostru potrivit atat spiritual, sufleteste si profesional si a unei relatii care sa se transforme candva intr-o familie si cu toate astea nu stim ce sa mai credem, ce ne dorim si ce valori au cu adevarat o importanta pentru noi.

Se poate ca tot ceea ce e in mintea noastra cu privire la o relatie sa fie atat de gresit si doar un basm?

Da, cred ca se poate…dar cat de frumos ar fi oare sa existe chiar acel destin…sau aceea persoana predestinata..ne-am mai face oare atatea griji daca o sa gasim persoana potrivita sau doar am fi linistiti ca undeva candva la momentul potrivit o sa o intalnim?

Avem nevoie de relatii pentru ca ele ne ajuta sa ne definim cine suntem, pentru ca nu suntem facuti sa fim singuri si pentru ca fiecare experienta ne-ar face sa descoperim lucruri noi despre noi si cei din jurul nostru.

Avem nevoie de relatii pline de suflet, cu putina scanteie si magie ca sa invatam sa iubim…ca sa stim ce inseamna sa impartim totul si sa trezim in principiu cele mai frumoase sentimente in noi…

Avem nevoie de relatii ca sa fim mai vii, sa ne simtim intelesi, protejati, alintati si rasfatati.

Dar avem nevoie de acele relatii care sa dezvolte pasiune, sentimente frumoase, iubire, libertate si completarea sufletului nostru.

Si da…probabil ca mai avem timp sa visam si la povesti diferite si nemaintalnite pana acum…

Imi e dor sa cred in povesti…

suflet pereche