Arhive etichetă: ganduri

Ganduri de schimbare

Ne-am obisnuit cu agitatia. Suntem in normalitate atunci cand alergam, cand suntem tensionati, cand nu avem timp pentru noi.

Iar atunci cand avem putin timp de relaxare, nu stim ce sa facem cu el, nu stim cum sa ne bucuram de moment sau de noi.

Dupa o perioada de agitatie si intrebari obositoare am ajuns la concluzia ca imi ascund frustrarile si tristetea in activitatile zilnice. Jonglez cu ideea ca e totul asa cum ar trebui sa fie insa la cea mai mica pauza de cotidian iese la iveala nemultumirea. E mereu acolo doar ca nu o mai aud atunci cand trebuie sa ma ocup de activitatile altor persoane.

Desi ilogic la prima impresie pare totusi sa fie o logica in lucrurile care se tot repeta. E cert sunt inca acolo pentru ca eu nu am mai fac nimic sa-mi fie bine, doar am amanat momentul.

E dificil sau mult mai dificil decat te astepti sa petreci cateva zile singura cu tine. Ies la suprafata particele din suflet „nerezolvate” si te lasi coplesit de tot ceea ce simti.

Nu e directia cea buna…si nu stiu cat se mai merita sa aleg orice altceva in locul meu. E simplu sa spui ca ai nevoie de o schimbare…dar e infinit de greu sa faci primul pas.

Azi este despre mine, despre acceptarea faptului ca particele din sufletul meu nu sunt ok si ca trebuie sa fac ceva in aceasta sens! ☺️

Reclame

Stop! Pauza! Si de la capat!

Face ce face si tot ajunge intr-un moment in care izbucneste, ceva face boom in interiorul ei si parca tot sensul nu mai e acolo…

E o senzatie care o face sa vrea sa tipe, sa-si strige nemultumirea (pe care nici macar ea nu o intelege) sa faca ceva orice ca sa se descarce si sa se elibereze de tot ce o tulbura.

Dar nu poate, nu ii e stilul…si totul ramane acolo in suflet si in inima, nespus. E un blocaj pe care nu-l intelege si pe care nu stie cum sa-l depaseasca, stie doar ca nu-i face bine.

Nu mai vrea si numai poate. Nu mai are nici rabdare. E epuizata, frustrata si cu o mare apasare sau un mare semn de intrebare.

Cand dispare de tot aceasta senzatie? Incotro sa se duca? Ce sa aleaga? Ce e mai bine pentru ea sa decida?

E mereu mai simplu sa ne lasam condusi de altii. De sefi, de familie, de oricine altcineva. Iar atunci cand apare dorinta de a face ceva diferit, de a risca, de a alege singur e foarte complicat, e dureros de complicat.

Poate ca e asa pentru ca nu are incredere in ce simte si ce isi doreste, ii e teama sa riste si sa dea gres. Sa porneasca de la zero sau sa-si dea seama ca pur si simplu nu a fost o decizie potrivita pentru ea.

Stie ca singura se saboteaza, stie cand isi depaseste limita in orice circumstanta, stie ca isi doreste ceva mai mult si mai stie ca e panicata si ca renunta inainte sa incerce.

E prea greu, prea dificil sa accepte cu adevarat si din suflet ceea ce este, ce reprezinta, ce o face sa vibreze si faptul ca povestea ei e diferita, ea este cu totul diferita…

Decizii

Uneori sunt zile…

Uneori se asterne melancolia. E dificil de impacat dorul si golul…dorinta care e greu de gestionat, de pacalit ca totul e ok.

Uneori sunt zile in care se simte prea mult, in care termenul acceptare parca nu mai are nicio valoare. E trist sa se renunte la vise si sa se uite emotiile profunde care ne construiesc, rasetele care ne lumineaza ochii si sufletul, imbratisarile care ne transmit atata caldura si iubire.

E tot mai greu sa intalnesti persoane potrivite, la fel de greu cum este sa le pierzi sau sa le ai la mii de km distanta…la o indepartare infinita.

Avem ascunse dorinte neindeplinite, iubiri neimpartasite, despartiri nepotrivite, iubiri interzise, emotii neexploatate…

Uneori avem nevoie de momente care sa ne hraneasca sufletul, de sclipiri, de atentie, de afectiune, de cuvinte spuse din inima, de momente unice, de povesti de dragoste. Avem nevoie de vise, de palpitatii, de adrenalina si in acelasi timp de suport, de rasfat, de caldura si de intelegere.

Pauzele sunt bune, dar sa nu fie prea lungi. Amintirile sunt frumoase atata timp cat sunt reinnoite. Iubirea este frumoasa atunci cand este impartita la doi :).

1122335

 

Bine ai venit, primavara!

In fiecare an scriu un articol despre primavara, cel mai probabil sunt aceleasi ganduri, aproape aceleasi senzatii :).

Imi place primavara, de fapt o ador. E cel mai asteptat moment din an, cel mai revigorant, energizant, creativ, cel mai grozav anotimp.

Imi plac razele soarelui care care imi aluneca usor prin par, cat sa-mi straluceasca mai tare parul blond, imi plac pomii infloriti, mireasma si ploaia de petale pe care o intalnesc din cand in cand in drumul meu. Imi place ziua pentu ca este mai lunga dar si noaptea pentru ca cerul este asa de senin si pot vedea miile de stele stralucind.

Imi place ca vremea e capricioasa, imi place ca pot sa port tricou dar si geaca de blugi, ahh si tenesi, is i am a sporty girl! Imi place sa alerg primavara, cel mai bun moment sa te descarci si sa te incarci in acelasi timp intr-un tablou in care sunt doar pomi infloriti si soarele te urmeaza… Imi place inghetata de capsuni, sa ascult muzica la maxim in casti si sa dansez.

Primavara pare cel mai grozav anotimp pentru planuri noi, pentru depasirea limitelor, pentru distractie, pentru fluturasi in stomac, pentru orice nebunie care ii aduce fericire sufletului. E asa o gura proaspata de aer care iti umple pamanii, care iti ofera curaj, initiativa, dorinta si speranta.

Primavara te-am asteptat asa cu drag, sa stai mult pe la noi…sau pe la mine 🙂

primavara

 

 

 

 

Stresul cel de toate zilele

Nu stiu daca si voi simtiti stresul diferit in ultima perioada. Cred ca am ajuns intr-un punct in care nu mai suntem dispusi sa toleram, sa ascultam, sa avem rabdare. Suntem prea stresati de orice detaliu din viata noastra. De termenele limita, de targetul de vanzari, de ora la care trebuie sa ajungem la locul de munca, de faptul ca „pierdem” prea mult timp la coada sau in statia de autobuz.

Avem in fiecare zi factori care ne perturba, griji, dorinte neindeplinte, frustari si toate aceste lucruri ne transforma in niste oameni ursuzi, tristi, plictisiti.

Ne-am obisnuit atat de tare cu aceasta tensiune numita stres inca nici macar nu mai realizam ca nu este o stare normala… Am uitat cu siguranta ce inseamna defapt relaxarea, ce inseamna sa fim atenti la respiratia noastra, la corpul nostru si la tot ceea ce este important pentru noi.

Din cauza stresului suntem epuizati. Aceasta stare permanenta de tensiune, de senzatie de explozie la orice stimul ne consuma enorm. Nu stiu daca si voi simtiti lucrurile asta, daca si voi amanati anumite planuri sau decizii daca si voi alegeti doar sa stati cufundati seara „ca o placinta” in pat fara nici directie, fara nicio iluzie sau dorinta.

Suntem prea setati pe viata profesionala sau pe bani in general iar societatea ne indeamna sa traim in fiecare zi in conditii de stres. Energia noastra este din ce in ce mai limitata din cauza gandurilor noastre nenumarate care par sa nu se mai opresca. Obligatii, timp limita, plati, datorii si cate si mai cate. Mintea este ca un girofar continuu ajungand chiar si in momentele mai linistite sa caute motive de ingrijorare.

Aveti grija de voi, opriti-va putin din toata aceasta fuga si agitatie si respirati profund. Gasiti-va timp pentru lucruri care va plac: citit, iesit cu prietenii, calatorii, miscare. Pentru ca sunt foarte importante pentru relaxarea si sanatatea noastra.

Gasiti acel moment in care sa va relaxati profund, memorati aceasta stare si aduceti-va aminte cat mai des sa va reintoarceti la aceasta stare de liniste.

Atunci cand suntem relaxati, suntem mai eficienti, gasim solutii potrivite, suntem mai productivi, mai sanatosi si chiar mai fericiti.

Invatati sa va ascultati sufletul, corpul si sa va luati „pauzele” de care simtiti ca aveti nevoie, refectati asupra celor mai importante lucruri pentru voi si folositi-va resursele in a va face o viata mai linistita, mai implinita mai pe placul vostru.

Doar noi suntem cei care ne putem gasi singuri modalitatile prin care putem gesiona corect stresul. Este timpul sa invatam sa spunem „stop” stresului!

relaxare-stres

 

 

 

Ganduri de februarie

Februarie este o luna in care cautam motive sa sarbatorim iubirea. Ar fi frumos sa alegem sa sarbatorim acele sentimente reale si importante pentru noi, la fel cum ar fi frumos sa le sarbatorim de fiecare data cand le simtim nu doar in aceasta luna.

E februarie, e o varsta rotunda si multe intrebari. Intrebarile mele sau a celor din jur si poate un singur raspuns sau mai corect jumatate de raspuns :).

De ce sunt inca singura? Pentru ca prefer lucrurile autentice, pentru ca inca sper ca relatiile pot avea si o alta forma fata de ce vad in jurul meu sau pe facebook. Pentru ca nu imi doresc orice, pentru ca am pretentii (fondate as spune eu) si pentru ca e important sa gasesti o persoana cu care sa te simiti pe aceeasi lungime de unda.

Pentru ca e importanta chimia/conexiunea aceea care te face sa vrei sa afli mai multe, sa ai rabdare, sa construiesti, sa faci compromisuri. Pentru ca o relatie inseamna si evolutie, maturitate, naivitate, pasiune, respect si un strop de nebunie.

Si mai ales pentru ca e nevoie de calitate si nu cantitate. Traim niste vremuri in care avem acces la atat de multe informatii de care ar trebuie sa profitam din plin. Insa pentru mine este vorba si de traditionalism de esenta aceea de „cavaler”, un barbat care simte si vede dincolo de aparente si de suprafata. Un barbat care poate face diferenta intre libertate si egoism, intre responsabilitate si fuga, intre sinceritate si omiterea adevarului si intre promisiune si adevar.

Poate e vis, visare, naivitate sau doar iluzie dar docamdata aleg sa sper, sa visez si sa astept. Sau poate doar sa ma bucur de timpul, de dorintele si de pasiunile mele.

Daca nu ne ascultam sufletul, atunci ce poate fi mai important?

 

 

 

Vise incalcite

De fiecare data cand se simte obosita, coplesita de ganduri, de dorinte simte nevoia sa evadeze. Poate ca asta chiar inseamna ca fuge insa uneori are mare nevoie de aer. De aerul ala puternic si fresh care ii umple plamanii si ii da multa forta.

Nu poate insa sa evadeze niciunde, nicicand. Sunt prea multe de facut sau prea complicate, desi adevarul este ca in esenta toate sunt simple.

Anii trec, ea evolueaza. Stie insa un singur lucru concret ca este recunascatoare pentru prima zi cand si-a pus adidasii in picioare si a iesit la alergat, la fel si cand a ales sa intre intr-o sala de aerobic. Aici e evadarea ei, este momentul ala in care timpul nu mai curge atat de repede, in care se simte relaxata, fericita, implinita…

Si totusi simte ca e ceva acolo neinceput, neterminat. Sunt planurile ei pe care le tot amana, nici ea nu stie de ce, pur si simplu ar vrea sa leneveasca… inca putin sau poate mult.

Sunt multe lucruri bune care o asteapta,  e o senzatie care ii spune ca e ceva mai mult, ca trebuie sa faca ceva doar pentru ea si sufletul ei, dar cu toate asta e ceva care o tine in loc. Nu pare a fi teama, nici lipsa motivatiei, se poate sa fie insa ritmul ei…poate are nevoie de timp, sa faca lucrurile asa cum si le doreste ea, incet insa profund.

Ea e prea obosita ca sa inceapa desi e plina de dorinta, de reusita…Trebuie doar sa nu uite ca timpul nu o asteapta

Oare de cate sanse mai are nevoie ca sa inteleaga ca nicio ocazie nu trebuie irosita?

E acum sau mai tarziu? E nevoie de timp/ de introspectie sau trebuie sa faca cumva sa trezeasca dorinta ce o simte?

E de maine insa ea stie ca ar fi trebuit sa fie de azi…

wake-up-and-live-wake-up-quote