Arhive etichetă: ganduri

Nu esti singur/a!

Uneori mi se pare ca viata noastra este construita din etape. Imi spunea cineva acum mult timp, ca in general dupa varsta de 30 de ani se linistesc apele. Nu stiu ajungem sa fim mai intelegatori, ne prioritizam altfel dorintele sau alegem sa ne bucuram de pasiunile noastre si de ce ne face placere, suntem mai multumiti cu ceea ce avem.

Nu imi este foarte clar cum sunt crescute generatiile de astazi, dar stiu ca eu am crescut dupa niste reguli destul de stricte si dupa niste principii de viata „normale”. Liceu, facultate, job, distractie, relatie serioasa, casatorie, copii si de aici nimeni nu mi-a mai povestit nimic. Cred ca era fix bucatica lipsa despre care mi-ar fi placut sa existe in discutii, de viata dupa casatorie, de probleme, de infidelitati, de greutati.

Sub regulile familiei si ale societatii in principiu pana la varsta de 30 de ani am cautat cu multa ardoare aceste etape. Care atunci cand nu s-au regasit sau au fost diferite m-am simtit cu totul pierduta, dezorientata ca si cum nu-mi gaseseam locul. Pentru ca, repet nu prea se vorbeste despre situatiile altfel, despre sincronizarea care nu apare mereu atunci cand ti-o doresti, despre relatiile care nu sunt asa cum speri, despre casatorie sau familie care de multe ori sunt doar o imagine de fatada.

Si eu am fost mereu (si inca sunt) o visatoare incurabila care a crezut ca exista ceva special, o conexiune inedita, o relatie diferita in care ambele persoane sunt egale, in care respectul este prezent si in care se construieste din toate punctele de vedere. Am vrut mereu sa fiu cu un pas inainte si sa descopar aceasta relatie speciala care tot intarzia sau intarzie sa apara. A exista ceva cu totul diferit ca si conjunctura, dar apoape de esenta pe care mi-o doream dar am sa dezvolt in alta postare.

Ce as vrea sa sublinez este faptul ca uneori varsta intre 23 – 29 ani (depinde de fiecare in parte) este o perioada mai dificila, mai sensibila. O perioada in care sunt puse atat de multe intrebari si in care nu ai tot timpul curaj sa le vorbesti cu cineva. Sunt intrebari despre imaginea ta, despre ce reprezinti tu, despre relatile esuate, despre cum incerci sa te incadrezi in tipare, despre locul de munca care nu-ti mai place si tot asa. Si in acest haos urmeaza si o perioada de rebeliune, in care doar tu contezi, in care faci totul asa cum vrei tu, fara sa tii cont de reguli…in care vrei sa traiesti, sa experimentezi.

Pentru ca apoi treptat, probabil si datorita anumitor factori externi, persoane pe care le intalnesti, experiente prin care treci si tot asa sa-ti dai seama ca desi inca nu ai toate acele lucruri pe care ti le-ai dorit esti mai linistit. Se mai asterne melancolia din cand in cand, dar esti preocupat de pasiuni, de lucruri care te fac sa te simiti bine, autentic. De o selectie de oameni, de locuri, de detalii care iti dau o senzatie ca inca nu stii incotro te indrepti, dar simti ca totul o sa fie bine. Cred ca este foarte importanta si activitatea noastra fizica, sunt atat de multe beneficii fizice si psihice pe care le putem obtine pintr-o ora de miscare (voi detalia si despre aceasta parte).

Scriu acest post pentru ca si eu multa vreme m-am simtit singura, desi eram inconjurata de oameni si persoane foarte dragi. Pentru ca si eu am plans pana la epuizare cautand raspunsuri si pentru ca si eu am avut nevoie sa experimentez, sa caut lucruri in care sa ma regasesc. Scriu si pentru ca am intalnit in aceasta perioada persoane care sunt in aceasta etapa si cred ca sunt singurele care trec prin astea.

Si pentru ca problemele amoroase vor exista mereu, trebuie doar sa stim cum sa le gestionam, pentru ca locul de munca nu o sa fie mereu cel mai placut loc, dar conteaza cat de mult investim in evolutia noastra profesionala si pentru ca toate aceste etape si momente ne vor oferi lectii pe care in timp le vom intelege. Poate vom alege sa avem mai mult curaj sa ne urmam visele, poate nu o sa ne mai sperie faptul ca trebuie sa ne mutam singuri si poate o sa descoperim ce talente si ce pasiuni avem. Ce ne place sa facem pentru sufletul nostru.

Invatarea este continua, experientele sunt atat de diferite, relatiile ahh sunt atat de complicate, dar important este sa putem avea mintea limpede, sa fim sanatosi, sa iubim pe cine avem in preajma (parinti, nepoti, bunici etc) si sa invatam sa fim fericiti cu noi in primul rand.

Stiu sunt vorbe care par ca apa de ploaie, dar de fiecare dintre noi depinde evolutia noastra. Dezvoltarea noastra personala, curiozitatea, descoperirea talentelor. Un focus important spre pasiunile noastre. Si pregateste-te si de esec, pentru ca se pare ca asa invatam cel mai bine :).

Ce voiam sa sublinez este faptul ca nu esti singur/a. Si ca toate etapele astea au un rol important in dezoltarea noastra personala.

Women hugging

Reclame

Ganduri de schimbare

Ne-am obisnuit cu agitatia. Suntem in normalitate atunci cand alergam, cand suntem tensionati, cand nu avem timp pentru noi.

Iar atunci cand avem putin timp de relaxare, nu stim ce sa facem cu el, nu stim cum sa ne bucuram de moment sau de noi.

Dupa o perioada de agitatie si intrebari obositoare am ajuns la concluzia ca imi ascund frustrarile si tristetea in activitatile zilnice. Jonglez cu ideea ca e totul asa cum ar trebui sa fie insa la cea mai mica pauza de cotidian iese la iveala nemultumirea. E mereu acolo doar ca nu o mai aud atunci cand trebuie sa ma ocup de activitatile altor persoane.

Desi ilogic la prima impresie pare totusi sa fie o logica in lucrurile care se tot repeta. E cert sunt inca acolo pentru ca eu nu am mai fac nimic sa-mi fie bine, doar am amanat momentul.

E dificil sau mult mai dificil decat te astepti sa petreci cateva zile singura cu tine. Ies la suprafata particele din suflet „nerezolvate” si te lasi coplesit de tot ceea ce simti.

Nu e directia cea buna…si nu stiu cat se mai merita sa aleg orice altceva in locul meu. E simplu sa spui ca ai nevoie de o schimbare…dar e infinit de greu sa faci primul pas.

Azi este despre mine, despre acceptarea faptului ca particele din sufletul meu nu sunt ok si ca trebuie sa fac ceva in aceasta sens! ☺️

Stop! Pauza! Si de la capat!

Face ce face si tot ajunge intr-un moment in care izbucneste, ceva face boom in interiorul ei si parca tot sensul nu mai e acolo…

E o senzatie care o face sa vrea sa tipe, sa-si strige nemultumirea (pe care nici macar ea nu o intelege) sa faca ceva orice ca sa se descarce si sa se elibereze de tot ce o tulbura.

Dar nu poate, nu ii e stilul…si totul ramane acolo in suflet si in inima, nespus. E un blocaj pe care nu-l intelege si pe care nu stie cum sa-l depaseasca, stie doar ca nu-i face bine.

Nu mai vrea si numai poate. Nu mai are nici rabdare. E epuizata, frustrata si cu o mare apasare sau un mare semn de intrebare.

Cand dispare de tot aceasta senzatie? Incotro sa se duca? Ce sa aleaga? Ce e mai bine pentru ea sa decida?

E mereu mai simplu sa ne lasam condusi de altii. De sefi, de familie, de oricine altcineva. Iar atunci cand apare dorinta de a face ceva diferit, de a risca, de a alege singur e foarte complicat, e dureros de complicat.

Poate ca e asa pentru ca nu are incredere in ce simte si ce isi doreste, ii e teama sa riste si sa dea gres. Sa porneasca de la zero sau sa-si dea seama ca pur si simplu nu a fost o decizie potrivita pentru ea.

Stie ca singura se saboteaza, stie cand isi depaseste limita in orice circumstanta, stie ca isi doreste ceva mai mult si mai stie ca e panicata si ca renunta inainte sa incerce.

E prea greu, prea dificil sa accepte cu adevarat si din suflet ceea ce este, ce reprezinta, ce o face sa vibreze si faptul ca povestea ei e diferita, ea este cu totul diferita…

Decizii

Uneori sunt zile…

Uneori se asterne melancolia. E dificil de impacat dorul si golul…dorinta care e greu de gestionat, de pacalit ca totul e ok.

Uneori sunt zile in care se simte prea mult, in care termenul acceptare parca nu mai are nicio valoare. E trist sa se renunte la vise si sa se uite emotiile profunde care ne construiesc, rasetele care ne lumineaza ochii si sufletul, imbratisarile care ne transmit atata caldura si iubire.

E tot mai greu sa intalnesti persoane potrivite, la fel de greu cum este sa le pierzi sau sa le ai la mii de km distanta…la o indepartare infinita.

Avem ascunse dorinte neindeplinite, iubiri neimpartasite, despartiri nepotrivite, iubiri interzise, emotii neexploatate…

Uneori avem nevoie de momente care sa ne hraneasca sufletul, de sclipiri, de atentie, de afectiune, de cuvinte spuse din inima, de momente unice, de povesti de dragoste. Avem nevoie de vise, de palpitatii, de adrenalina si in acelasi timp de suport, de rasfat, de caldura si de intelegere.

Pauzele sunt bune, dar sa nu fie prea lungi. Amintirile sunt frumoase atata timp cat sunt reinnoite. Iubirea este frumoasa atunci cand este impartita la doi :).

1122335

 

Bine ai venit, primavara!

In fiecare an scriu un articol despre primavara, cel mai probabil sunt aceleasi ganduri, aproape aceleasi senzatii :).

Imi place primavara, de fapt o ador. E cel mai asteptat moment din an, cel mai revigorant, energizant, creativ, cel mai grozav anotimp.

Imi plac razele soarelui care care imi aluneca usor prin par, cat sa-mi straluceasca mai tare parul blond, imi plac pomii infloriti, mireasma si ploaia de petale pe care o intalnesc din cand in cand in drumul meu. Imi place ziua pentu ca este mai lunga dar si noaptea pentru ca cerul este asa de senin si pot vedea miile de stele stralucind.

Imi place ca vremea e capricioasa, imi place ca pot sa port tricou dar si geaca de blugi, ahh si tenesi, is i am a sporty girl! Imi place sa alerg primavara, cel mai bun moment sa te descarci si sa te incarci in acelasi timp intr-un tablou in care sunt doar pomi infloriti si soarele te urmeaza… Imi place inghetata de capsuni, sa ascult muzica la maxim in casti si sa dansez.

Primavara pare cel mai grozav anotimp pentru planuri noi, pentru depasirea limitelor, pentru distractie, pentru fluturasi in stomac, pentru orice nebunie care ii aduce fericire sufletului. E asa o gura proaspata de aer care iti umple pamanii, care iti ofera curaj, initiativa, dorinta si speranta.

Primavara te-am asteptat asa cu drag, sa stai mult pe la noi…sau pe la mine 🙂

primavara

 

 

 

 

Stresul cel de toate zilele

Nu stiu daca si voi simtiti stresul diferit in ultima perioada. Cred ca am ajuns intr-un punct in care nu mai suntem dispusi sa toleram, sa ascultam, sa avem rabdare. Suntem prea stresati de orice detaliu din viata noastra. De termenele limita, de targetul de vanzari, de ora la care trebuie sa ajungem la locul de munca, de faptul ca „pierdem” prea mult timp la coada sau in statia de autobuz.

Avem in fiecare zi factori care ne perturba, griji, dorinte neindeplinte, frustari si toate aceste lucruri ne transforma in niste oameni ursuzi, tristi, plictisiti.

Ne-am obisnuit atat de tare cu aceasta tensiune numita stres inca nici macar nu mai realizam ca nu este o stare normala… Am uitat cu siguranta ce inseamna defapt relaxarea, ce inseamna sa fim atenti la respiratia noastra, la corpul nostru si la tot ceea ce este important pentru noi.

Din cauza stresului suntem epuizati. Aceasta stare permanenta de tensiune, de senzatie de explozie la orice stimul ne consuma enorm. Nu stiu daca si voi simtiti lucrurile asta, daca si voi amanati anumite planuri sau decizii daca si voi alegeti doar sa stati cufundati seara „ca o placinta” in pat fara nici directie, fara nicio iluzie sau dorinta.

Suntem prea setati pe viata profesionala sau pe bani in general iar societatea ne indeamna sa traim in fiecare zi in conditii de stres. Energia noastra este din ce in ce mai limitata din cauza gandurilor noastre nenumarate care par sa nu se mai opresca. Obligatii, timp limita, plati, datorii si cate si mai cate. Mintea este ca un girofar continuu ajungand chiar si in momentele mai linistite sa caute motive de ingrijorare.

Aveti grija de voi, opriti-va putin din toata aceasta fuga si agitatie si respirati profund. Gasiti-va timp pentru lucruri care va plac: citit, iesit cu prietenii, calatorii, miscare. Pentru ca sunt foarte importante pentru relaxarea si sanatatea noastra.

Gasiti acel moment in care sa va relaxati profund, memorati aceasta stare si aduceti-va aminte cat mai des sa va reintoarceti la aceasta stare de liniste.

Atunci cand suntem relaxati, suntem mai eficienti, gasim solutii potrivite, suntem mai productivi, mai sanatosi si chiar mai fericiti.

Invatati sa va ascultati sufletul, corpul si sa va luati „pauzele” de care simtiti ca aveti nevoie, refectati asupra celor mai importante lucruri pentru voi si folositi-va resursele in a va face o viata mai linistita, mai implinita mai pe placul vostru.

Doar noi suntem cei care ne putem gasi singuri modalitatile prin care putem gesiona corect stresul. Este timpul sa invatam sa spunem „stop” stresului!

relaxare-stres

 

 

 

Ganduri de februarie

Februarie este o luna in care cautam motive sa sarbatorim iubirea. Ar fi frumos sa alegem sa sarbatorim acele sentimente reale si importante pentru noi, la fel cum ar fi frumos sa le sarbatorim de fiecare data cand le simtim nu doar in aceasta luna.

E februarie, e o varsta rotunda si multe intrebari. Intrebarile mele sau a celor din jur si poate un singur raspuns sau mai corect jumatate de raspuns :).

De ce sunt inca singura? Pentru ca prefer lucrurile autentice, pentru ca inca sper ca relatiile pot avea si o alta forma fata de ce vad in jurul meu sau pe facebook. Pentru ca nu imi doresc orice, pentru ca am pretentii (fondate as spune eu) si pentru ca e important sa gasesti o persoana cu care sa te simiti pe aceeasi lungime de unda.

Pentru ca e importanta chimia/conexiunea aceea care te face sa vrei sa afli mai multe, sa ai rabdare, sa construiesti, sa faci compromisuri. Pentru ca o relatie inseamna si evolutie, maturitate, naivitate, pasiune, respect si un strop de nebunie.

Si mai ales pentru ca e nevoie de calitate si nu cantitate. Traim niste vremuri in care avem acces la atat de multe informatii de care ar trebuie sa profitam din plin. Insa pentru mine este vorba si de traditionalism de esenta aceea de „cavaler”, un barbat care simte si vede dincolo de aparente si de suprafata. Un barbat care poate face diferenta intre libertate si egoism, intre responsabilitate si fuga, intre sinceritate si omiterea adevarului si intre promisiune si adevar.

Poate e vis, visare, naivitate sau doar iluzie dar docamdata aleg sa sper, sa visez si sa astept. Sau poate doar sa ma bucur de timpul, de dorintele si de pasiunile mele.

Daca nu ne ascultam sufletul, atunci ce poate fi mai important?