Arhive etichetă: ganduri

Ganduri de februarie

Februarie este o luna in care cautam motive sa sarbatorim iubirea. Ar fi frumos sa alegem sa sarbatorim acele sentimente reale si importante pentru noi, la fel cum ar fi frumos sa le sarbatorim de fiecare data cand le simtim nu doar in aceasta luna.

E februarie, e o varsta rotunda si multe intrebari. Intrebarile mele sau a celor din jur si poate un singur raspuns sau mai corect jumatate de raspuns :).

De ce sunt inca singura? Pentru ca prefer lucrurile autentice, pentru ca inca sper ca relatiile pot avea si o alta forma fata de ce vad in jurul meu sau pe facebook. Pentru ca nu imi doresc orice, pentru ca am pretentii (fondate as spune eu) si pentru ca e important sa gasesti o persoana cu care sa te simiti pe aceeasi lungime de unda.

Pentru ca e importanta chimia/conexiunea aceea care te face sa vrei sa afli mai multe, sa ai rabdare, sa construiesti, sa faci compromisuri. Pentru ca o relatie inseamna si evolutie, maturitate, naivitate, pasiune, respect si un strop de nebunie.

Si mai ales pentru ca e nevoie de calitate si nu cantitate. Traim niste vremuri in care avem acces la atat de multe informatii de care ar trebuie sa profitam din plin. Insa pentru mine este vorba si de traditionalism de esenta aceea de „cavaler”, un barbat care simte si vede dincolo de aparente si de suprafata. Un barbat care poate face diferenta intre libertate si egoism, intre responsabilitate si fuga, intre sinceritate si omiterea adevarului si intre promisiune si adevar.

Poate e vis, visare, naivitate sau doar iluzie dar docamdata aleg sa sper, sa visez si sa astept. Sau poate doar sa ma bucur de timpul, de dorintele si de pasiunile mele.

Daca nu ne ascultam sufletul, atunci ce poate fi mai important?

 

 

 

Anunțuri

Vise incalcite

De fiecare data cand se simte obosita, coplesita de ganduri, de dorinte simte nevoia sa evadeze. Poate ca asta chiar inseamna ca fuge insa uneori are mare nevoie de aer. De aerul ala puternic si fresh care ii umple plamanii si ii da multa forta.

Nu poate insa sa evadeze niciunde, nicicand. Sunt prea multe de facut sau prea complicate, desi adevarul este ca in esenta toate sunt simple.

Anii trec, ea evolueaza. Stie insa un singur lucru concret ca este recunascatoare pentru prima zi cand si-a pus adidasii in picioare si a iesit la alergat, la fel si cand a ales sa intre intr-o sala de aerobic. Aici e evadarea ei, este momentul ala in care timpul nu mai curge atat de repede, in care se simte relaxata, fericita, implinita…

Si totusi simte ca e ceva acolo neinceput, neterminat. Sunt planurile ei pe care le tot amana, nici ea nu stie de ce, pur si simplu ar vrea sa leneveasca… inca putin sau poate mult.

Sunt multe lucruri bune care o asteapta,  e o senzatie care ii spune ca e ceva mai mult, ca trebuie sa faca ceva doar pentru ea si sufletul ei, dar cu toate asta e ceva care o tine in loc. Nu pare a fi teama, nici lipsa motivatiei, se poate sa fie insa ritmul ei…poate are nevoie de timp, sa faca lucrurile asa cum si le doreste ea, incet insa profund.

Ea e prea obosita ca sa inceapa desi e plina de dorinta, de reusita…Trebuie doar sa nu uite ca timpul nu o asteapta

Oare de cate sanse mai are nevoie ca sa inteleaga ca nicio ocazie nu trebuie irosita?

E acum sau mai tarziu? E nevoie de timp/ de introspectie sau trebuie sa faca cumva sa trezeasca dorinta ce o simte?

E de maine insa ea stie ca ar fi trebuit sa fie de azi…

wake-up-and-live-wake-up-quote

 

 

 

Ganduri pentru sfarsit de an…

Mereu in preajma sarbatorilor de iarna si mai ales in apropierea revelionului analizez cum mi-a fost anul respectiv. Pun in balanta ce obiective am realizat din ce mi-am propus, ce am invatat, cum mi-au fost experientele si ce imi doresc pentru noul an.

Imi place senzatia ca am o coala alba noua pe care pot sa incep sa scriu lucruri noi. Simt mai multa speranta la inceputul anului si forta de a incepe cu dreptul un nou capitol.

Anul 2017 parca a trecut mai in viteza decat alti ani, jumatatea anului mi-a oferit cateva experiente din care sper ca am invatat destul de multe.

Cele mai importante cuvinte pentru anul 2017:

  • Sanatatea este cel mai important aspect de care trebuie sa avem foarte mare grija;
  • Stresul este un factor negativ care ne poate afecta stilul de viata major;
  • Familia este un stalp de echilibru neconditionat;
  • Sa faci ce iti place si sa iubesti ceea ce faci iti poate oferi o energie nemarginita;
  • Sportul este (in special pentru mine) o importanta sursa de energie vitala, sanatate, bucurie;
  • Imbratisarile de la persoanele dragi sunt vindecatoare ❤️;
  • Uneori fericirea sta si in lucrurile materiale care iti lipseau;
  • Mediul, societatea, lumea inconjuratoare te poate transforma intr-o persoana pe care ajungi sa nu o recunosti;
  • Ochii ne oglindesc cu adevarat sufletul si starea de spirit;

Noului an as vrea sa-i cer sa-mi ofere toate resursele necesare pentru a-mi duce la capat toate planurile (oricat de nebunesti ar fi), sa-mi ofere ocazii de libertate, energia necesara de a le oferi zambete si bucurie celor din jur si sanatate ca sa ma pot bucura din plin de sport. As mai vrea si mii de zambete, curaj nemarginit si inspiratie :).

Pentru voi cum a fost anul 2017, ce planuri aveti pentru noul an?

Intrebari, decizii, ganduri

Sunt multe intrebari ce-mi circula prin minte la ora asta…si printre ele ar fi: Oare cand si cum stim ca luam o decizie corecta? Cum ne dam seama daca e potrivita alegerea noastra? Care sunt cele mai importante aspecte ale unei zile? Si care este limita dintre visare, naivitate si realitate?.

Probabil ca totul se rezuma la ce simtim, la intuitie, la obiective si implicit la responsabilitati.

„Toate lucrurile se fac la timpul lor” mi-a spus cineva de dimineata si se prea poate sa fie adevarat. Dar care e linia care separa toate aceste lucruri?

Cum diferentiezi un vis, o iluzie de un esec, de o decizie nepotrivita?

Sunt atipica, stiu, toti suntem. Inca mai sper in ceva diferit, in ceva inedit si usor chiar idilic. „Mi-am facut bula mea in care traiesc” imi spunea altcineva astazi si am tresarit caci ma regaseam. O bula cu o lumea putin diferita, cu asteptari, cu planuri creative, cu incredere in oameni, cu lucruri dragute…

Doar ca uneori parca ma trezesc si imi amintesc de varsta, de vreme, de planuri, de locuinta, de responsabilitati, de griji si frici.

Cati pasi de uriasi mai sunt necesari pentru a ajunge pe drumul potrivit? Sau sunt? Sau trebuie iar sa risc?

De i-ar fi raspunsurile cu folos si ar ghida-o in sensul si momentul potrivit…

Ce inseamna acceptarea?

Acceptarea poate fi una dintre cele mai dificile trairi. Cautam in jurul nostru acel punct care sa aduca sensul si directia pe care ne-o dorim. Acel ceva care parca o sa fie motorul vietii, adica momentul in care o sa traim, o sa simitim si in care asteptarea o sa ia sfarsit.

In permanenta cautam etape, urmarim sa mai depasim un nivel ca sa ajungem sa dam de o anumita liniste si multumire. Iar de fiecare data ne punem teluri exterioare care sa ne limiteze apropierea de „acea zi”. Acea zi in care fiecare aspect imperfect din viata noastra devine in iluzia noastra perfect. Si in general e vorba de oameni, de relatii, de bani, de munca si de obiecte.

Suntem atat de panicati de trecerea timpului incat ajungem sa-l irosim si mai mult prin teama permanenta de esec… Prea multa energie consumata in incercarea de a schimba si a forta lucrurile intr-o directie. Sa-i spunem directia fericirii…

Cand situatiile sunt circulare iar aceleasi senzatii si momente se repeta iar si iar, fie ca e vorba de rutina sau despre orice aspect din viata noastra, ar trebui sa avem mereu in vedere doua aspecte: noi suntem in punctul in care ne dorim sa fim si tot noi suntem singurii care putem sa schimbam traiectoria zilei/vietii noastre; si linistea pe care o cautam atat in ganduri cat si in exterior ar putea sa fie numita acceptare.

Acceptarea care se refera atat la imperfectiunile noastre umane cat si la cele legate de realizarile noastre. S-ar putea ca atunci cand o sa gasim modalitatea de a nu mai fi in competitie cu obiectivele noastre marete si totodata de a afisa o imagine diferita fata de interiorul nostru sa realizam cat de usor se poate obtine linistea dorita si totodata cat de utila ne va fi rabdarea. Avem nevoie de rabdare si calm ca sa ne putem oferi bucuria de a simiti cu limpezime tot ceea ce avem nevoie, ne inconjoara, ne lipseste.

Poate curajul este cel care ne lipseste in a ne accepta si a ne permite sa traim fiecare zi cu multumire si bucurie. Nu exista un manual al acceptarii pentru ca fiecare dintre noi are sursa lui de inspiratie care il va ajuta sa inteleaga lucrurile din viata lui. Insa ar trebui sa existe un moment in care vointa si dorinta de schimbare sa provoace aceste schimbari benefice in viata noastra.

Let it be…

acceptarea-de-sine

De ziua mea…

Doar 30 de minute au mai ramas din ziua mea :). 30 de ani  i-am cam asteptat cu teama in ultimele saptamani si as fi vrut sa prelungesc cat mai mult momentul. De ce? de teama, de analiza, de lista de dorinte neindeplinite, de societate, de orice e rotund si nu mai e cu 2…ci cu 3.

Poate ca si momentele din ultima perioada in care sanatatea mi-a dat niste semnale „invizibile” sa-i spunem, mi-am dat seama cat de important e intr-adevar sa fii sanatos, sa nu depinzi de nicio pastila si aerul pe care il respiri sa-l simiti pana in plamani.

A venit momentul, ba chiar mai e putin si e 30 si o zi 🙂 asa ca inca pot sa-mi pun o dorinta si aleg sa o impartasesc cu voi. Imi doresc sa fiu sanatoasa, sa am aer in plamani ca sa alerg mii de km, sa nu mai uit ce inseamna sa razi, sa nu il mai pierd pe acel „eu” autentic si sa ma bucur de oamenii din jurul meu.

A si inca ceva daca as putea as vrea sa ma simt zilnic cum ma simt de ziua mea. Pot sa sar peste partea cadourilor si sa pastrez doar conexiunea cu oamenii de prin toate colturile lumii care se gandesc la mine, sa simt bucuria de a vorbi cu persoane dragi, sa petrec, sa rad, sa ma simt eu centrul vietii mele si o stea importanta si ea in lumea asta. Nu doar o zi este despre mine, cu siguranta fiecare zi e despre mine asa cum ar trebui sa fie si despre voi.

Cat de multe poate sa schimbe toleranta, rabdarea, discutii la un burger in oras, imbratisarile din suflet si  iubirea sub orice forma. Asa cum o zi putem sa uitam de griji si sa nu mai fim tristi sau ursuzi cu siguranta putem face un efort sa fie mult mai pe „repeat” o astfel de zi ;).

E despre dorinte, speranta, intelegere, sanatate, viata!

dorinte

Povestea unui copac

A fost o data un copac mic si plin de flori. Care era cat ziua de lunga vesel si ii placea sa se piarda in povestile citite. Avea o imaginatie tare bogata si era fericit stiind ca atunci cand o sa creasca o sa aiba parte de multe momente frumoase. Crestea in fiecare zi si o data cu el cresteau si aspiratiile lui. Visele lui devenisera parte din lumea lui. Ziua, noaptea, oricand se astepta sa primeasca ceea ce isi doreste. Visa sa aiba mere rosii ca toata lumea si stia ca asa cum cei din jurul lor le-au primit, o sa le aiba si el la „momentul potrivit”.

Intr-o zi s-a trezit cu flori albe si striga de bucurie.

– „Am flori albe am flori albe, sunt fericit, dar cand o sa am mere rosii o sa fiu si mai fericit”.

Nu a trecut mult si deja s-a plictist de florilele lui, dar se tot gandea.

– „In curand am sa am merele rosii”.

Timpul trecea si copacul tot crestea. Radacinile lui erau tot mai adanci prinse in pamant iar crengile lui spuneau.

-„Sunt pregatit!”.

Incet incet in privirea lui a inceput sa se citeasca supararea. Asa ca intr-un moment in care nu se astepta a primit mere verzi.

-„Oare de ce am primit aceste mere. Imi este teama, oare cand vor veni cele rosii, vreau sa fiu fericit”.

Asa s-a intamplat de fiecare data, fie ca au fost flori mov sau verzi sau mere galbene sau orice alta culoare. Singurul lucru pe care il repeta mereu era:

-„Sunt foarte bucuros, dar fericit o sa fiu cand o sa am merele rosii”.

Ei va imaginati ca fericirea nu era nicicand completa daca nu avea ce isi dorea. Nu stia care sunt motivele pentru care intarzie sa apara merele lui dar se consola de fiecare data ca trebuie sa aiba rabdare.

-„Sigur nu mai e mult pana o sa apara. Am sa ma asez comod si am sa astept.”

Ei dragul meu copac ai asteptat atat si nu ti-ai dat seama ca incapatanat fiind ai ratat fericirea pentru ca ti-ai pus teluri imposibile sau poate doar prea inalte. Cand te-ai intalnit cu merele roz, ai fost cel mai fericit pentru ca erai cel mai aproape de standardul tau.

-„Mere roz, mere roz. De la roz pana la rosu mai e doar un simplu pas”.

Ah cat te-ai inselat tu draga copac, merele roz te-au trezit la realitate si o data cu ele nu ai mai inteles nimic.

-„Fie ce-i zice eu am sa stau aici si am sa astept, ploaie, vant, soare sau ninsoare. Am radacinile solide si nu accept sa nu ma intalnesc…cu ele”.

Si-a asteptat si s-a gandit si a analizat. Frunzele ii sunt mai galbene acum, trunchiul e firav, iar ramurile plapande si nu ar fi crezut pana ce nu in lac nu s-ar fi privit.

-„Cine esti tu? da tu cel de acolo si unde e sclipirea ta cea plina de visare?.”

Ehe daca m-ai fi ascultat „candva”, povestile sunt povesti iar lumea e a ta daca faci pasi singur prin ea. Dar tu ai preferat doar sa astepti si altii sa roiasca in jurul tau, e greu acum dupa atatea radacini sa pleci din loc sa-ti cauti drumul tau. Dar asculta sfatul meu si fa acum ceva, caci vad cum energia si rabdarea ta le duci ca pe o povara grea. Ridica-te si cauta-ti fericirea, ea sigur te asteapta undeva :).

Copacul, sta pe ganduri, ofteaza caci stie ca asa este precum se vede, dar cum va face oare sa-si mute radacinile in alta parte?

-„Fericire, fericire vreau sa am curaj sa vin spre tine…”

Bucura-te draga copac chiar daca merele tale nu o sa fie rosii, ci multicolore. Nu mai astepta nimic ca sa fii fericit!.

P.s si dupa 3 ani unele ciorne inca mai sunt de actualitate…

iubire