Arhive etichetă: job

Exista viata dupa job…

In ultima perioada sunt intr-o schimbare continua in ceea ce priveste jobul. Am schimbat domeniul, apoi am micsorat programul sau am schimbat turele. Si intr-un final am ajuns la concluzia ca iar este nevoie de o resetare a locului de munca. Se pare insa ca finalul este acelasi, sau mai bine zis se pare ca timpul trece extrem de repede. Nu am timp sa fac nimic extra job. Abia imi mai strecor cate o ora de relaxare la alergare sau pilates, caci in rest sunt ca o minge de ping pong care alearga dintr-o parte in alta fara a ajunge la un scop precis.

Sunt prea obosita ca sa mai am rabdare sa cunosc oameni noi sau epuizata de orele vorbite la telefon ca sa mai vorbesc altceva cand ajung acasa. Stiu doar ca e noapte si apoi zi, uneori uit si in ce zi suntem caci nu stiu cand din luni am ajuns duminica si tot asa. Iar daca mai adaugi si cateva weekenduri lucrate, chiar ca esti rupt de realitate.

Asta seara in timp ce veneam de la job am observat cum oamenii au inca viata dupa job. Am vazut terase putin sau mai mult extravagante pline. Am auzit rasete, am simtit mirosul incredibil de paste, am vazut oameni alergand, luminite aprinse la localuri si agitatie in oras.

E din ce in ce mai greu sa fim multumiti, sa ne oferim momente de relaxare in care sa ne deconectam 100% de munca si de problemele de acolo. Suntem conectati in permanenta cu biroul, iar acest stres isi pune amprenta asupra vietei noastre sociale. Suntem prinsi intr-un rulaj de bani, cheltuim, muncim si iar cheltuim. Si asa a mai trecut o luna, doua, un an etc.

Munca a luat locul relatiilor sociale, a relatiilor in general, a familiei, a acaparat tot. Iar noi cautam si mai mult sa ne incadram intr-un job mai bun si mai bine platit (implicit cu mai multe responsabilitati).

Cand oare o sa ne permitem luxul sa ne relaxam la un restaurant elegant cu specific italienesc, care doar de la primul pas te transpune direct in centrul Italiei si in care mancarea miroase pur si simplu delicios. Cand ne putem aseza la masa fara sa ne calculam nota de plata si doar sa savuram ceva foarte bun. Sa avem timp sa ne bucuram de mancare si de companie. Iar compania sa fie oameni dragi sau omul drag sufletului tau…

Timpul trece, bucuriile sunt amanate, jobul nu-i perfect, relatile sunt complicate. Uneori avem nevoie sa schimbam tiparul si pur si simplu sa fim egoisti cu timpul nostru, cu viata noastra. Atat de multe lucruri frumoase pentru care nu mai avem energie sa ne bucuram, atatia oameni faini pe care nu avem rabdare sa-i cunoastem, atatea relatii cliseu care ar fi putut fi povestile de dragoste ale altora.

Oare ce urmarim si unde vrem sa ajungem, cat mai amanam cele mai dorite momente, cand si unde ne traim cele mai frumoase relatii? Prea multa pauza de la viata, prea multa munca si epuizare.

Din cand in cand apare latura cea visatoare, melancolica si romantica. Latura care inca isi doreste lucrurile intr-o maniera unica. Timp, pasiuni, bucurii, prieteni, natura si povesti de dragoste.

Italian-Restaurant

Reclame

Ziua de luni

Oare cati dintre noi nu ar vrea sa mai intarzie putin ziua de luni? Sau cati dintre noi se duc cu drag la cele 8 ore de luni pana vineri sau si in weekend?

Oare cati dintre noi inca nu si-au pierdut rabdarea in fata favoritismelor, a nemultmirilor, a barfelor si a beneficilor uitate sa mai apara?

M-as bucura sa aud ca raspunsul ar fi „multi, foarte multi” se duc cu drag la locul de munca. Desi ar trebui sa recunosc ca eu nu m-as numara printre ei…

De ce? probabil din cauza asteptarilor prea mari, a rutinei, a oamenilor, a faptului ca ma simt omul invizibil…Pentru ca vezi tu nimic nu pare sa fie asa cum iti imaginai, iar oamenii cu potential ajung sa ramana prinsi in locuri in care isi pierd identitatea si devin roboti. Pentru ca parerea lor nu conteaza, pentru ca munca lor nu pare sa fie apreciata si pentru ca mereu competitia si locul „a’l mai de sus” pare sa fie mai important indiferent de orice…

Poate ca asa sunt eu, doar o visatoare care mereu spera la mai mult, la ceva diferit, la ceva normal. Dar aceste simtiri au si avantaje si dezavantaje iar cand esti foarte departe de scopul tau…te simiti dezamagit si demotivat.

Mi-ar fi placut doar sa am o singura specializare, sa urmez un singur traseu si sa fiu sigura de ceea ce imi doresc, asta m-ar fi scutit de foarte multe nemultumiri.

Imi aduc aminte ca acum multi ani am fost la un interviu iar persoana cu care discutam mi-a spus „fiecare dintre noi suntem buni la ceva anume indiferent ca asta inseamna sa fii casier sau director; pune-l pe om in locul lui potrivit si rezultatele nu vor intarzia sa apara”. Stiu ca m-am simiti foarte prost deoarece experienta mea era de secretara si receptionera iar eu venisem pentru departamentul de marketing.

As vrea doar sa mai dispara aceasta neincredere si incertitudine si sa-mi dau seama ce loc m-ar face sa ma implic si sa-mi arat adevaratul potential.

Sa fie o zi de luni pe care abia sa o astept…

schimbare

Nostalgia copilariei

Copilaria este o etapa frumoasa care in timp aduce multa nostalgie…

Este amintirea despre zambete, liniste, cadouri, jocuri si multa afectiune. Sau momentul in care ne bazam pe altii, pe parinti si in care construim vise si idealuri pentru atunci cand o sa fim „mari”.

In copilarie am vrea sa grabim timpul ca sa devenim si noi ma importanti, sa facem calatoriile alea prin lume, sa nu mai cerem voie pentru orice si sa uitam de carnetul de note.

In imaginatia noastra fiecare etapa trebuie sa aduca ceva mai bun. Copilaria aduce lista de dorinte iar maturitatea credem noi ca ne ofere „terenul”, libertatea de a alege si de a inalta zmeie cu vise. Dar realitatea este ca…

In lumea oamenilor maturi ne pierdem, caci rand pe rand visele si idealurile noastre se indeparteaza tot mai mult de esenta lor. Ajungem sa intalnim esecul si atunci traiectoria noastra profesionala se schimba. Pentru ca poate ar fi trebuit sa fim mai buni intr-un anumit domeniu daca am fi stiut ce ne dorim sau nu ne-am fi demoralizat la primul impas. Si atunci din experienta in experienta, alegem banii si ramanem prinsi intr-un loc… pentru ca nu ne mai permitem sa riscam.

Ironic este ca desi odata cu inaintarea in varsta devenim cumva mai constienti de ce este mai important pentru noi si ni se dezvolta si oarecum curajul de a incerca lucruri inedite, standardul financiar nu ne mai lasa sa mai iesim din tipar. Si atunci cele 8 h care ar trebui sa fie constructive si educative se simt ca si cum ar fi 24h in care energia iti este consumata la maxim si la care mai adaugi si  o nota de plictiseala.

Iar asta inseamna ca nu exista job perfect, exista oportunitati pe care trebuie sa ai curajul sa le accepti. Exista determinare in a alege un domeniu in care sa te specializezi si mai exista puterea de a nu lasa esecul sa-ti darame orice vis precum un domino.

Un alt vis este despre relatii. „Cand o sa fiu mare eu o sa am un partener asa si asa, iar lucrurile astea nu am sa i le accept”. E o imagine pe care o construim in timp dar pentru care nimeni nu ne spune…”vezi, ca s-ar putea sa gresesti”. Pentru ca imaginatia nu are tot timpul sau deloc legatura cu realitatea. S-ar putea sa nu intalnesti emotia speciala pe care o cauti si o asociezi cu iubirea. Ori s-ar putea sa nu gasesti chiar partenerul acela asa intelegator, iubitor, inteligent, vesel etc. Ori poate ca nu o sa te casatoresti sau poate te casatoresti si divortezi. E ironic ca nimeni nu-ti vorbeste despre asta, despre faptul ca nu exista povesti si nici relatii perfecte. Exista dorinta de a construi, de a ierta si de a face un compromis…

Si apoi mai este si caminul. Cand o sa fiu mare, o sa am o casa cu gradina si cu multe flori. Dar daca depasesti varsta la care credeai ca o sa fii deja departe cu visele astea?. Si nu numai ca nu ai posibilitatea sa te muti de la ai tai, dar tot ce iti poti permite este o garsoniera la etajul 10?.

Sunt doar cateva exemple de vise, caci mai e vorba si de pasiuni, de calatorii, de prietenii, de vacante, de bunici…din toate.

Si cand nimic nu pare sa se potriveasca cu ce cautai, incepi sa te reorganizezi. Sa accepti, sa experimentezi si sa reformulezi visele. Iar atunci realizezi ca simplitatea e cea care ramane sa o pastrezi. Ca nu mai e vorba de o casa mare, ci doar de o garsoniera, ca jobul e acolo ca sa traiesti nu ca sa-l iubesti, ca relatiile sunt trecatoare si alegi sa traiesti tot ce intalnesti…iar timpul se scurge si nu are rabdare sa te astepte.

Copilaria pare a fi apogeul imaginatiei iar viata de adult este doar despre realitate. Dar poate ca un strop din magia copilariei poate sa rescrie si…visele.

copilarie