Arhive etichetă: nevoie

Uneori sunt zile…

Uneori se asterne melancolia. E dificil de impacat dorul si golul…dorinta care e greu de gestionat, de pacalit ca totul e ok.

Uneori sunt zile in care se simte prea mult, in care termenul acceptare parca nu mai are nicio valoare. E trist sa se renunte la vise si sa se uite emotiile profunde care ne construiesc, rasetele care ne lumineaza ochii si sufletul, imbratisarile care ne transmit atata caldura si iubire.

E tot mai greu sa intalnesti persoane potrivite, la fel de greu cum este sa le pierzi sau sa le ai la mii de km distanta…la o indepartare infinita.

Avem ascunse dorinte neindeplinite, iubiri neimpartasite, despartiri nepotrivite, iubiri interzise, emotii neexploatate…

Uneori avem nevoie de momente care sa ne hraneasca sufletul, de sclipiri, de atentie, de afectiune, de cuvinte spuse din inima, de momente unice, de povesti de dragoste. Avem nevoie de vise, de palpitatii, de adrenalina si in acelasi timp de suport, de rasfat, de caldura si de intelegere.

Pauzele sunt bune, dar sa nu fie prea lungi. Amintirile sunt frumoase atata timp cat sunt reinnoite. Iubirea este frumoasa atunci cand este impartita la doi :).

1122335

 

Reclame

Vise incalcite

De fiecare data cand se simte obosita, coplesita de ganduri, de dorinte simte nevoia sa evadeze. Poate ca asta chiar inseamna ca fuge insa uneori are mare nevoie de aer. De aerul ala puternic si fresh care ii umple plamanii si ii da multa forta.

Nu poate insa sa evadeze niciunde, nicicand. Sunt prea multe de facut sau prea complicate, desi adevarul este ca in esenta toate sunt simple.

Anii trec, ea evolueaza. Stie insa un singur lucru concret ca este recunascatoare pentru prima zi cand si-a pus adidasii in picioare si a iesit la alergat, la fel si cand a ales sa intre intr-o sala de aerobic. Aici e evadarea ei, este momentul ala in care timpul nu mai curge atat de repede, in care se simte relaxata, fericita, implinita…

Si totusi simte ca e ceva acolo neinceput, neterminat. Sunt planurile ei pe care le tot amana, nici ea nu stie de ce, pur si simplu ar vrea sa leneveasca… inca putin sau poate mult.

Sunt multe lucruri bune care o asteapta,  e o senzatie care ii spune ca e ceva mai mult, ca trebuie sa faca ceva doar pentru ea si sufletul ei, dar cu toate asta e ceva care o tine in loc. Nu pare a fi teama, nici lipsa motivatiei, se poate sa fie insa ritmul ei…poate are nevoie de timp, sa faca lucrurile asa cum si le doreste ea, incet insa profund.

Ea e prea obosita ca sa inceapa desi e plina de dorinta, de reusita…Trebuie doar sa nu uite ca timpul nu o asteapta

Oare de cate sanse mai are nevoie ca sa inteleaga ca nicio ocazie nu trebuie irosita?

E acum sau mai tarziu? E nevoie de timp/ de introspectie sau trebuie sa faca cumva sa trezeasca dorinta ce o simte?

E de maine insa ea stie ca ar fi trebuit sa fie de azi…

wake-up-and-live-wake-up-quote