Arhive etichetă: pasiune

Relatii, iubire, teama

Uneori uitam cat de sensibili si vulnerabili suntem in fata sentimentelor. Desi noi credem ca am invatat din lectiile trecute si suntem siguri ca am devenit mai puternici si mai rationali, s-ar putea sa ne inselam.

In fata emotiilor si a sentimentelor, ne pierdem. Ne pierdem ratiunea, regulile atat de bine pregatite, ne schimbam planurile si prioritatile si ajungem sa lasam totul sa se invarta in jurul unei relatii. Atat de usor ne pierdem in visare si ne planificam/imaginam fiecare etapa a relatiei, o sufocam inainte sa inceapa sau chiar imediat ce a inceput.

De teama de a nu rata o astfel de senzatie, de experienta devenim mai posesivi, mai gelosi, mai suspiciosi despre orice. Iar increderea, ah increderea se castigat atat de greu, dupa multe „probe” care sa ne arate ca tot ce spune, ce gandeste e adevarat si sincer.

Dar oare de ce se intampla toate aceste lucruri care nu fac altceva decat sa limiteze o relatie, sa o restictioneze, sa o sufoce si sa o transforme intr-o „proprietate”?.  Cred ca este posibil ca aceste situatii sa se intample de la bagajul stocat in mintea noastra, de la experientele trecute dar si de la o pauza lunga intre relatii. Tind sa cred ca suntem construiti din sentimente, din afectiune, din complimente, iar atunci cand simtim ca suntem privati de aceste lucruri ne agatat atat de tare de oameni, mai mult de cat ne putem imagina.

Si mai e si teama, panica aia ca relatiile sunt atat de complicate, ca totul se schimba, ca nu e numai lapte si miere si ca tot timpul e un el care iubeste mai mult sau invers o ea. Mai sunt si exemplele nefericite din jurul nostru care nu fac altceva decat sa ne contureze ca toate relatiile sunt sau vor fi naspa la un moment dat, ca totul este trecator si ca nu exista acea compatibilitate la care cele mai multe dintre noi am visat. Si atunci la primul sentiment de atentie mai diferit, de afectiune, in acel moment in care emotiile sunt stangace, fluturii apar in stomac iar gandurile sunt indreptate inspre el, te agati. Te agati de o iluzie, de un om, de o speranta ca poate tu esti mai norocoasa si la tine o sa fie altfel.

Mai repede decat iti poti imagina te atasezi de un om, de un moment si iti doresti sa nu mai plece, sa ramana acolo langa tine si sa-ti indeplineasca toate asteptarile, pentru ca da, frica de singuratate e destul de greu de acceptat mai ales dupa o anumita varsta.

E frumos sa te indragosesti, sa simiti, sa vibrezi, sa simti cum stralucesti, dar cel mai bine ar fi sa nu grabim procesul, sa nu sarim peste etape si sa nu ne insusim cu drepturi de proprietate o persoana. Sa invatam sa ne bucuram mai mult de experiente, sa avem rabdare, sa fim prezenti sa vedem realitatea asa cum este si sa nu o creionam noi diferit in imaginatia noastra. Atat cat ne este permis de situatie sau conjunctura, sa iubim sincer si curat, atutentic si profund.

relatii-iubire-teama

 

Reclame

Ganduri pentru 2019

As vrea sa pot sa adun in cateva cuvinte ce a insemnat pentru mine anul 2018. A fost un an bun, plin de schimbari, de limite depasite, de profunzime si de raspunsuri potrivite.

A fost un an in care m-am orientat mai multe spre pasiunile mele, in care am investit in educatia mea si in care am inteles cat de important este sa poti sa alegi sa faci ceea ce iti doresti.

A fost un an in care mi-am depasit limitele si in care am descoperit cat de determinata si puternica pot fi atunci cand imi doresc ceva cu adevarat. A fost anul pe care l-am dedicat doar pentru mine si dorintelor mele cele mai profunde. Anul in care am ales sa fiu eu pe primul plan si sa urmez lucrurile care imi fac sufletul fericit, zambetul larg si ochii sclipitori. Un an sincer, cu mult curaj si momente autentice.

Imi doresc ca noul an sa-mi ofere curajul sa finalizez toate proiectele pe care le-am inceput, sa fie bogat in creativitate, inspiratie, sanatate si experiente frumoase. Sa fie bland, cu povete profunde, sa fie activ, cu multe momente de miscare si sa fie bogat sufleteste. Sa-mi ofere oamenii potriviti sufletului meu, multe zambete, sclipiri in privire si hohote de ras.

Sa-mi fie anul ca un curcubeu de colorat, cu mii de momente vesele si fericite. Un an echilibrat, pasional, sincer si sanatos! Pastrez si cateva randuri albe ca sa fie scrie de spontaneitate si momente care sa ma surprinda cat mai placut.

Bun venit 2019, sa fii bun cu noi, sa ne aduci multa iubire, intelegere, rabdare, compasiune, sanatate, stralucire, oameni dragi alaturi, momente unice si o multime de amintiri de nepretuit!

ganduri-pentru-noul-an

Tot despre relatii

Despre relatii sunt mereu multe de spus, de povestit, de transmis. Este un subiect care pare ca nu se epuizeaza nicicand.

Cand suntem indragostiti suntem siguri ca am gasit secretul unei relatii echilibrate si frumoase. Avem mai multa incredere in noi iar optimismul ne face sa visam la multe momente pline de fericire si libertate. E o doza de nebunie, de euforie, de liniste si bucurie. Stergem toate experientele anterioare si pornim cu o pagina alba in care investim tot, toate emotiile, toate sentimentele, tot adevarul despre noi si despre el.  Ne gandim doar cum sa prelungim momentul de fericire si nu mai luam in considerare ca undeva candva este posibil sa fie nevoie sa o luam de la capat.

Atunci cand oferim cele mai profunde emotii si sentimente, cand toate premisele par sa prevesteasca lozul castigator al unei relatii de poveste: cu intelegere, incurajari, pasiune, ras, evolutie, pasiuni comune, atentie, siguranta, liniste si bucurie. Este foarte greu, sa renunti, sa uiti, sa o iei de la capat si sa mai speri ca poate fi ceva mai mult undeva candva.

Insa toate lucrurile sunt in continua schimbare, totul este atat de imprevizibil incat nicio poveste nu poate avea acelasi tipar, sau aceleasi reguli. Sentimentele par sa se schimbe, rolurile par sa se inverseze, oamenii incep sa se transforme fix in ceea ce incercam sa evitam. Prioritatile se modifica, toleranta si rabdarea par sa se epuizeze iar sentimentele de pasiune se transforma in sentimente de prietenie.

Nu exista o regula cine dintre ei face primul pas catre final. Uneori ea iubeste mai mult si face atat de multe eforuri sa pastreze tot, alteori el e cel care din atat de multa intelegere nu vede ca nu mai e nimic intre ei. Desi eu cred ca de cele mai multe ori barbatul iubeste mai intens la inceput, deschide multe portite cu interesul, devotamentul si atentia lui. Insa femeia este cea care pare sa iubeasca mai mult, care accepta mai greu un final si cauta motive sa mentina relatia de lunga durata.

Nu exista reguli precise despre cum trebuie sa fie o relatie. Probabil ca fiecare dintre noi simte cand intalneste o relatie santoasa. O relatie care nu te ingradeste si care te ajuta sa evoluezi. Probabil ca este acea relatie in care amandoi privesc in aceeasi directie si au experienta si maturitatea necesara, in care stiu ce isi doresc sa construiasca. O relatie in care se fac compromisuri si in care echilibrul este prezent. Acea relatie in care nu ne mai jucam cu sentimentele ci suntem foarte atenti la cel de langa noi.

Adevarata provocare este sa scrii despre relatii atunci cand ai o experienta de o viata intreaga langa un el. Atunci cand la varsta pensionarii te uiti in ochii omului de langa tine si simti recunostinta de a fi petrecut atat de multe momente impreuna si cand el inca te face sa razi…

Pana atunci relatiile sunt complicate, visele sunt imprastiate iar noi inca fugim dupa experiente si momente pe care sa le transformam in amintiri. Ne-am cam pierdut iluzia si elanul de a investi si construi relatii, caci este era lui free spirit, libertate, egoism si distractie fara obligatii.

Keep dreaming and don’t check Facebook anymore! 🙂

true-love

 

 

Ganduri de februarie

Februarie este o luna in care cautam motive sa sarbatorim iubirea. Ar fi frumos sa alegem sa sarbatorim acele sentimente reale si importante pentru noi, la fel cum ar fi frumos sa le sarbatorim de fiecare data cand le simtim nu doar in aceasta luna.

E februarie, e o varsta rotunda si multe intrebari. Intrebarile mele sau a celor din jur si poate un singur raspuns sau mai corect jumatate de raspuns :).

De ce sunt inca singura? Pentru ca prefer lucrurile autentice, pentru ca inca sper ca relatiile pot avea si o alta forma fata de ce vad in jurul meu sau pe facebook. Pentru ca nu imi doresc orice, pentru ca am pretentii (fondate as spune eu) si pentru ca e important sa gasesti o persoana cu care sa te simiti pe aceeasi lungime de unda.

Pentru ca e importanta chimia/conexiunea aceea care te face sa vrei sa afli mai multe, sa ai rabdare, sa construiesti, sa faci compromisuri. Pentru ca o relatie inseamna si evolutie, maturitate, naivitate, pasiune, respect si un strop de nebunie.

Si mai ales pentru ca e nevoie de calitate si nu cantitate. Traim niste vremuri in care avem acces la atat de multe informatii de care ar trebuie sa profitam din plin. Insa pentru mine este vorba si de traditionalism de esenta aceea de „cavaler”, un barbat care simte si vede dincolo de aparente si de suprafata. Un barbat care poate face diferenta intre libertate si egoism, intre responsabilitate si fuga, intre sinceritate si omiterea adevarului si intre promisiune si adevar.

Poate e vis, visare, naivitate sau doar iluzie dar docamdata aleg sa sper, sa visez si sa astept. Sau poate doar sa ma bucur de timpul, de dorintele si de pasiunile mele.

Daca nu ne ascultam sufletul, atunci ce poate fi mai important?

 

 

 

Vise incalcite

De fiecare data cand se simte obosita, coplesita de ganduri, de dorinte simte nevoia sa evadeze. Poate ca asta chiar inseamna ca fuge insa uneori are mare nevoie de aer. De aerul ala puternic si fresh care ii umple plamanii si ii da multa forta.

Nu poate insa sa evadeze niciunde, nicicand. Sunt prea multe de facut sau prea complicate, desi adevarul este ca in esenta toate sunt simple.

Anii trec, ea evolueaza. Stie insa un singur lucru concret ca este recunascatoare pentru prima zi cand si-a pus adidasii in picioare si a iesit la alergat, la fel si cand a ales sa intre intr-o sala de aerobic. Aici e evadarea ei, este momentul ala in care timpul nu mai curge atat de repede, in care se simte relaxata, fericita, implinita…

Si totusi simte ca e ceva acolo neinceput, neterminat. Sunt planurile ei pe care le tot amana, nici ea nu stie de ce, pur si simplu ar vrea sa leneveasca… inca putin sau poate mult.

Sunt multe lucruri bune care o asteapta,  e o senzatie care ii spune ca e ceva mai mult, ca trebuie sa faca ceva doar pentru ea si sufletul ei, dar cu toate asta e ceva care o tine in loc. Nu pare a fi teama, nici lipsa motivatiei, se poate sa fie insa ritmul ei…poate are nevoie de timp, sa faca lucrurile asa cum si le doreste ea, incet insa profund.

Ea e prea obosita ca sa inceapa desi e plina de dorinta, de reusita…Trebuie doar sa nu uite ca timpul nu o asteapta

Oare de cate sanse mai are nevoie ca sa inteleaga ca nicio ocazie nu trebuie irosita?

E acum sau mai tarziu? E nevoie de timp/ de introspectie sau trebuie sa faca cumva sa trezeasca dorinta ce o simte?

E de maine insa ea stie ca ar fi trebuit sa fie de azi…

wake-up-and-live-wake-up-quote

 

 

 

Oare ce cautam?

Oare am stat vreodata sa ne gandim ce cautam defapt intr-o relatie?

Care sunt lucrurile care ne dau forta sa trecem peste greseli si defecte? si ce ne face sa iubim neconditionat o persoana?.

Sunt atatea povesti, cazuri reale, povete din carti incat nimic nu pare sa se potriveasca cu exactitate situatiei noastre. Pentru ca nu exista absolut niciun tipar pentru iubire si compromis.

Nu realizam cand ne indragostim, doar ii permitem valului sa ne ia fara sa ne gandim unde ne duce. Ne trece noua prin minte ca sigur finalul e unul fericit, dar e imposibil sa analizam toate variantele. Asa ca intalnim o persoana care isi face timp sa ne asculte si sa ne inteleaga si e suficient pentru inceput.

Apoi cand intervin intimitatea si lejeritatea nici nu realizam cand transformam omul de langa noi intr-un stalp…solid. E un sprjin atat atunci cand te strange in brate si ai norocul sa simiti cum te furnica tot corpul de emotie, cand cu lacrimi ii povestesti cele mai banale sau dificile probleme sau cand pur si simplu iti transforma rasul intr-o melodie vesela.

Devenim mai puternici atunci cand suntem sustinuti si incurajati. Cand sentimentele si emotia sunt combinate cu intelegerea, rabdarea si timpul acordat.

Iubim persoanele care ne completeaza, care reusesc cu lejeritate sa ne dea aripi, care ne arata cat de importanti suntem in viata lor. O persoana care iti ofera timpul ei si care reuseste ca in momente importante sa te puna pe primul loc, demonstreaza devotament si interes.

Oamenii cauta sa fie intelesi, sa fie ascultati, sa imparta atat bucuriile cat si tristetile, un sprijin care sa-i ridice din butoiul cu melancolie si totodata pasiunea si energia care sa-i faca sa mute muntii din loc.

Ne indragostim de persoane care stiu sa ne arate afectiunea, care stiu sa ne faca sa ne simitim mai speciali si care se gandesc la un bine comun si nu la cel propriu.

In orice moment rolurile se schimba, caci nu este niciun scenariu doar pentru femeie sau doar pentru barbat. Amandoi au nevoie in situatii diferite de aceleasi lucruri pentru ca de obicei ceea ce oferim noi este si ceea ce ne dorim sa primim, asa ca ar trebui sa fim putin mai atenti la aceste semnale…

Insa…probabil cautam experienta care sa ne scoata din zona de confort si barbatul acela responsabil si iubitor care stie ce vrea…si tot ce vrea este sa ramana :).

Urban-Love-Stories2__700

 

2 ani…povestea mea

Toti cei care alearga au o poveste in spate. Fiecare persoana pasionata de aceasta activitate are ceva de spus in legatura cu inceputul.

Povestea mea a inceput din curiozitate si din dorinta de face mai mult sport, de a face ceva diferit. In ziua in care mi-am luat incatarile de strada si un trening din casa si cateva haine in plus nu stiam nimic despre alergat.

M-am dus in cel mai apropiat parc, Floreasca si am inceput pur si simplu sa alerg (fara incalzire fara nicio pregatire), nu stiu daca am alergat 300 de m, dar stiu ca m-am oprit pentru ca nu mai puteam sa respir. Total demotivata de performanta mea am mai incercat de cateva ori cu acelasi rezultat. Stiu sigur ca in acele momente m-am gandit la oamenii care alearga ca sunt speciali si ca nu oricine poate sa alerge, ca pe mine sigur nu ma tin plamanii (cat de gresit priveam lucrurile).

Aveam toate motivele sa renunt, era imposibil de greu, nu puteam sa respir, ma durea spatele iar cand ma opream eram ametita ca un titirez. M-am gandit ca sigur am ceva probleme de sanatate si ca poate ar trebui sa fac altceva.

Insa in aceeasi perioada s-a format la birou o grupa de colegi alergatori, unii aveau deja experienta primilor lor 10 km altii erau ca mine la inceput. Cand am fost intrebata daca ma alatur la stafeta de 5 km, in loc de „nu-ul” care imi rasuna in minte am pus intrebari „cat inseamna 5 km?, dar oricine poate sa alerge 5 km?, dar esti sigur ca o sa pot? daca mi se face rau?”. Am vrut sa spun „nu” ca la orice lucru de care imi este frica si vreau sa-l evit, insa am primit incurajari ca o sa pot si astfel cu mii de frici am spus un timid „da”…

Nu stiam de unde sa incep, cat trebuie sa alerg la inceput, dar stiam ca nu vreau sa ma dezamagesc in special pe mine. Cand pe 25 martie 2015 am facut prima alergare oficiala in Herastrau pentru cursa de 5 km, mi-a fost extrem de greu. Nu aveam niciun plan pregatit si atunci m-am gandit eu ca cel mai bine e sa vad cu ochii mei cat inseamna 5 km. Si am alergat m-am oprit, am alergat m-am oprit si tot asa, am tras de toate fortele mele pentru ca aveam nevoie de o validare. Si am reusit, rosie ca o patlagica, cu o febra musculara de cateva zile cu un timp de 42 de minute mi-am atins scopul. Dupa ce am vazut ce ma asteapta mi-am dorit doar sa pot sa alerg fara sa ma opresc la competitie. Si de atunci au inceput pregatirile serioase. O data pe saptamana, apoi de doua ori, de trei ori, ramanand constant la 2 alergari.

Am crescut de la 5km treptat in acest doi ani la 21 de km. Fiecare prag a fost destul de greu de depasit. Mi-a trebuit multa dorinta, pasiune, determinare, incurajari si ambitie. Iar toate aceste lucruri au fost realizabile deoarece in ciuda tuturor eforturilor fizice mi-a placut si imi place cum ma face sa ma simt alergarea si energia pe care mi-o ofera.

La un an de la alergare, deja aveam un echipament special, incaltari potrivite si informatii importante despre aceasta activitate. Astfel au crescut si asteptarile mele, caci atunci cand alergi la o competitie sportiva de amatori timpul e cel mai important. Esti in competitie cu cea mai buna varianta a ta si vrei sa dai tot ce poti.

Tot atunci am avut si primul blocaj, pentru ca se parea ca totul este in continuare foarte greu iar timpul meu nu pare sa se imbunatateasca. M-am consoltat in cele din urma cu ideea ca poate nu toti alergatorii pot atinge un anumit timp si m-am concentrat pe placerea de a alerga. Se pare ca in momentul in care m-am relaxat si am continuat sa alerg am inceput inevitabil sa am un timp pe care numai in vise mi-l imaginam (5:21/7 km- pentru mine e o adevarata realizare). As vrea sa pot sa aplic si in alte capitole ale vietii aceasta modalitate de a ma detasa de control si de a lasa mai mult lucrurile sa vina de la sine…

Cel mai important este ca in curand pe 25 martie se fac 2 ani de cand alerg si aprox 1600 de km si ca bucuria si zambetul inca sunt acolo. Motivatia ma face sa fiu in fiecare weekend la ora 9:00 in Herastrau si sa alerg, e adevarat ca si compania in care alerg face jumatate din tot efortul:P.

Imi doresc sa ramana in continuare o pasiune de lunga durata, sa fiu sanatoasa si sa alerg oriunde si oricand. Si imi mai doresc sa apara macar din cand in cand limite pe care sa vreau sa le depasesc (never say never)…

alergare-iarna