Arhive etichetă: pasiune

Oare ce cautam?

Oare am stat vreodata sa ne gandim ce cautam defapt intr-o relatie?

Care sunt lucrurile care ne dau forta sa trecem peste greseli si defecte? si ce ne face sa iubim neconditionat o persoana?.

Sunt atatea povesti, cazuri reale, povete din carti incat nimic nu pare sa se potriveasca cu exactitate situatiei noastre. Pentru ca nu exista absolut niciun tipar pentru iubire si compromis.

Nu realizam cand ne indragostim, doar ii permitem valului sa ne ia fara sa ne gandim unde ne duce. Ne trece noua prin minte ca sigur finalul e unul fericit, dar e imposibil sa analizam toate variantele. Asa ca intalnim o persoana care isi face timp sa ne asculte si sa ne inteleaga si e suficient pentru inceput.

Apoi cand intervin intimitatea si lejeritatea nici nu realizam cand transformam omul de langa noi intr-un stalp…solid. E un sprjin atat atunci cand te strange in brate si ai norocul sa simiti cum te furnica tot corpul de emotie, cand cu lacrimi ii povestesti cele mai banale sau dificile probleme sau cand pur si simplu iti transforma rasul intr-o melodie vesela.

Devenim mai puternici atunci cand suntem sustinuti si incurajati. Cand sentimentele si emotia sunt combinate cu intelegerea, rabdarea si timpul acordat.

Iubim persoanele care ne completeaza, care reusesc cu lejeritate sa ne dea aripi, care ne arata cat de importanti suntem in viata lor. O persoana care iti ofera timpul ei si care reuseste ca in momente importante sa te puna pe primul loc, demonstreaza devotament si interes.

Oamenii cauta sa fie intelesi, sa fie ascultati, sa imparta atat bucuriile cat si tristetile, un sprijin care sa-i ridice din butoiul cu melancolie si totodata pasiunea si energia care sa-i faca sa mute muntii din loc.

Ne indragostim de persoane care stiu sa ne arate afectiunea, care stiu sa ne faca sa ne simitim mai speciali si care se gandesc la un bine comun si nu la cel propriu.

In orice moment rolurile se schimba, caci nu este niciun scenariu doar pentru femeie sau doar pentru barbat. Amandoi au nevoie in situatii diferite de aceleasi lucruri pentru ca de obicei ceea ce oferim noi este si ceea ce ne dorim sa primim, asa ca ar trebui sa fim putin mai atenti la aceste semnale…

Insa…probabil cautam experienta care sa ne scoata din zona de confort si barbatul acela responsabil si iubitor care stie ce vrea…si tot ce vrea este sa ramana :).

Urban-Love-Stories2__700

 

Anunțuri

2 ani…povestea mea

Toti cei care alearga au o poveste in spate. Fiecare persoana pasionata de aceasta activitate are ceva de spus in legatura cu inceputul.

Povestea mea a inceput din curiozitate si din dorinta de face mai mult sport, de a face ceva diferit. In ziua in care mi-am luat incatarile de strada si un trening din casa si cateva haine in plus nu stiam nimic despre alergat.

M-am dus in cel mai apropiat parc, Floreasca si am inceput pur si simplu sa alerg (fara incalzire fara nicio pregatire), nu stiu daca am alergat 300 de m, dar stiu ca m-am oprit pentru ca nu mai puteam sa respir. Total demotivata de performanta mea am mai incercat de cateva ori cu acelasi rezultat. Stiu sigur ca in acele momente m-am gandit la oamenii care alearga ca sunt speciali si ca nu oricine poate sa alerge, ca pe mine sigur nu ma tin plamanii (cat de gresit priveam lucrurile).

Aveam toate motivele sa renunt, era imposibil de greu, nu puteam sa respir, ma durea spatele iar cand ma opream eram ametita ca un titirez. M-am gandit ca sigur am ceva probleme de sanatate si ca poate ar trebui sa fac altceva.

Insa in aceeasi perioada s-a format la birou o grupa de colegi alergatori, unii aveau deja experienta primilor lor 10 km altii erau ca mine la inceput. Cand am fost intrebata daca ma alatur la stafeta de 5 km, in loc de „nu-ul” care imi rasuna in minte am pus intrebari „cat inseamna 5 km?, dar oricine poate sa alerge 5 km?, dar esti sigur ca o sa pot? daca mi se face rau?”. Am vrut sa spun „nu” ca la orice lucru de care imi este frica si vreau sa-l evit, insa am primit incurajari ca o sa pot si astfel cu mii de frici am spus un timid „da”…

Nu stiam de unde sa incep, cat trebuie sa alerg la inceput, dar stiam ca nu vreau sa ma dezamagesc in special pe mine. Cand pe 25 martie 2015 am facut prima alergare oficiala in Herastrau pentru cursa de 5 km, mi-a fost extrem de greu. Nu aveam niciun plan pregatit si atunci m-am gandit eu ca cel mai bine e sa vad cu ochii mei cat inseamna 5 km. Si am alergat m-am oprit, am alergat m-am oprit si tot asa, am tras de toate fortele mele pentru ca aveam nevoie de o validare. Si am reusit, rosie ca o patlagica, cu o febra musculara de cateva zile cu un timp de 42 de minute mi-am atins scopul. Dupa ce am vazut ce ma asteapta mi-am dorit doar sa pot sa alerg fara sa ma opresc la competitie. Si de atunci au inceput pregatirile serioase. O data pe saptamana, apoi de doua ori, de trei ori, ramanand constant la 2 alergari.

Am crescut de la 5km treptat in acest doi ani la 21 de km. Fiecare prag a fost destul de greu de depasit. Mi-a trebuit multa dorinta, pasiune, determinare, incurajari si ambitie. Iar toate aceste lucruri au fost realizabile deoarece in ciuda tuturor eforturilor fizice mi-a placut si imi place cum ma face sa ma simt alergarea si energia pe care mi-o ofera.

La un an de la alergare, deja aveam un echipament special, incaltari potrivite si informatii importante despre aceasta activitate. Astfel au crescut si asteptarile mele, caci atunci cand alergi la o competitie sportiva de amatori timpul e cel mai important. Esti in competitie cu cea mai buna varianta a ta si vrei sa dai tot ce poti.

Tot atunci am avut si primul blocaj, pentru ca se parea ca totul este in continuare foarte greu iar timpul meu nu pare sa se imbunatateasca. M-am consoltat in cele din urma cu ideea ca poate nu toti alergatorii pot atinge un anumit timp si m-am concentrat pe placerea de a alerga. Se pare ca in momentul in care m-am relaxat si am continuat sa alerg am inceput inevitabil sa am un timp pe care numai in vise mi-l imaginam (5:21/7 km- pentru mine e o adevarata realizare). As vrea sa pot sa aplic si in alte capitole ale vietii aceasta modalitate de a ma detasa de control si de a lasa mai mult lucrurile sa vina de la sine…

Cel mai important este ca in curand pe 25 martie se fac 2 ani de cand alerg si aprox 1600 de km si ca bucuria si zambetul inca sunt acolo. Motivatia ma face sa fiu in fiecare weekend la ora 9:00 in Herastrau si sa alerg, e adevarat ca si compania in care alerg face jumatate din tot efortul:P.

Imi doresc sa ramana in continuare o pasiune de lunga durata, sa fiu sanatoasa si sa alerg oriunde si oricand. Si imi mai doresc sa apara macar din cand in cand limite pe care sa vreau sa le depasesc (never say never)…

alergare-iarna

Mai avem timp sa iubim?

Iubirea este cel mai frumos sentiment care ne da o forta si o energie incredibila si ne transforma in eroii din benzile desenate.

Este cu noi in cele mai potrivite sau nepotrivite momente si desi am vrea sa fie o stare constanta uneori facem tot posibilul sa o ascundem, mai ales atunci cand ne provoaca suferinta.

Cautam modalitati sa-i distragem atentia, sa-i amortim simturile cat mai bine…si atunci este momentul in care visam la viitor sau doar facem schimbari.

Asa se face ca investim timp in alte lucruri, in pasiuni, in locuri de munca, in distractie iar dupa ce epuizam resursele ne intoarcem la baza…la iubire.

Si realizam ca cel mai important este sa ai familia si oamenii iubiti alaturi de tine. Pentru ca alaturi de ei zambetul este altfel, pentru ca o prajitura este mai delicioasa impartita cu ei, pentru ca indiferent de orice…certuri, ras, lacrimi, bucurie te simiti iubit, te simiti parte a unui loc…acasa.

Familia este cu siguranta un dar care trebuie mai atent pastrat si strans unit pentru ca este ceea ce avem noi mai de pret. Este originea noastra, trecutul, prezentul si viitorul…este acea za speciala care le tine pe toate celelalte.

Si apoi o mai fi si un el… care poate sa completeze tabloul lucrurilor importante…si care are rolul de a o iubi pana la luna si inapoi. Atat i-ar cere…sa-i arate ca o iubeste, sa o asculte, sa o faca sa rada si sa o stranga in brate ca sa auda linistea…asa cum se aude marea intr-o scoica. Iar la schimb el ar primi si mai multa iubire, atentie, nebunie, pasiune…Si atunci ar sti ca indiferent de ce spune lumea exista un strop de magie…genul acela de magie care atunci cand te trezesti il gasesti tot acolo…langa tine :).

Simt ca uneori se pierde esenta aceasta speciala a iubirii…ca oamenii ajung in relatii nepotrivite, ca se risipeste pasiunea, ca nu mai avem rabdare, ca nu ne mai aratam afectiunea si ca nu mai avem curaj si nici timp sa iubim…pentru ca pur si simplu nu mai avem timp sa riscam…si ajungem sa alegem dupa alte criterii mai confortabile.

Oamenii iubesc in fiecare zi, dar nu o mai spun sau nu o mai aratata atat de des…

love

De fiecare data

Aproape de fiecare data cand am incercat cu ardoare sa obtin ceva anume…nu s-a intamplat deloc cand si cum am vrut eu.

Se pare ca este o linie foarte fina intre a te mobiliza sa faci o schimbare/ sa realizezi ceva si sa se indeplineasca toate aceste dorinte.

De multe ori am incercat sa controlez, sa imping limitele din teama de nu a pierde ceva, orice sau de a grabi intr-un fel lucrurile. „De astazi vreau…”.

Pe langa faptul ca dezamagirea a fost cel mai apropiat sentiment, a mai fost vorba si de epuizare. Pentru ca nimic nu se „construieste” imediat de azi pe maine.

Am fugit de teama, de plictiseala, de lene si orice se aseamana cu aceste cuvinte si mereu am incercat sa ma conving ca totul depinde numai de mine…asa ca am incercat sa le ascund, atingand astfel „marea cu degetul”, adica prea putin, superficial si prea fortat.

Nu-mi este nici acum prea clara aceasta diferenta, intre motivatie/frica, pasiune/exagerare, lene/ normalitate si rabdare/panica.

Stiu doar ca am incercat cat am putut de fiecare data sa „corectez” si sa grabesc valul. Oricum ar fi fost, fie am grabit inceputul, am schimbat finalul sau am inlocuit cu totul traseul. Am vrut poate sa am controlul asupra a ceea ce am si totodata a ceea ce as putea sa obtin. Nu mi-am oferit deloc ragaz, ci am vrut schimbari radicale si tot timpul altceva nou…

E dificil sau prea dificil sa nu urmezi niciun plan, sa nu ai nimic stabilit cu mult timp inainte…sa nu fie la fel sau asa „cum ar fi trebuit”. De ce? pentru ca in permanenta cauti ceva…orice care sa iti mentina atentia, care sa te bucure, sa te motiveze si sa te faca sa zambesti. De aceea atunci cand esuam, mereu ne gandim la planul doi.

Ce vreau sa spun este ca uneori nu putem sa avem control asupra tuturor lucrurilor care ne inconjoara, desi de multe ori avem aceasta senzatie, ci avem doar alegeri si decizii care desi ne este foarte greu sa acceptam apar atunci…cand trebuie sa apara. Sau poate ca doar la mine functioneaza asa. De aceea cred ca este timpul sa accept…ca presarea, fortarea, stresul si agitatia nu conduc deloc spre obiective atinse.

Mereu am vrut sa am o viziune de viitor…poate ca e mai bine sa nu mai fie asa, pentru ca atunci cand dorintele nu se indeplinesc…sentimentul lasat in urma nu este deloc prea placut.

Poate ca asa trebuie sa fie…sau poate ca ar trebui sa nu-mi mai fie frica de timp, sa am rabdare si sa mai uit putin de planuri si de deadline-uri…

Pentru ca de fiecare data planul actual se schimba fata de cel initial :).

copacul-vietii

Primăvară cu dor

Îmi e dor de cel mai mare dor… Îmi e dor de primăvară, de frumusețea ei prin care mereu reușește să transforme tabloul din alb și gri în culori atât de pastelate, adăugând și acea aromă cu totul îmbietoare. Îmi e dor de mirosul de iasomie și de flori de cireși, de flori de mac din păr și albăstrele la urechi.

Îmi e dor de soare și de bucuria pe care razele lui nu prea fierbinți reflectă asupra mea un surâs ștrangar. Îmi e dor să mă trezesc cu razele timide bătând în geam, spunându-mi că ar fi timpul să zâmbesc :).

Îmi e dor de aerul ce pare mult mai fresh și de o plimbare tot mai lungă printr-un parc. Îmi e dor de o bancă la margine de lac, de discuții și de priviri spre lume și direcții noi.

Îmi e așa de dor de un vis care să nu mai pară basm ci simplu, realitate. Și de un scop care să ducă spre îndeplinirea unei pasiuni.

Îmi e dor de o strângere de mână hotărâtă și de o îmbrățișare caldă care să aducă atât de multă fericire în ochii mei; Iar fluturașul cel voios să vestească acea emoție frumoasa, numita iubire. Care să crească tot mai frumos colorat și să nu mai plece.

Îmi e dor de un vals pe malul mării cu sunetele din vioară și note de pian. Să închid ochii și doar să simt cum aș putea să plutesc, ușor dar grațios și plină de speranță.

Îmi e dor de primăvară și culori, de oameni dragi și de emotii, de flori și zâmbete, de soare și fericire, de iubire și pasiune, de nou și vechi, de vise și natură…

flori-in-par

Motivatie pentru miscare :)

Motivatia…

Avem nevoie de motivatie tot timpul. Ne-ar placea insa uneori sa avem un „sprijin” care sa ne impinga de la spate sa facem unele lucruri pentru ca altfel ne este greu sa ne mobilizam singuri.

Mi-a placut foarte mult un filmulet in care vorbea Oprah si spunea „When you do well, when you do your best, people notice!”
Asa ca astazi m-am gandit sa va vorbesc despre o pasiune care mi-a aratat ca atunci cand vreau si imi place ceva pot sa fiu foarte motivata.

Am fost atrasa cam din facultate de dansuri. Imi placea foarte mult sa ma uit la toate filmele care aveau acest subiect. Ma fascina mereu cum dansatorii puteau sa transmita atat de multe prin miscarile lor. Iar faptul ca unii dintre actori chiar erau dansatori in viata reala facea ca personajele respective sa se incadreze si mai bine :). Treptat atentia mea a inceput sa se indrepte spre dans contemporan combinat cu miscari de balet pe muzica de street dance. Mi se pare si acum o combinatie uluitoare iar gratia pe care balerinele o au imi inspira multa feminitate.
Am urmarit cam toate filmele cu dansuri, cu un subiect mai mult sau mai putin interesant, dar oricum momentul de dans era cel mai important. Nu indrazneam sa realizez ca as putea sa fac ceva si pentru mine in sensul asta, adica sa iau cursuri de dans pentru ca nu aveam curaj.

Imi placea sa dansez cu orice ocazie, dar de cele mai multe ori singura in camera. Spatiul din camera era mult prea mic pentru imaginatia mea atat de mare. Cand intamplator am inceput sa fac cursuri la o soala de dans (aproximativ 1 an) am inceput sa prind mai mult curaj. Poate nu ma miscam eu cel mai bine dar eram foarte fericita. Imi placeau atat de mult muzica si pasii noi invatati incat nu simteam cand trece ora iar in fiecare zi eram foarte nerabdatoare sa vina o noua zi de dans.
Din diverse motive am ales sa renunt la dans iar dintr-o dorinta exagerat de mare de miscare si energie am descoperit zumba. Un amestec de exercitii de aerobic combinat cu pasi de dans. O combinatie fericita care a reusit sa ma motiveze indiferent de situatie sau vreme. Asa am descoperit si eu prin aceasta pasiune ca ambitia mea este mai mare decat credeam eu :).

Zumba nu inseamna pentru mine doar miscare, inseamna o stare de relaxare, de energie si voie buna. In sala de dans ma simt in largul meu, aici reusesc cel mai mult sa-mi las departe gandurile si sa uit de suparare. Iar fiecare miscare reuseste sa vorbeasca in locul meu, sa tipe de furie sau sa rada de fericire. Iar la final ca la o terapie, ramane doar un tricou ud, un zambet si un gand „sunt un om puternic”. Nu doar o data m-am privit in oglinda si m-am imaginat o dansatoare profesionista. Oricum ar fi pe langa energia pe care o obtin aici, zumba mi-a dat incredere ca pot sa am curaj in mine si sa dansez asa cum simt. Ca nu am nevoie decat de un spatiu si o melodie buna ca sa pot sa practic aceasta „terapie” (asa ca inca ma mai apuca talentul prin casa:)))

Stiu ca am vorbit doar de partea frumoasa a acestei pasiuni si cu siguranta exista si o alta parte numita, efortul depus. Nu spun ca este asa usor cum pare sa practici un sport. Muncesti si asta o simte tot corpul tau care la inceput nu este deloc asa pregatit pentru atat efort. Respiri si uneori simti ca ti-ar mai trebui inca o gura ca sa respiri sau inca o sticla de apa precum Popeye cu spanacul :))). Insa cand realizezi ca satisfactia este mai mare decat efortul depus reusesti sa ramai motivat.

Nu spun nici ca ar fi usor sa capeti o motivatie pentru a practica o astfel de pasiune pe termen lung, dar sunt de parere ca atunci cand simti atata placere sa faci un lucru, totul pare mai usor iar primul pas a fost facut deja. Placerea te ajuta sa te motivezi si sa te ambitionezi sa nu renunti.

Si pentru ca stiu si eu cat este de greu este sa te motivezi sa faci miscare, m-am gandit sa va impartasesc si voua cateva idei care pe mine au reusit sa ma ajute:

– gaseste-ti un hobby care sa-ti placa (inot, dans, fotbal, pilates, aerobic etc). Atunci cand simti ca 5 min, 10 min, in caz fericit o ora poti sa te deconectezi de tot si la final sa ai un zambet pana la urechi insemna ca ti-ai gasit o pasiune :). Si daca va place dansul incercati un „exercitiu” intr-o zi cand sunteti suparat sau furios sa dansati singuri in camera. O melodie care va place la maxim plus miscari asa cum simtiti (sariti, topaiti sau valsati) si o sa ramaneti uimiti de rezultat.

– dupa ce ti-ai definit pasiunea gaseste o sala (loc) unde sa o practici, eu as sugera in masura in care se poate sa fie cat mai aproape de zona in care locuiti. Cu cat drumul de dus si intors este mai scurt cu atat motivatia ta de a ajunge la sala va fi mai mare. Ce scuza sa mai ai cand esti la doar 10 minute de sala?

– poate multa lume este de parere ca poti practica singur acasa anumite exercitii (serios? faci o zi, faci doua si deja de la a treia zi renunti), dar eu oricum sunt de parere ca un instructor este mult mai potrivit, in plus parca nu-ti vine sa mai tragi chiulul atunci cand platesti un abonament, nu?. Un motiv in plus sa te mobilizezi.

– incearca sa nu renunti de la prima incercare, inarmeaza-te cu rabdare, stiu ca noi fetele in special am vrea rezultate asa peste noapte, dar totul vine prin munca, rabdare si un regim alimentar echilibrat si sanatos. Asa ca incearca mai multe variante de instructori sau pasiuni pana gasesti ceva care sa ti se potriveasca. O idee buna este sa ceri pareri de la cei care frecventeaza deja salile care te intereseaza.

– fa ceva pentru tine si pentru sanatatea ta, nu pentru altii. Ofera-ti putin timp de relaxare pentru tine, avem nevoie de un loc unde sa ne lasam cat mai mult (ideal ar fi de tot) gandurile si supararile la usa. Ne trebuie o energie constructiva, iar atunci cand faci ceva pentru ca iti place, te simti bine si cu tine si te incarci cu energie.

– pentru mine este foarte importanta structura orei de „sport” tocmai de aceea am ales zumba pentru ca are miscari de dans. Eu am nevoie de o ora distractiva care prin muzica si pasi sa ma faca sa uit ca de fapt eu „muncesc” intr-un fel :). Asa ca vezi ce este mai potrivit si pentru tine.

Asta ma motiveaza pe mine dar, fiecare are propria lui metoda de a gasi aceasta motivatie.
Cred in faptul ca este timpul sa ne facem timp pentru o pasiune care sa ne ajute sa ne eliberam de tot felul de ganduri si sa ne incarce cu o energie frumoasa si pozitiva.

Asa ca, locul meu e in sala de dans, al tau unde este? 🙂

Dance

Am gresit!!

Cred ca am gresit cand am vazut iubirea ca un lucru serios si sigur intr-un oarecare fel.

Iubirea nu este gelozie, posesivitate, agresivitate, rutina, reguli, casatorie si in niciun caz ceva sigur. E un sentiment care daca nu-i dai importanta reala fix in momentul in care il simiti ai toate sansele sa-l pierzi.

Da, cred ca iubirea e un sentiment, o emotie care te ajuta sa te simiti mai liber, care te implineste si care nu te limiteaza din contra te face sa descoperi lucruri noi.

Oamenilor le este frica de implicare. O implicare prea mare aduce cu ea si asteptari, dorinte, siguranta si atunci cand un barbat vede ca o femeie este mult prea implicata are tendinta sa renunte pentru ca el crede ca nu simt la fel. Se gandeste sa nu faca sa sufere cealata persoana, dar nu-si da seama ca ea oricum va suferi poate chiar mai mult daca nu e in relatia respectiva.

Avem nevoie de atentie, de afectiune, de libertate, de aventura, de pasiune, de ceva real si pentru ca uneori suntem atat de prinsi in detalii uitam sa ne bucuram de emotie in sine. Iubirea nu se pastreaza si nu creste nici printr-o casatorie, nici prin regulile care sunt sau nu respectate pentru ca suntem noi oare capabili sa ne respectam propriile noastre reguli?

Am gresit cand am cerut prea mult fara sa-mi dau seama, am cerut pentru ca am crezut ca asta se face intr-o relatie si ca implicarea e totul. Tocmai de aceea as vrea ca urmatoarea mea relatie sa fie altfel, vreau sa fiu prezenta in acel moment (fara ganduri de viitor), fara reguli, fara steriotipuri, fara asteptari prea mari, fara frici, vreau doar sa simt emotia respectiva si sa ma bucur ca am parte de ea si ca e a mea azi, pentru ca maine nu se stie ce va fi…

Nu spun ca intr-o relatie nu trebuie sa existe incredere, sinceritate, respect ci faptul ca ar trebui sa ne simiti mai liberi, fara sa sufocam persoana de langa noi cu prea multe cerinte sau sa o consideram vreo „proprietate personala” si cred in faptul ca emotia poate fi intretinuta cu pasiune, intelegere si rabdare.

Niciodata nu putem sa le avem pe toate si asta ar trebui sa ne fie din ce in ce mai clar, dar de iubire o sa avem mereu nevoie..

Asa ca, sa iubim altfel! 🙂