Arhive etichetă: schimbari

Nu esti singur/a!

Uneori mi se pare ca viata noastra este construita din etape. Imi spunea cineva acum mult timp, ca in general dupa varsta de 30 de ani se linistesc apele. Nu stiu ajungem sa fim mai intelegatori, ne prioritizam altfel dorintele sau alegem sa ne bucuram de pasiunile noastre si de ce ne face placere, suntem mai multumiti cu ceea ce avem.

Nu imi este foarte clar cum sunt crescute generatiile de astazi, dar stiu ca eu am crescut dupa niste reguli destul de stricte si dupa niste principii de viata „normale”. Liceu, facultate, job, distractie, relatie serioasa, casatorie, copii si de aici nimeni nu mi-a mai povestit nimic. Cred ca era fix bucatica lipsa despre care mi-ar fi placut sa existe in discutii, de viata dupa casatorie, de probleme, de infidelitati, de greutati.

Sub regulile familiei si ale societatii in principiu pana la varsta de 30 de ani am cautat cu multa ardoare aceste etape. Care atunci cand nu s-au regasit sau au fost diferite m-am simtit cu totul pierduta, dezorientata ca si cum nu-mi gaseseam locul. Pentru ca, repet nu prea se vorbeste despre situatiile altfel, despre sincronizarea care nu apare mereu atunci cand ti-o doresti, despre relatiile care nu sunt asa cum speri, despre casatorie sau familie care de multe ori sunt doar o imagine de fatada.

Si eu am fost mereu (si inca sunt) o visatoare incurabila care a crezut ca exista ceva special, o conexiune inedita, o relatie diferita in care ambele persoane sunt egale, in care respectul este prezent si in care se construieste din toate punctele de vedere. Am vrut mereu sa fiu cu un pas inainte si sa descopar aceasta relatie speciala care tot intarzia sau intarzie sa apara. A exista ceva cu totul diferit ca si conjunctura, dar apoape de esenta pe care mi-o doream dar am sa dezvolt in alta postare.

Ce as vrea sa sublinez este faptul ca uneori varsta intre 23 – 29 ani (depinde de fiecare in parte) este o perioada mai dificila, mai sensibila. O perioada in care sunt puse atat de multe intrebari si in care nu ai tot timpul curaj sa le vorbesti cu cineva. Sunt intrebari despre imaginea ta, despre ce reprezinti tu, despre relatile esuate, despre cum incerci sa te incadrezi in tipare, despre locul de munca care nu-ti mai place si tot asa. Si in acest haos urmeaza si o perioada de rebeliune, in care doar tu contezi, in care faci totul asa cum vrei tu, fara sa tii cont de reguli…in care vrei sa traiesti, sa experimentezi.

Pentru ca apoi treptat, probabil si datorita anumitor factori externi, persoane pe care le intalnesti, experiente prin care treci si tot asa sa-ti dai seama ca desi inca nu ai toate acele lucruri pe care ti le-ai dorit esti mai linistit. Se mai asterne melancolia din cand in cand, dar esti preocupat de pasiuni, de lucruri care te fac sa te simiti bine, autentic. De o selectie de oameni, de locuri, de detalii care iti dau o senzatie ca inca nu stii incotro te indrepti, dar simti ca totul o sa fie bine. Cred ca este foarte importanta si activitatea noastra fizica, sunt atat de multe beneficii fizice si psihice pe care le putem obtine pintr-o ora de miscare (voi detalia si despre aceasta parte).

Scriu acest post pentru ca si eu multa vreme m-am simtit singura, desi eram inconjurata de oameni si persoane foarte dragi. Pentru ca si eu am plans pana la epuizare cautand raspunsuri si pentru ca si eu am avut nevoie sa experimentez, sa caut lucruri in care sa ma regasesc. Scriu si pentru ca am intalnit in aceasta perioada persoane care sunt in aceasta etapa si cred ca sunt singurele care trec prin astea.

Si pentru ca problemele amoroase vor exista mereu, trebuie doar sa stim cum sa le gestionam, pentru ca locul de munca nu o sa fie mereu cel mai placut loc, dar conteaza cat de mult investim in evolutia noastra profesionala si pentru ca toate aceste etape si momente ne vor oferi lectii pe care in timp le vom intelege. Poate vom alege sa avem mai mult curaj sa ne urmam visele, poate nu o sa ne mai sperie faptul ca trebuie sa ne mutam singuri si poate o sa descoperim ce talente si ce pasiuni avem. Ce ne place sa facem pentru sufletul nostru.

Invatarea este continua, experientele sunt atat de diferite, relatiile ahh sunt atat de complicate, dar important este sa putem avea mintea limpede, sa fim sanatosi, sa iubim pe cine avem in preajma (parinti, nepoti, bunici etc) si sa invatam sa fim fericiti cu noi in primul rand.

Stiu sunt vorbe care par ca apa de ploaie, dar de fiecare dintre noi depinde evolutia noastra. Dezvoltarea noastra personala, curiozitatea, descoperirea talentelor. Un focus important spre pasiunile noastre. Si pregateste-te si de esec, pentru ca se pare ca asa invatam cel mai bine :).

Ce voiam sa sublinez este faptul ca nu esti singur/a. Si ca toate etapele astea au un rol important in dezoltarea noastra personala.

Women hugging

Reclame

Intrebari, decizii, ganduri

Sunt multe intrebari ce-mi circula prin minte la ora asta…si printre ele ar fi: Oare cand si cum stim ca luam o decizie corecta? Cum ne dam seama daca e potrivita alegerea noastra? Care sunt cele mai importante aspecte ale unei zile? Si care este limita dintre visare, naivitate si realitate?.

Probabil ca totul se rezuma la ce simtim, la intuitie, la obiective si implicit la responsabilitati.

„Toate lucrurile se fac la timpul lor” mi-a spus cineva de dimineata si se prea poate sa fie adevarat. Dar care e linia care separa toate aceste lucruri?

Cum diferentiezi un vis, o iluzie de un esec, de o decizie nepotrivita?

Sunt atipica, stiu, toti suntem. Inca mai sper in ceva diferit, in ceva inedit si usor chiar idilic. „Mi-am facut bula mea in care traiesc” imi spunea altcineva astazi si am tresarit caci ma regaseam. O bula cu o lumea putin diferita, cu asteptari, cu planuri creative, cu incredere in oameni, cu lucruri dragute…

Doar ca uneori parca ma trezesc si imi amintesc de varsta, de vreme, de planuri, de locuinta, de responsabilitati, de griji si frici.

Cati pasi de uriasi mai sunt necesari pentru a ajunge pe drumul potrivit? Sau sunt? Sau trebuie iar sa risc?

De i-ar fi raspunsurile cu folos si ar ghida-o in sensul si momentul potrivit…

Ce inseamna acceptarea?

Acceptarea poate fi una dintre cele mai dificile trairi. Cautam in jurul nostru acel punct care sa aduca sensul si directia pe care ne-o dorim. Acel ceva care parca o sa fie motorul vietii, adica momentul in care o sa traim, o sa simitim si in care asteptarea o sa ia sfarsit.

In permanenta cautam etape, urmarim sa mai depasim un nivel ca sa ajungem sa dam de o anumita liniste si multumire. Iar de fiecare data ne punem teluri exterioare care sa ne limiteze apropierea de „acea zi”. Acea zi in care fiecare aspect imperfect din viata noastra devine in iluzia noastra perfect. Si in general e vorba de oameni, de relatii, de bani, de munca si de obiecte.

Suntem atat de panicati de trecerea timpului incat ajungem sa-l irosim si mai mult prin teama permanenta de esec… Prea multa energie consumata in incercarea de a schimba si a forta lucrurile intr-o directie. Sa-i spunem directia fericirii…

Cand situatiile sunt circulare iar aceleasi senzatii si momente se repeta iar si iar, fie ca e vorba de rutina sau despre orice aspect din viata noastra, ar trebui sa avem mereu in vedere doua aspecte: noi suntem in punctul in care ne dorim sa fim si tot noi suntem singurii care putem sa schimbam traiectoria zilei/vietii noastre; si linistea pe care o cautam atat in ganduri cat si in exterior ar putea sa fie numita acceptare.

Acceptarea care se refera atat la imperfectiunile noastre umane cat si la cele legate de realizarile noastre. S-ar putea ca atunci cand o sa gasim modalitatea de a nu mai fi in competitie cu obiectivele noastre marete si totodata de a afisa o imagine diferita fata de interiorul nostru sa realizam cat de usor se poate obtine linistea dorita si totodata cat de utila ne va fi rabdarea. Avem nevoie de rabdare si calm ca sa ne putem oferi bucuria de a simiti cu limpezime tot ceea ce avem nevoie, ne inconjoara, ne lipseste.

Poate curajul este cel care ne lipseste in a ne accepta si a ne permite sa traim fiecare zi cu multumire si bucurie. Nu exista un manual al acceptarii pentru ca fiecare dintre noi are sursa lui de inspiratie care il va ajuta sa inteleaga lucrurile din viata lui. Insa ar trebui sa existe un moment in care vointa si dorinta de schimbare sa provoace aceste schimbari benefice in viata noastra.

Let it be…

acceptarea-de-sine

Infinit…nedefinit

De cateva saptamani incerc sa scriu un nou post. Pe langa faptul ca sunt cuvinte care vor sa iasa la iveala se apropie si un moment pe care intr-un fel sau altul imi doresc sa-l marchez cumva. Se simte o noua responsabilitate care cel putin teoretic ar trebui sa fie altfel caci imi suna o vorba in minte 30 nu mai inseamna 29 :).

Sunt cel putin doua zile pe an care ma fac sa ma gandesc si mai mult la o analiza mai profunda a mea, este vorba despre ziua mea si ultima zi din an. E o balanta care simte nevoia sa vada cum se mai inclina, ce s-a schimbat, ce planuri s-au facut, cum am evoluat. Si oricat as vrea sa existe un tipar pe care sa-l pot respecta de fiecare data exista aceeasi senzatie ca sa poate mult mai mult, ca eu pot fi mult mai mult :).

E teama, e dorinta, e melancolie, e nerabdare, e inca un infinit de vise, dorinte si sperante. Sunt multe lucruri pe care inca mi le doresc insa daca ar fi sa-mi adun sufletul si sa aleg cateva lucruri importante as spune ca imi doresc in primul rand sa fiu sanatoasa, sa ma bucur mai mult de momentele petrecute cu cei dragi, sa opresc gandurile nedefinite din mintea mea, sa fiu mai atenta la greselile pe care le tot repet, sa renunt la cele „n” temeri si sa-mi duc planurile pana la capat, nimic sa nu-mi mai ramana neterminat. Si apoi as mai vrea sa mai ies putin din visare si din lumea pe care mi-o imaginam si lucrurile la care speram si sa-mi construiesc un nou univers cu realitatea care ma inconjoara. Caci nu mai e timp de pierdut, nimic nu poate sa mai fie risipit: familie, prieteni, sentimente, recunostinta, activitati in aer liber, loialitate si sprijin.

Fiecare zi/an are rolul de a ne ajuta in evolutia noastra. Si daca pentru mine etapa celor 20 de ani a fost despre mii de intrebari (si acum multe fara raspunsuri), despre sensul vietii, despre sufletul pereche, despre libertate, egoism, rebeliune si depasirea oricaror bariere in fata sentimentelor, simt ca etapa 30 ar trebuie sa fie mai mult despre familie, calitate si nu cantitate, despre iubire generala si nu axata pe o singura persoana, despre responsabilitati, provocari, compromisuri si despre a fi o inspiratie pentru cei din jur.

Daca e ceva ce am invatat in ultima vreme ar fi faptul ca planurile sunt greu de respectat, ca totul este imprevizibil si ca totul vine natural fara sa fie fortat. Asta nu exclude insa „munca” noastra de a deveni cea mai buna varianta a noastra.

Let it be what will be!

30-de-ani

Este timpul schimbarilor…

Este timpul sa aiba loc acele schimbari. Sunt schimbarile pe care le-a cautat atata vreme dar pe care nu le vedea atat de repede sa se materializeze.

Urmeaza sa vina multe lucruri, oameni si situatii noi. E momentul acela care trebuie sa o scoata cu totul din zona de confort si oricat incerca sa se minta ca este pregatita…inca nu este.

Sunt emotiile de inceput si poate si teama de un oarecare esec. Sunt vise care aduc cu ele multe provocari si care o obliga intr-un fel sau altul sa dea tot ce in suflet a adunat…pasiune, curaj, implicare, dorinta si speranta.

Primul pas a fost aproape facut, caci nu e deloc usor sa te rupi de trecut. Amintirile si experientele lasa mereu amprente in sufletul si mintea noastra. Invatam, ne schimbam, experimentam si vine un moment cand o pornim de la zero.

E mai greu sa renunti la lucruri dragi si mai ales la confort. Pentru ca indiferent de situatie o parte din tine ramane asociata unui anumit loc. Momentele inedite sunt dificil de inlocuit si de lasat in urma…

Atunci cand spunem amintiri ne referim la trecut, iar cand evitam sa simtim prezentul este pentru ca trecutul a lasat experiente frumoase pe care noi vrem doar sa le retraim iar si iar.

Fiecare zi, moment, etapa este importanta in felul ei. Schimbarile vin iar noi trebuie sa ne adaptam de fiecare data la nou. Sa fim deschisi, sa privim cu ochii mari si plini de entuziasm orice moment care o sa vina. Caci totul este in continua miscare si oricat am vrea timpul nu se opreste in loc, insa are grija sa ne ofere mereu intensitatea de care avem nevoie…

Pas cu pas o sa accepte si noile schimbari, caci provocarile au rolul de a o dezvolta si de a o forta sa-si depaseasca limitele.

Mai e putin si timpul a sosit…

ramas-bun

E primavara…

E primavara, chiar daca uneori parca ar fi toamna sau iarna. E momentul cand natura este cea mai frumoasa, verdele e atat de puternic parca miroase a crud, pomii sunt infloriti si aduc cu ei atat de multa speranta iar cerul e atat de senin si clar uneori.

E anotimpul meu preferat cand orice pare posibil, cand natura te ridica de fiecare data prin frumusetea ei, cand oricat ai vrea sa te ascunzi printre lacrimi nu poti sa nu zambesti la caldura soarelui si la mireasma florilor de pretutindeni.

E zbucium, cu ploi si multa furtuna in interior, cu prea multe intrebari dar si cu iluzii, caci atunci cand vezi asa o transformare in jurul tau…tot ce vrei este sa crezi.

Si totusi parca ai avea asa nevoie de o confirmare, asa cum mii de avioane lasa un semn pe cerul plin de nori pufosi, atat de clar ai vrea sa vezi si tu drumul tau.

Primavara este momentul acela pe care nu ai vrea sa-l ratezi, e parca acel „acum” pe care ai vrea atat de mult sa pot sa-l urmezi. Toate culorile din primavara le-as aduna ca sa pastrez tot timpul prospetimea, speranta, iubirea, rabdarea, pasiunea si intelegerea.

Sunt doar lucruri simple, care par atat de neatins uneori. Sunt emotii complexe care sunt cu totul de neinteles si sunt momente care se schimba sau doar se lasa asteptate.

E primavara, este momentul in care energia este maxima, inspiratia este profunda iar sentimentele infinite.

E un mesaj ascuns in fiecare miscare a naturii. Se simte nerabdare, bucurie, dorinta, iubire, compasiune dar totodata teama, neincredere, deziluzie…caci se stie primavara este schimbatoare.

Primavara esti minunta insa m-as bucura daca ai putea sa-mi aduci ceva mai multa speranta…

primavara