Arhive etichetă: timp

Exista viata dupa job…

In ultima perioada sunt intr-o schimbare continua in ceea ce priveste jobul. Am schimbat domeniul, apoi am micsorat programul sau am schimbat turele. Si intr-un final am ajuns la concluzia ca iar este nevoie de o resetare a locului de munca. Se pare insa ca finalul este acelasi, sau mai bine zis se pare ca timpul trece extrem de repede. Nu am timp sa fac nimic extra job. Abia imi mai strecor cate o ora de relaxare la alergare sau pilates, caci in rest sunt ca o minge de ping pong care alearga dintr-o parte in alta fara a ajunge la un scop precis.

Sunt prea obosita ca sa mai am rabdare sa cunosc oameni noi sau epuizata de orele vorbite la telefon ca sa mai vorbesc altceva cand ajung acasa. Stiu doar ca e noapte si apoi zi, uneori uit si in ce zi suntem caci nu stiu cand din luni am ajuns duminica si tot asa. Iar daca mai adaugi si cateva weekenduri lucrate, chiar ca esti rupt de realitate.

Asta seara in timp ce veneam de la job am observat cum oamenii au inca viata dupa job. Am vazut terase putin sau mai mult extravagante pline. Am auzit rasete, am simtit mirosul incredibil de paste, am vazut oameni alergand, luminite aprinse la localuri si agitatie in oras.

E din ce in ce mai greu sa fim multumiti, sa ne oferim momente de relaxare in care sa ne deconectam 100% de munca si de problemele de acolo. Suntem conectati in permanenta cu biroul, iar acest stres isi pune amprenta asupra vietei noastre sociale. Suntem prinsi intr-un rulaj de bani, cheltuim, muncim si iar cheltuim. Si asa a mai trecut o luna, doua, un an etc.

Munca a luat locul relatiilor sociale, a relatiilor in general, a familiei, a acaparat tot. Iar noi cautam si mai mult sa ne incadram intr-un job mai bun si mai bine platit (implicit cu mai multe responsabilitati).

Cand oare o sa ne permitem luxul sa ne relaxam la un restaurant elegant cu specific italienesc, care doar de la primul pas te transpune direct in centrul Italiei si in care mancarea miroase pur si simplu delicios. Cand ne putem aseza la masa fara sa ne calculam nota de plata si doar sa savuram ceva foarte bun. Sa avem timp sa ne bucuram de mancare si de companie. Iar compania sa fie oameni dragi sau omul drag sufletului tau…

Timpul trece, bucuriile sunt amanate, jobul nu-i perfect, relatile sunt complicate. Uneori avem nevoie sa schimbam tiparul si pur si simplu sa fim egoisti cu timpul nostru, cu viata noastra. Atat de multe lucruri frumoase pentru care nu mai avem energie sa ne bucuram, atatia oameni faini pe care nu avem rabdare sa-i cunoastem, atatea relatii cliseu care ar fi putut fi povestile de dragoste ale altora.

Oare ce urmarim si unde vrem sa ajungem, cat mai amanam cele mai dorite momente, cand si unde ne traim cele mai frumoase relatii? Prea multa pauza de la viata, prea multa munca si epuizare.

Din cand in cand apare latura cea visatoare, melancolica si romantica. Latura care inca isi doreste lucrurile intr-o maniera unica. Timp, pasiuni, bucurii, prieteni, natura si povesti de dragoste.

Italian-Restaurant

Reclame

Vise incalcite

De fiecare data cand se simte obosita, coplesita de ganduri, de dorinte simte nevoia sa evadeze. Poate ca asta chiar inseamna ca fuge insa uneori are mare nevoie de aer. De aerul ala puternic si fresh care ii umple plamanii si ii da multa forta.

Nu poate insa sa evadeze niciunde, nicicand. Sunt prea multe de facut sau prea complicate, desi adevarul este ca in esenta toate sunt simple.

Anii trec, ea evolueaza. Stie insa un singur lucru concret ca este recunascatoare pentru prima zi cand si-a pus adidasii in picioare si a iesit la alergat, la fel si cand a ales sa intre intr-o sala de aerobic. Aici e evadarea ei, este momentul ala in care timpul nu mai curge atat de repede, in care se simte relaxata, fericita, implinita…

Si totusi simte ca e ceva acolo neinceput, neterminat. Sunt planurile ei pe care le tot amana, nici ea nu stie de ce, pur si simplu ar vrea sa leneveasca… inca putin sau poate mult.

Sunt multe lucruri bune care o asteapta,  e o senzatie care ii spune ca e ceva mai mult, ca trebuie sa faca ceva doar pentru ea si sufletul ei, dar cu toate asta e ceva care o tine in loc. Nu pare a fi teama, nici lipsa motivatiei, se poate sa fie insa ritmul ei…poate are nevoie de timp, sa faca lucrurile asa cum si le doreste ea, incet insa profund.

Ea e prea obosita ca sa inceapa desi e plina de dorinta, de reusita…Trebuie doar sa nu uite ca timpul nu o asteapta

Oare de cate sanse mai are nevoie ca sa inteleaga ca nicio ocazie nu trebuie irosita?

E acum sau mai tarziu? E nevoie de timp/ de introspectie sau trebuie sa faca cumva sa trezeasca dorinta ce o simte?

E de maine insa ea stie ca ar fi trebuit sa fie de azi…

wake-up-and-live-wake-up-quote

 

 

 

Intrebari, decizii, ganduri

Sunt multe intrebari ce-mi circula prin minte la ora asta…si printre ele ar fi: Oare cand si cum stim ca luam o decizie corecta? Cum ne dam seama daca e potrivita alegerea noastra? Care sunt cele mai importante aspecte ale unei zile? Si care este limita dintre visare, naivitate si realitate?.

Probabil ca totul se rezuma la ce simtim, la intuitie, la obiective si implicit la responsabilitati.

„Toate lucrurile se fac la timpul lor” mi-a spus cineva de dimineata si se prea poate sa fie adevarat. Dar care e linia care separa toate aceste lucruri?

Cum diferentiezi un vis, o iluzie de un esec, de o decizie nepotrivita?

Sunt atipica, stiu, toti suntem. Inca mai sper in ceva diferit, in ceva inedit si usor chiar idilic. „Mi-am facut bula mea in care traiesc” imi spunea altcineva astazi si am tresarit caci ma regaseam. O bula cu o lumea putin diferita, cu asteptari, cu planuri creative, cu incredere in oameni, cu lucruri dragute…

Doar ca uneori parca ma trezesc si imi amintesc de varsta, de vreme, de planuri, de locuinta, de responsabilitati, de griji si frici.

Cati pasi de uriasi mai sunt necesari pentru a ajunge pe drumul potrivit? Sau sunt? Sau trebuie iar sa risc?

De i-ar fi raspunsurile cu folos si ar ghida-o in sensul si momentul potrivit…

Infinit…nedefinit

De cateva saptamani incerc sa scriu un nou post. Pe langa faptul ca sunt cuvinte care vor sa iasa la iveala se apropie si un moment pe care intr-un fel sau altul imi doresc sa-l marchez cumva. Se simte o noua responsabilitate care cel putin teoretic ar trebui sa fie altfel caci imi suna o vorba in minte 30 nu mai inseamna 29 :).

Sunt cel putin doua zile pe an care ma fac sa ma gandesc si mai mult la o analiza mai profunda a mea, este vorba despre ziua mea si ultima zi din an. E o balanta care simte nevoia sa vada cum se mai inclina, ce s-a schimbat, ce planuri s-au facut, cum am evoluat. Si oricat as vrea sa existe un tipar pe care sa-l pot respecta de fiecare data exista aceeasi senzatie ca sa poate mult mai mult, ca eu pot fi mult mai mult :).

E teama, e dorinta, e melancolie, e nerabdare, e inca un infinit de vise, dorinte si sperante. Sunt multe lucruri pe care inca mi le doresc insa daca ar fi sa-mi adun sufletul si sa aleg cateva lucruri importante as spune ca imi doresc in primul rand sa fiu sanatoasa, sa ma bucur mai mult de momentele petrecute cu cei dragi, sa opresc gandurile nedefinite din mintea mea, sa fiu mai atenta la greselile pe care le tot repet, sa renunt la cele „n” temeri si sa-mi duc planurile pana la capat, nimic sa nu-mi mai ramana neterminat. Si apoi as mai vrea sa mai ies putin din visare si din lumea pe care mi-o imaginam si lucrurile la care speram si sa-mi construiesc un nou univers cu realitatea care ma inconjoara. Caci nu mai e timp de pierdut, nimic nu poate sa mai fie risipit: familie, prieteni, sentimente, recunostinta, activitati in aer liber, loialitate si sprijin.

Fiecare zi/an are rolul de a ne ajuta in evolutia noastra. Si daca pentru mine etapa celor 20 de ani a fost despre mii de intrebari (si acum multe fara raspunsuri), despre sensul vietii, despre sufletul pereche, despre libertate, egoism, rebeliune si depasirea oricaror bariere in fata sentimentelor, simt ca etapa 30 ar trebuie sa fie mai mult despre familie, calitate si nu cantitate, despre iubire generala si nu axata pe o singura persoana, despre responsabilitati, provocari, compromisuri si despre a fi o inspiratie pentru cei din jur.

Daca e ceva ce am invatat in ultima vreme ar fi faptul ca planurile sunt greu de respectat, ca totul este imprevizibil si ca totul vine natural fara sa fie fortat. Asta nu exclude insa „munca” noastra de a deveni cea mai buna varianta a noastra.

Let it be what will be!

30-de-ani

Este timpul schimbarilor…

Este timpul sa aiba loc acele schimbari. Sunt schimbarile pe care le-a cautat atata vreme dar pe care nu le vedea atat de repede sa se materializeze.

Urmeaza sa vina multe lucruri, oameni si situatii noi. E momentul acela care trebuie sa o scoata cu totul din zona de confort si oricat incerca sa se minta ca este pregatita…inca nu este.

Sunt emotiile de inceput si poate si teama de un oarecare esec. Sunt vise care aduc cu ele multe provocari si care o obliga intr-un fel sau altul sa dea tot ce in suflet a adunat…pasiune, curaj, implicare, dorinta si speranta.

Primul pas a fost aproape facut, caci nu e deloc usor sa te rupi de trecut. Amintirile si experientele lasa mereu amprente in sufletul si mintea noastra. Invatam, ne schimbam, experimentam si vine un moment cand o pornim de la zero.

E mai greu sa renunti la lucruri dragi si mai ales la confort. Pentru ca indiferent de situatie o parte din tine ramane asociata unui anumit loc. Momentele inedite sunt dificil de inlocuit si de lasat in urma…

Atunci cand spunem amintiri ne referim la trecut, iar cand evitam sa simtim prezentul este pentru ca trecutul a lasat experiente frumoase pe care noi vrem doar sa le retraim iar si iar.

Fiecare zi, moment, etapa este importanta in felul ei. Schimbarile vin iar noi trebuie sa ne adaptam de fiecare data la nou. Sa fim deschisi, sa privim cu ochii mari si plini de entuziasm orice moment care o sa vina. Caci totul este in continua miscare si oricat am vrea timpul nu se opreste in loc, insa are grija sa ne ofere mereu intensitatea de care avem nevoie…

Pas cu pas o sa accepte si noile schimbari, caci provocarile au rolul de a o dezvolta si de a o forta sa-si depaseasca limitele.

Mai e putin si timpul a sosit…

ramas-bun

Iti multumesc!

Suntem intr-un secol al vitezei si asta o stim deja. Fuga si graba sunt cuvintele care ne insotesc zi de zi. Nu mai avem rabdare ca altadata sa ne aratam iubirea, sa-i apreciem pe cei din jurul nostru, cele mai dragi persoane :). Pentru ca am invatat noi destul de curand, ca sa ne punem pe noi pe primul loc este mai important si atunci e tot mai greu sa facem compromisuri sa aratam gesturi de iubire si intelegere.

Cu siguranta atat barbatii cat si femeile au nevoie de gesturi de afectiune si de apreciere, detaliile acelea mici care te fac sa te simti unic/a si special/a. Pentru ca fiecare dintre noi este unic iar iubirea trebuie aratata lumii intregi.

Stiu ca sunt o persoana romantica si visatoare asa cum stiu si ca atunci cand un barbat ii acorda toata atentia persoanei iubite, ea o sa-l faca cel mai fericit.

Am invatat o lectie foarte frumoasa de apreciere de la un barbat care a reusit de atatea ori sa ma suprinda cu cele mai frumoase gesturi. Si care mi-a demonstrat ca nu e nevoie de o avere ca sa faci o femeie sa se simta iubita si apreciata.

Prin urmare vreau sa-ti multumesc pentru rabdarea de a ma asculta de fiecare data, atat in zilele senine cat si in cele in care mi s-au inecat corabiile. Vreau sa-ti multumesc pentru increderea oferita si ca fiecare dintre noi s-a simtit confortabil sa impartaseasca cele mai obisnuite si neobisnuite ganduri. Multumesc pentru momentele in care am fost rasfatata fara vreo ocazie anume, cu flori, cu bomboane, cu carti, cu lucruri minunate si mereu alese ca urmare a dorintelor mele, asa ca iti multumesc ca ai fost mereu atent la nevoile si dorintele mele. Iti multumesc ca ai stiut atat sa ma critici, cat si sa ma sustii si ca bratele tale au fost mereu deschise atunci cand am vrut sa fug de mine si de lume. Multumesc ca nicio sarbatoare nu a trecut fara o surpriza, pentru miile de ore de ras si pentru ca m-ai invatat ce inseamna cu adevarat sa fii o femeie apreciata.

Sunt doar detalii care fac cu adevarat diferenta. Iar atunci cand fiecare astfel de gest vine din suflet si e daruit cu drag e tot ceea ce ai nevoie ca sa te simti apreciata pana la luna si inapoi. E vorba doar de timp, nu de cadouri scumpe sau dorinte extravagante, e vorba despre afectiune, de mici surprize, de stersul lacrimilor, de rabdare, de o imbratisare. Atunci cand iti dai tot interesul sa cunosti persoana de langa tine si vrei sa o protejezi si sa fii langa ea la bine si la rau nu ai cum sa dai gres,pentru ca atunci cand o femeie se simte iubita, atunci este de fapt apreciata :).

Cred in faptul ca iubirea este motorul creatiei in materie de gesturi de afectiune si de apreciere…

Tu care crezi ca este cel mai frumos gest de apreciere?

hugs

Mai avem timp sa iubim?

Iubirea este cel mai frumos sentiment care ne da o forta si o energie incredibila si ne transforma in eroii din benzile desenate.

Este cu noi in cele mai potrivite sau nepotrivite momente si desi am vrea sa fie o stare constanta uneori facem tot posibilul sa o ascundem, mai ales atunci cand ne provoaca suferinta.

Cautam modalitati sa-i distragem atentia, sa-i amortim simturile cat mai bine…si atunci este momentul in care visam la viitor sau doar facem schimbari.

Asa se face ca investim timp in alte lucruri, in pasiuni, in locuri de munca, in distractie iar dupa ce epuizam resursele ne intoarcem la baza…la iubire.

Si realizam ca cel mai important este sa ai familia si oamenii iubiti alaturi de tine. Pentru ca alaturi de ei zambetul este altfel, pentru ca o prajitura este mai delicioasa impartita cu ei, pentru ca indiferent de orice…certuri, ras, lacrimi, bucurie te simiti iubit, te simiti parte a unui loc…acasa.

Familia este cu siguranta un dar care trebuie mai atent pastrat si strans unit pentru ca este ceea ce avem noi mai de pret. Este originea noastra, trecutul, prezentul si viitorul…este acea za speciala care le tine pe toate celelalte.

Si apoi o mai fi si un el… care poate sa completeze tabloul lucrurilor importante…si care are rolul de a o iubi pana la luna si inapoi. Atat i-ar cere…sa-i arate ca o iubeste, sa o asculte, sa o faca sa rada si sa o stranga in brate ca sa auda linistea…asa cum se aude marea intr-o scoica. Iar la schimb el ar primi si mai multa iubire, atentie, nebunie, pasiune…Si atunci ar sti ca indiferent de ce spune lumea exista un strop de magie…genul acela de magie care atunci cand te trezesti il gasesti tot acolo…langa tine :).

Simt ca uneori se pierde esenta aceasta speciala a iubirii…ca oamenii ajung in relatii nepotrivite, ca se risipeste pasiunea, ca nu mai avem rabdare, ca nu ne mai aratam afectiunea si ca nu mai avem curaj si nici timp sa iubim…pentru ca pur si simplu nu mai avem timp sa riscam…si ajungem sa alegem dupa alte criterii mai confortabile.

Oamenii iubesc in fiecare zi, dar nu o mai spun sau nu o mai aratata atat de des…

love