Arhive etichetă: timp

Este timpul schimbarilor…

Este timpul sa aiba loc acele schimbari. Sunt schimbarile pe care le-a cautat atata vreme dar pe care nu le vedea atat de repede sa se materializeze.

Urmeaza sa vina multe lucruri, oameni si situatii noi. E momentul acela care trebuie sa o scoata cu totul din zona de confort si oricat incerca sa se minta ca este pregatita…inca nu este.

Sunt emotiile de inceput si poate si teama de un oarecare esec. Sunt vise care aduc cu ele multe provocari si care o obliga intr-un fel sau altul sa dea tot ce in suflet a adunat…pasiune, curaj, implicare, dorinta si speranta.

Primul pas a fost aproape facut, caci nu e deloc usor sa te rupi de trecut. Amintirile si experientele lasa mereu amprente in sufletul si mintea noastra. Invatam, ne schimbam, experimentam si vine un moment cand o pornim de la zero.

E mai greu sa renunti la lucruri dragi si mai ales la confort. Pentru ca indiferent de situatie o parte din tine ramane asociata unui anumit loc. Momentele inedite sunt dificil de inlocuit si de lasat in urma…

Atunci cand spunem amintiri ne referim la trecut, iar cand evitam sa simtim prezentul este pentru ca trecutul a lasat experiente frumoase pe care noi vrem doar sa le retraim iar si iar.

Fiecare zi, moment, etapa este importanta in felul ei. Schimbarile vin iar noi trebuie sa ne adaptam de fiecare data la nou. Sa fim deschisi, sa privim cu ochii mari si plini de entuziasm orice moment care o sa vina. Caci totul este in continua miscare si oricat am vrea timpul nu se opreste in loc, insa are grija sa ne ofere mereu intensitatea de care avem nevoie…

Pas cu pas o sa accepte si noile schimbari, caci provocarile au rolul de a o dezvolta si de a o forta sa-si depaseasca limitele.

Mai e putin si timpul a sosit…

ramas-bun

Iti multumesc!

Suntem intr-un secol al vitezei si asta o stim deja. Fuga si graba sunt cuvintele care ne insotesc zi de zi. Nu mai avem rabdare ca altadata sa ne aratam iubirea, sa-i apreciem pe cei din jurul nostru, cele mai dragi persoane :). Pentru ca am invatat noi destul de curand, ca sa ne punem pe noi pe primul loc este mai important si atunci e tot mai greu sa facem compromisuri sa aratam gesturi de iubire si intelegere.

Cu siguranta atat barbatii cat si femeile au nevoie de gesturi de afectiune si de apreciere, detaliile acelea mici care te fac sa te simti unic/a si special/a. Pentru ca fiecare dintre noi este unic iar iubirea trebuie aratata lumii intregi.

Stiu ca sunt o persoana romantica si visatoare asa cum stiu si ca atunci cand un barbat ii acorda toata atentia persoanei iubite, ea o sa-l faca cel mai fericit.

Am invatat o lectie foarte frumoasa de apreciere de la un barbat care a reusit de atatea ori sa ma suprinda cu cele mai frumoase gesturi. Si care mi-a demonstrat ca nu e nevoie de o avere ca sa faci o femeie sa se simta iubita si apreciata.

Prin urmare vreau sa-ti multumesc pentru rabdarea de a ma asculta de fiecare data, atat in zilele senine cat si in cele in care mi s-au inecat corabiile. Vreau sa-ti multumesc pentru increderea oferita si ca fiecare dintre noi s-a simtit confortabil sa impartaseasca cele mai obisnuite si neobisnuite ganduri. Multumesc pentru momentele in care am fost rasfatata fara vreo ocazie anume, cu flori, cu bomboane, cu carti, cu lucruri minunate si mereu alese ca urmare a dorintelor mele, asa ca iti multumesc ca ai fost mereu atent la nevoile si dorintele mele. Iti multumesc ca ai stiut atat sa ma critici, cat si sa ma sustii si ca bratele tale au fost mereu deschise atunci cand am vrut sa fug de mine si de lume. Multumesc ca nicio sarbatoare nu a trecut fara o surpriza, pentru miile de ore de ras si pentru ca m-ai invatat ce inseamna cu adevarat sa fii o femeie apreciata.

Sunt doar detalii care fac cu adevarat diferenta. Iar atunci cand fiecare astfel de gest vine din suflet si e daruit cu drag e tot ceea ce ai nevoie ca sa te simti apreciata pana la luna si inapoi. E vorba doar de timp, nu de cadouri scumpe sau dorinte extravagante, e vorba despre afectiune, de mici surprize, de stersul lacrimilor, de rabdare, de o imbratisare. Atunci cand iti dai tot interesul sa cunosti persoana de langa tine si vrei sa o protejezi si sa fii langa ea la bine si la rau nu ai cum sa dai gres,pentru ca atunci cand o femeie se simte iubita, atunci este de fapt apreciata :).

Cred in faptul ca iubirea este motorul creatiei in materie de gesturi de afectiune si de apreciere…

Tu care crezi ca este cel mai frumos gest de apreciere?

hugs

Mai avem timp sa iubim?

Iubirea este cel mai frumos sentiment care ne da o forta si o energie incredibila si ne transforma in eroii din benzile desenate.

Este cu noi in cele mai potrivite sau nepotrivite momente si desi am vrea sa fie o stare constanta uneori facem tot posibilul sa o ascundem, mai ales atunci cand ne provoaca suferinta.

Cautam modalitati sa-i distragem atentia, sa-i amortim simturile cat mai bine…si atunci este momentul in care visam la viitor sau doar facem schimbari.

Asa se face ca investim timp in alte lucruri, in pasiuni, in locuri de munca, in distractie iar dupa ce epuizam resursele ne intoarcem la baza…la iubire.

Si realizam ca cel mai important este sa ai familia si oamenii iubiti alaturi de tine. Pentru ca alaturi de ei zambetul este altfel, pentru ca o prajitura este mai delicioasa impartita cu ei, pentru ca indiferent de orice…certuri, ras, lacrimi, bucurie te simiti iubit, te simiti parte a unui loc…acasa.

Familia este cu siguranta un dar care trebuie mai atent pastrat si strans unit pentru ca este ceea ce avem noi mai de pret. Este originea noastra, trecutul, prezentul si viitorul…este acea za speciala care le tine pe toate celelalte.

Si apoi o mai fi si un el… care poate sa completeze tabloul lucrurilor importante…si care are rolul de a o iubi pana la luna si inapoi. Atat i-ar cere…sa-i arate ca o iubeste, sa o asculte, sa o faca sa rada si sa o stranga in brate ca sa auda linistea…asa cum se aude marea intr-o scoica. Iar la schimb el ar primi si mai multa iubire, atentie, nebunie, pasiune…Si atunci ar sti ca indiferent de ce spune lumea exista un strop de magie…genul acela de magie care atunci cand te trezesti il gasesti tot acolo…langa tine :).

Simt ca uneori se pierde esenta aceasta speciala a iubirii…ca oamenii ajung in relatii nepotrivite, ca se risipeste pasiunea, ca nu mai avem rabdare, ca nu ne mai aratam afectiunea si ca nu mai avem curaj si nici timp sa iubim…pentru ca pur si simplu nu mai avem timp sa riscam…si ajungem sa alegem dupa alte criterii mai confortabile.

Oamenii iubesc in fiecare zi, dar nu o mai spun sau nu o mai aratata atat de des…

love

Zbor de papadie

Fiecare vis, dorinta, ceas sau zi e doar un puf de papadie. Iar ele sunt mii si mii stranse toate intr-un singur fir!

Cand timpul trece, visele se indeplinesc, dorintele sunt ascunse, soarele e pe cer sau vantul o scutura din radacina, puful zboara rand de rand din papadie.

Nimic nu pare sa opreasca acest proces, nici azi, nici maine, nici chiar acum…Iar teama pare ca-i accelereaza si mai mult…zborul.

Ar vrea sa nu mai iroseasca niciun puf, sa nu mai piarda vise, dorinte neindeplinite ci sa le intoarca in favoarea ei.

Ar vrea sa aiba mai mult curaj si sa nu uite macar sa incerce sa-si testeze din pasiuni sau doar idei mai indraznete…

Zborul de papadite nu se opreste…doar se traieste!

Soon…

Nostalgia copilariei

Copilaria este o etapa frumoasa care in timp aduce multa nostalgie…

Este amintirea despre zambete, liniste, cadouri, jocuri si multa afectiune. Sau momentul in care ne bazam pe altii, pe parinti si in care construim vise si idealuri pentru atunci cand o sa fim „mari”.

In copilarie am vrea sa grabim timpul ca sa devenim si noi ma importanti, sa facem calatoriile alea prin lume, sa nu mai cerem voie pentru orice si sa uitam de carnetul de note.

In imaginatia noastra fiecare etapa trebuie sa aduca ceva mai bun. Copilaria aduce lista de dorinte iar maturitatea credem noi ca ne ofere „terenul”, libertatea de a alege si de a inalta zmeie cu vise. Dar realitatea este ca…

In lumea oamenilor maturi ne pierdem, caci rand pe rand visele si idealurile noastre se indeparteaza tot mai mult de esenta lor. Ajungem sa intalnim esecul si atunci traiectoria noastra profesionala se schimba. Pentru ca poate ar fi trebuit sa fim mai buni intr-un anumit domeniu daca am fi stiut ce ne dorim sau nu ne-am fi demoralizat la primul impas. Si atunci din experienta in experienta, alegem banii si ramanem prinsi intr-un loc… pentru ca nu ne mai permitem sa riscam.

Ironic este ca desi odata cu inaintarea in varsta devenim cumva mai constienti de ce este mai important pentru noi si ni se dezvolta si oarecum curajul de a incerca lucruri inedite, standardul financiar nu ne mai lasa sa mai iesim din tipar. Si atunci cele 8 h care ar trebui sa fie constructive si educative se simt ca si cum ar fi 24h in care energia iti este consumata la maxim si la care mai adaugi si  o nota de plictiseala.

Iar asta inseamna ca nu exista job perfect, exista oportunitati pe care trebuie sa ai curajul sa le accepti. Exista determinare in a alege un domeniu in care sa te specializezi si mai exista puterea de a nu lasa esecul sa-ti darame orice vis precum un domino.

Un alt vis este despre relatii. „Cand o sa fiu mare eu o sa am un partener asa si asa, iar lucrurile astea nu am sa i le accept”. E o imagine pe care o construim in timp dar pentru care nimeni nu ne spune…”vezi, ca s-ar putea sa gresesti”. Pentru ca imaginatia nu are tot timpul sau deloc legatura cu realitatea. S-ar putea sa nu intalnesti emotia speciala pe care o cauti si o asociezi cu iubirea. Ori s-ar putea sa nu gasesti chiar partenerul acela asa intelegator, iubitor, inteligent, vesel etc. Ori poate ca nu o sa te casatoresti sau poate te casatoresti si divortezi. E ironic ca nimeni nu-ti vorbeste despre asta, despre faptul ca nu exista povesti si nici relatii perfecte. Exista dorinta de a construi, de a ierta si de a face un compromis…

Si apoi mai este si caminul. Cand o sa fiu mare, o sa am o casa cu gradina si cu multe flori. Dar daca depasesti varsta la care credeai ca o sa fii deja departe cu visele astea?. Si nu numai ca nu ai posibilitatea sa te muti de la ai tai, dar tot ce iti poti permite este o garsoniera la etajul 10?.

Sunt doar cateva exemple de vise, caci mai e vorba si de pasiuni, de calatorii, de prietenii, de vacante, de bunici…din toate.

Si cand nimic nu pare sa se potriveasca cu ce cautai, incepi sa te reorganizezi. Sa accepti, sa experimentezi si sa reformulezi visele. Iar atunci realizezi ca simplitatea e cea care ramane sa o pastrezi. Ca nu mai e vorba de o casa mare, ci doar de o garsoniera, ca jobul e acolo ca sa traiesti nu ca sa-l iubesti, ca relatiile sunt trecatoare si alegi sa traiesti tot ce intalnesti…iar timpul se scurge si nu are rabdare sa te astepte.

Copilaria pare a fi apogeul imaginatiei iar viata de adult este doar despre realitate. Dar poate ca un strop din magia copilariei poate sa rescrie si…visele.

copilarie

Tic-Tac… sincronizarea

Ce se intampla atunci cand ceasurile noastre nu mai indica acelasi timp?

Cand o lipsa totala de sincronizare isi face aparitia intre sentimente, pasiuni, dorinte, iubiri si realitati…

Azi imi doresc eu sa te ascult, dar nu esti tu in dispozitia necesara. Maine o sa-mi spui tu ca te-ai indragostit, iar am sa-ti raspund ca a trecut deja prea mult timp… Poimaine am sa-ti impartasesc o pasiune, dar o sa-mi pierd din teama un pic din promisiune. Apoi o sa-mi fie dor sa-ti povestesc, dar nu o sa fii atunci aici…caci te-am ranit. Cand o sa vrei tu sa-mi vorbesti, o sa fiu un pic atenta la alte povesti. Cand o sa vrei sa ma imbratisezi, nu am sa simt a fi momentul potrivit…

Cum facem oare sa setam tic-tac-ul la fel? sa fie aceea sincronizare de care avem uneori asa de mare nevoie…

Poate ca este doar o sincronizare diferita, care o sa poata sa aduca la suprafata din nou aceea pasiune. Poate ca uneori avem nevoie de un fus orar diferit ca sa vedem alte optiuni, un nou inceput, creativitate, curaj si idei puse in practica. Poate ca tic-tac-ul bate diferit pentru ca drumul e acum altul…

sincronizare

 

Este timpul

Un infinit de liniste. Asta vede si simte ca ii lipseste.

Se uita cu drag la mare, cu bateriile descarcate rugand-o intr-un fel sa-i ofere din energia si intelepciunea ei.

Ar vrea sa mediteze, dar valurile o fac sa se tot trezeasca. Pacatul gandului sau fapta e mai grava? sta ea si se intreaba.

Cenzura. O cearta de fiecare data cand gandurile ei nu sunt tocmai asa curate.. Se supara, caci simte si tocmai asta nu o lasa sa se simta in largul ei. E o oglinda parca in afara ei care pare ca ar spune tuturor secretul.

Refuza. Nu vrea sa accepte distanta asta asa mica dintre lacrima si zambet. Se ascunde. De ea in primul rand caci ce ar spune lumea?

Minte. Se preface ca a uitat tot dar ea este cea care in momentele mai triste isi aminteste si reaminteste.

Promite. De fapt ar vrea sa promita ca este ultima oara, pentru ca este timpul sa-i spuna ….

Se uita la apa cea albastra care ii scoate la iveala scoicile de la mal, trage aer in piept si se roaga sa uite. Sa uite dar sa pastreze frumosul si gandul cel curat.

… „la revedere!” gand si mare albastra.

forget_forever_by_aoao2-d6f4vno