Arhive etichetă: vise

Cand, cum, cand?

Cat ar trebui sa mai crezi? Care este limita intre realitate, dorinta si fictiune?

Cum ai putea sa-ti dai seama daca lasi cu un motiv anume lucrurile neterminate sau pur si simplu…asa esti tu in orice.

Cand o sa ai curaj sa incerci si alte lucruri care sunt doar dorinte neimplinite.

De ce e nevoie mereu de altceva nou, asa sa fie de fiecare data sau e doar un impus care te indeamna sa incerci.

Unde s-o fi pierdut iar ea si de ce ii e atat de greu sa accepte…

Are curaj cat o floare de cires, la primul vant toate sperantele ei se pierd in zare. Ar vrea, nu poate, incearca sa astepte… sufletul nu o lasa sa se opreasca aici.

Ii e doar teama, sa nu fie si asta doar in imaginatia ei…

Pana cand o sa mai ignori ce-ti spune instinctul?

leagan din flori

Zbor de papadie

Fiecare vis, dorinta, ceas sau zi e doar un puf de papadie. Iar ele sunt mii si mii stranse toate intr-un singur fir!

Cand timpul trece, visele se indeplinesc, dorintele sunt ascunse, soarele e pe cer sau vantul o scutura din radacina, puful zboara rand de rand din papadie.

Nimic nu pare sa opreasca acest proces, nici azi, nici maine, nici chiar acum…Iar teama pare ca-i accelereaza si mai mult…zborul.

Ar vrea sa nu mai iroseasca niciun puf, sa nu mai piarda vise, dorinte neindeplinite ci sa le intoarca in favoarea ei.

Ar vrea sa aiba mai mult curaj si sa nu uite macar sa incerce sa-si testeze din pasiuni sau doar idei mai indraznete…

Zborul de papadite nu se opreste…doar se traieste!

Soon…

Te-au mintit…

– Te-au mintit…

– Cine?

– Toti…poeziile, filmele, cartile, oamenii si retelele lor de socializare. Nu exista ceea ce cauti tu.

– Nu te cred deloc si nici nu vreau sa te ascult.

– Ba sa crezi! Fiecare incearca sa traiasca cu ceea ce are si toti vor sa afiseze o alta imagine decat cea a realitatii…nimic nu e ceea ce pare, iti zic ca sa stii si tu.

– Intodeauna exista o exceptie de la regula, poate ca sunt si eu una dintre ele. Poate depinde de cat de mult crezi in lucrurile astea si cum iti pui amprenta personala asupra oamenilor, situatiilor etc.

– Eu te-am avertizat ca sa nu mai suferi si sa fii dezamagita. Ci sa fii precauta caci tine minte!…absolut totul este trecator. Totul e o iluzie…asa cum apar asa si dispar emotiile si cuvintele frumoase si relatiile…asa pur si simplu tac pac.

– Am sa repet niste cuvinte pe care le-am spus candva in liceu si care inca se aplica…prefera sa sufar, sa iubesc, sa experimentez pentru ca asta inseamna ca traiesc. Si poate ca asta e si farmecul sa te bucuri de moment atunci…pe loc pentru ca nu stii cand o sa dispara.

– Eu sunt realista, nu mai cred asa usor in balivernele astea…o sa ajungi tu la vorbele mele.

– Eu…sunt mai visatoare si as face orice sa nu imi dispara aceasta trasatura. Pana in panzele albe sa cred mereu ca undeva candva o sa traiesc cele mai frumoase momente…

sky-is-the-limit

Nostalgia copilariei

Copilaria este o etapa frumoasa care in timp aduce multa nostalgie…

Este amintirea despre zambete, liniste, cadouri, jocuri si multa afectiune. Sau momentul in care ne bazam pe altii, pe parinti si in care construim vise si idealuri pentru atunci cand o sa fim „mari”.

In copilarie am vrea sa grabim timpul ca sa devenim si noi ma importanti, sa facem calatoriile alea prin lume, sa nu mai cerem voie pentru orice si sa uitam de carnetul de note.

In imaginatia noastra fiecare etapa trebuie sa aduca ceva mai bun. Copilaria aduce lista de dorinte iar maturitatea credem noi ca ne ofere „terenul”, libertatea de a alege si de a inalta zmeie cu vise. Dar realitatea este ca…

In lumea oamenilor maturi ne pierdem, caci rand pe rand visele si idealurile noastre se indeparteaza tot mai mult de esenta lor. Ajungem sa intalnim esecul si atunci traiectoria noastra profesionala se schimba. Pentru ca poate ar fi trebuit sa fim mai buni intr-un anumit domeniu daca am fi stiut ce ne dorim sau nu ne-am fi demoralizat la primul impas. Si atunci din experienta in experienta, alegem banii si ramanem prinsi intr-un loc… pentru ca nu ne mai permitem sa riscam.

Ironic este ca desi odata cu inaintarea in varsta devenim cumva mai constienti de ce este mai important pentru noi si ni se dezvolta si oarecum curajul de a incerca lucruri inedite, standardul financiar nu ne mai lasa sa mai iesim din tipar. Si atunci cele 8 h care ar trebui sa fie constructive si educative se simt ca si cum ar fi 24h in care energia iti este consumata la maxim si la care mai adaugi si  o nota de plictiseala.

Iar asta inseamna ca nu exista job perfect, exista oportunitati pe care trebuie sa ai curajul sa le accepti. Exista determinare in a alege un domeniu in care sa te specializezi si mai exista puterea de a nu lasa esecul sa-ti darame orice vis precum un domino.

Un alt vis este despre relatii. „Cand o sa fiu mare eu o sa am un partener asa si asa, iar lucrurile astea nu am sa i le accept”. E o imagine pe care o construim in timp dar pentru care nimeni nu ne spune…”vezi, ca s-ar putea sa gresesti”. Pentru ca imaginatia nu are tot timpul sau deloc legatura cu realitatea. S-ar putea sa nu intalnesti emotia speciala pe care o cauti si o asociezi cu iubirea. Ori s-ar putea sa nu gasesti chiar partenerul acela asa intelegator, iubitor, inteligent, vesel etc. Ori poate ca nu o sa te casatoresti sau poate te casatoresti si divortezi. E ironic ca nimeni nu-ti vorbeste despre asta, despre faptul ca nu exista povesti si nici relatii perfecte. Exista dorinta de a construi, de a ierta si de a face un compromis…

Si apoi mai este si caminul. Cand o sa fiu mare, o sa am o casa cu gradina si cu multe flori. Dar daca depasesti varsta la care credeai ca o sa fii deja departe cu visele astea?. Si nu numai ca nu ai posibilitatea sa te muti de la ai tai, dar tot ce iti poti permite este o garsoniera la etajul 10?.

Sunt doar cateva exemple de vise, caci mai e vorba si de pasiuni, de calatorii, de prietenii, de vacante, de bunici…din toate.

Si cand nimic nu pare sa se potriveasca cu ce cautai, incepi sa te reorganizezi. Sa accepti, sa experimentezi si sa reformulezi visele. Iar atunci realizezi ca simplitatea e cea care ramane sa o pastrezi. Ca nu mai e vorba de o casa mare, ci doar de o garsoniera, ca jobul e acolo ca sa traiesti nu ca sa-l iubesti, ca relatiile sunt trecatoare si alegi sa traiesti tot ce intalnesti…iar timpul se scurge si nu are rabdare sa te astepte.

Copilaria pare a fi apogeul imaginatiei iar viata de adult este doar despre realitate. Dar poate ca un strop din magia copilariei poate sa rescrie si…visele.

copilarie

Despre Ea…

„A women’s heart is a deep ocean” Titanic.

Se apropie cu pasi timizi spre mare. Atinge nisipiul cu mare gratie si se opreste in fata albastrului infinit. Lasa vantul sa se joace prin parul ei blond iar soarele sa-i mangaie obrajii. Doar ochii se uita atat de profund in larg si cauta sa vada pe unde i-a ramas sufletul…

Ea se aseamana foarte mult cu marea. Uneori poate fi atat de linistita, calda si primitoare incat este considerata o prezenta incantatoare. Ii poate molipsi pe cei din jur cu zambete si voie buna. E o persoana pe care poti sa o simti aproape de sufletul tau. Care vrea doar sa te asculte si sa fie alaturi de tine fara sa-ti adreseze neaparat cuvinte. Inima ei poate fi foarte incapatoare iar sclipirea bucuriei din privire te inspira sa ai incredere. Nu-si manifesta foarte des dragostea, dar atunci cand o face te curpinde cu ambele maini in bratele ei si nu intentioneaza sa-ti dea drumul prea curand.. Este plina de idei si ii plac surprizele. Adora sa se joace precum un copil si sa se rasfete. Si inca mai crede in oameni, in sentimente si in pretuirea emotiilor.

Insa in zilele in care soarele este inlocuit de nori se schimba. E prea nelinistita si agitata precum valurile. Sunt momente cand se transforma intr-o furtuna iar stropii lacrimilor ei ar putea inunda chiar insasi marea. Atunci e mofturoasa, e trista, mohorata si retrasa. Parca tot tabloul ei albastru imaculat devine gri si simte cum se scufunda fara sa aiba puterea de a se ridica. E atat de pesimista si isi pune pe repeat gandurile negative. Ea este atat de anxioasa incat ar cauta orice cochilie in care sa se ascunda. E atat de furioasa pe aceasta latura si o displace total si pana nu de curand a incercat sa o tot stearga din sufletul ei…dar nu a reusit. Asa e Ea un intreg si prea greu i-a fost sa inteleaga ca ii este permis sa greseasca.

Sunt momente importante in care sufletul ii este traversat de „corabii”, fie de oameni, fie de vise si sperante. Multa vreme si-a luat locul cel mai in fata si a privit la frumusetea lor, a corabiilor. Le-a analizat, s-a bucurat de prezenta lor dar le-a lasat sa plece mai departe. Nu a avut curaj sa urce in niciuna dintre ele caci parea ca inca nu e pregatita de riscuri, de esecuri sau de prea multa fericire…

Ce pot sa spun, Ea este un bun observator!. Dar nu mai vrea sa fie asa, nu mai are timp de pierdut iar sufletul ei nu vrea sa o mai lase sa piarda nicio corabie. Acum e in fata ei o nava cu panzele de un alb pur, cu energie, culoare si sens. Are un drum lung de parcurs, dar pasiunea, calauza ei, o sa o ambitioneze. Cu siguranta are multe de invatat, dar nu considera ca mai are nimic de pierdut.

Cu teama si fara niciun colac de salvare, azi face primii pasi in mare. Apa e rece, dar o trezeste la viata, caci totul pare sa o indrepte spre acelasi sens…

Toate panzele sus, cu Ea la carma incepe calatoria.

Daca si tu vrei sa vezi cele mai spectaculoase nave cu panze si de ce nu cele mai frumoase povesti si vise, te invit in perioada 8-11 septembrie in Portul Constanta sa vizitezi gratuit cele 14 nave din Port. Evenimentul se numeste Regata Marilor Veliere si este a doua oara cand se organizeaza in tara noastra. O sa fie 4 zile de poveste, cu poze, competitii si concerte. Mai multe detalii despre programul evenimentului le gasesti pe site-ul http://regatamarilorveliere.ro.

regata-marilor-veliere-26regata-marilor-veliere-11

Gândurile de azi

În timp ce stătea pe fotoliu și se uita pierdută pe geam cu o hârtie și un creion în mână, aude deodată.

– Să arunci și bluza aia veche roz, da?

Da, bluza aceea și zâmbește suav. Mi-a purtat mereu noroc o am din liceu. Ei dar cum să o arunc, dar cine știe când voi mai avea nevoie de ea.

– Și nu uita să faci curat și în pozele alea. Sunt prea multe nicio noimă niciun sens.

Oh da pozele, am să fac dar nu astăzi. Dar mie îmi plac toate cum să renunț la ele?

– Mi-ai promis de mult că ai să pleci de acolo. Dar încă aștept…

Așa am promis? Da, parcă îmi amintesc ceva. Cum deja să plec? Și unde să mă duc?

– Știi că am tot vorbit de atâtea ori despre visul tau. Când … ai de gând?

Oftează. Visele, visul..ahh știu, dar nu pot să-mi dau seama de unde să încep.

– Mă bulversezi cu totul. Eu știu că vreau și pot, acum să schimb ceva, tu ce tot mai aștepți?

Îmi pierd curajul de câte ori încerc să încep.

– Ar trebui să știi că pierzi prea mult timp doar gândindu-te la asta. Eu știu ce vrei :).

Un nou început.

– E doar un zid. Un zid atât de înalt, pe care tu l-ai construit. Și acuma ar trebui doar să treci de el.

Repetă. Da, e doar un zid. Pare atât de simplu.

– Știi ce am de gând să te întreb acuma, nu?. 

E liniște în cameră, e doar ea și o foaie. Tresare din gândurile ei și privește mesajul scris chiar de ea.

„Tu ce ai făcut astazi pentru visul tău?”

„Nori cu ploaie”

Sunt nori cu ploaie.

Obisnuia sa-i placa ploaia. O linistea si parca era timpul potrivit sa mediteze, sa se gandesca, sa schimbe idei si planuri. Dar astazi ii e dor de soare. Ii e dor de zambet, de caldura din imbratisarea cu razele soarelui, de ganduri senine. Dar cel mai tare ii e dor de sufletul ei linistit, liber si plin de iubire. L-a pierdut intr-o „avalansa” de emotii si de atunci il gaseseste doar sub norul de ploaie.

Ii e si acum greu sa recunoasca ca este trista, inca se mai ascunde sub un zambet fals si oricand ar mintiti spunand „sunt bine 🙂 „. Dar nu este asa, este confuza si nu intelege cum si unde a disparut toata „magia” si emotia, cand a ajuns asa doar un suflet gol?.

Inca mai are multe vise si dorinte, dar stie ca mai intai are nevoie de sufletul ei. De energie, veselie, iubire, emotie, iertare, dar mai ales liniste, credinta si zambet. Isi vrea zambetul inapoi in locul lacrimilor si sa-l raspandeasca si celor din jurul ei :).

As fi vrut sa pot sa-mi fac o promisiune. Sa spun ca asta e ultima suparare si tristete. Dar ochii mei nu inteleg si imi raspund cu lacrimi. Ei sunt stransi legati de suflet, iar el se simte atat de gol si singur. Nu mai intelege nimic din ce ar trebui sa inteleaga, nu vede ce ar putea sa vada si cel mai rau, nu mai simte nimic din ce a simtit o data.

Una din zilele alea in care nu-ti gasesti locul potrivit 🙂 si parca nici scrisul nu mai este la fel.

rain