Arhive etichetă: vise

Indrazneste sa visezi!

Astazi in cadrul Cursului de Tehnician Nutritionist am avut parte de un modul foarte interesant despre comunicare. Pe langa informatiile utile pe care le-am aflat despre relatia client-nutritionist am discutat o buna parte despre vise. Despre visele noastre, ale fiecaruia dintre noi. Si am realizat cum frica ne limiteaza, ne blocheaza visele si dorintele. Caci se pare ca este destul de greu sa accepti esecul si atunci ramai pe loc tu, frica si gandurile „nu pot”, „nu am sa reusesc”.

Este destul de greu sa ne transpunem in ce am vrea sa obtinem, sa ne imaginam cum ar trebui sa arate visul nostru, ce forma, ce culoare ar putea avea… Mai ales atunci cand in momentul prezent nu dispunem de resursele necesare financiare, de informatiile complete, timpul necesar etc. Atunci cand ne gandim la un vis, poate ne imaginam o secunda la imaginea de ansamblu dupa care ne scuturam din visare si ramanem la  „este imposibil”. Caci este cu atat mai greu cand trebuie sa alegi sa faci o schimbare radicala, sa pornesti de la zero, sa renunti la confortul financiar si la stabilitate. Cu alte cuvinte este total de speriat sa risti si sa nu ai o certitudine ca lucrurile vor iesi exact asa cum ti le-ai imaginat tu. Cu siguranta avem o viziune limitata, poate de multe ori renuntam inainte de a incerca ceva si de cele mai multe ori ne lasam condusi de parerile exterioare si panica.

Ca sa depasesti zona de confort este nevoie de o vointa de fier, de determinare, de multa pasiune si speranta. Pentru ca un plan bine pus la punct pas cu pas te poate aduce mult mai aproape de visul tau. Increderea in visul tau si primul pas cu siguranta sunt cele mai importante, pentru ca parcursul pana la obiectivul final poate fi surprinzator atunci cand stii exact unde vrei sa ajungi.

Am auzit situatii reale in care visele au devenit realitate prin multa munca si determinare, resursele au venit pas cu pas exact in momentele cele mai potrivite. Acest lucru ma face sa am mai multa incredere si sa vreau sa depasesc frica si cuvintele de descurajare care apar alerte o data cu ideea visului.

Primul obiectiv pare a fi stabilirea exacta a visului, proiectia in detaliu a lucrului pe care am vrea sa-l realizam. O proiectie vizuala completa cu trairile emotionale dar si structura fizica a visului (cum sa arate, ce culoare, cum sa fie decorat etc).

Aici se pare ca m-am incurcat eu, cand am ales sa nu mai scot la suprafata tot visul, de teama, din cauza lipsei resurelor, din neincredere in fortele proprii… Azi, acum este momentul cel mai potrivit de a creiona un plan pentru visul meu, de a aduna toate piesele puzzle-ului si de a face o alegere. O decizie din suflet si pentru suflet. Azi este momentul sa-mi depasesc limitele si sa ma desprind treptat de tot ceea ce inseamna teama si esec. Este momentul in care vreau sa spun „da stiu ce vreau” si ” da o sa pot sa realizez lucrul acesta”.

Azi este despre „indrazneste sa visezi”, despre claritate si despre urmarea pasiunilor.

indrazneste-sa-visezi

Reclame

Exista viata dupa job…

In ultima perioada sunt intr-o schimbare continua in ceea ce priveste jobul. Am schimbat domeniul, apoi am micsorat programul sau am schimbat turele. Si intr-un final am ajuns la concluzia ca iar este nevoie de o resetare a locului de munca. Se pare insa ca finalul este acelasi, sau mai bine zis se pare ca timpul trece extrem de repede. Nu am timp sa fac nimic extra job. Abia imi mai strecor cate o ora de relaxare la alergare sau pilates, caci in rest sunt ca o minge de ping pong care alearga dintr-o parte in alta fara a ajunge la un scop precis.

Sunt prea obosita ca sa mai am rabdare sa cunosc oameni noi sau epuizata de orele vorbite la telefon ca sa mai vorbesc altceva cand ajung acasa. Stiu doar ca e noapte si apoi zi, uneori uit si in ce zi suntem caci nu stiu cand din luni am ajuns duminica si tot asa. Iar daca mai adaugi si cateva weekenduri lucrate, chiar ca esti rupt de realitate.

Asta seara in timp ce veneam de la job am observat cum oamenii au inca viata dupa job. Am vazut terase putin sau mai mult extravagante pline. Am auzit rasete, am simtit mirosul incredibil de paste, am vazut oameni alergand, luminite aprinse la localuri si agitatie in oras.

E din ce in ce mai greu sa fim multumiti, sa ne oferim momente de relaxare in care sa ne deconectam 100% de munca si de problemele de acolo. Suntem conectati in permanenta cu biroul, iar acest stres isi pune amprenta asupra vietei noastre sociale. Suntem prinsi intr-un rulaj de bani, cheltuim, muncim si iar cheltuim. Si asa a mai trecut o luna, doua, un an etc.

Munca a luat locul relatiilor sociale, a relatiilor in general, a familiei, a acaparat tot. Iar noi cautam si mai mult sa ne incadram intr-un job mai bun si mai bine platit (implicit cu mai multe responsabilitati).

Cand oare o sa ne permitem luxul sa ne relaxam la un restaurant elegant cu specific italienesc, care doar de la primul pas te transpune direct in centrul Italiei si in care mancarea miroase pur si simplu delicios. Cand ne putem aseza la masa fara sa ne calculam nota de plata si doar sa savuram ceva foarte bun. Sa avem timp sa ne bucuram de mancare si de companie. Iar compania sa fie oameni dragi sau omul drag sufletului tau…

Timpul trece, bucuriile sunt amanate, jobul nu-i perfect, relatile sunt complicate. Uneori avem nevoie sa schimbam tiparul si pur si simplu sa fim egoisti cu timpul nostru, cu viata noastra. Atat de multe lucruri frumoase pentru care nu mai avem energie sa ne bucuram, atatia oameni faini pe care nu avem rabdare sa-i cunoastem, atatea relatii cliseu care ar fi putut fi povestile de dragoste ale altora.

Oare ce urmarim si unde vrem sa ajungem, cat mai amanam cele mai dorite momente, cand si unde ne traim cele mai frumoase relatii? Prea multa pauza de la viata, prea multa munca si epuizare.

Din cand in cand apare latura cea visatoare, melancolica si romantica. Latura care inca isi doreste lucrurile intr-o maniera unica. Timp, pasiuni, bucurii, prieteni, natura si povesti de dragoste.

Italian-Restaurant

Uneori sunt zile…

Uneori se asterne melancolia. E dificil de impacat dorul si golul…dorinta care e greu de gestionat, de pacalit ca totul e ok.

Uneori sunt zile in care se simte prea mult, in care termenul acceptare parca nu mai are nicio valoare. E trist sa se renunte la vise si sa se uite emotiile profunde care ne construiesc, rasetele care ne lumineaza ochii si sufletul, imbratisarile care ne transmit atata caldura si iubire.

E tot mai greu sa intalnesti persoane potrivite, la fel de greu cum este sa le pierzi sau sa le ai la mii de km distanta…la o indepartare infinita.

Avem ascunse dorinte neindeplinite, iubiri neimpartasite, despartiri nepotrivite, iubiri interzise, emotii neexploatate…

Uneori avem nevoie de momente care sa ne hraneasca sufletul, de sclipiri, de atentie, de afectiune, de cuvinte spuse din inima, de momente unice, de povesti de dragoste. Avem nevoie de vise, de palpitatii, de adrenalina si in acelasi timp de suport, de rasfat, de caldura si de intelegere.

Pauzele sunt bune, dar sa nu fie prea lungi. Amintirile sunt frumoase atata timp cat sunt reinnoite. Iubirea este frumoasa atunci cand este impartita la doi :).

1122335

 

Ganduri pentru sfarsit de an…

Mereu in preajma sarbatorilor de iarna si mai ales in apropierea revelionului analizez cum mi-a fost anul respectiv. Pun in balanta ce obiective am realizat din ce mi-am propus, ce am invatat, cum mi-au fost experientele si ce imi doresc pentru noul an.

Imi place senzatia ca am o coala alba noua pe care pot sa incep sa scriu lucruri noi. Simt mai multa speranta la inceputul anului si forta de a incepe cu dreptul un nou capitol.

Anul 2017 parca a trecut mai in viteza decat alti ani, jumatatea anului mi-a oferit cateva experiente din care sper ca am invatat destul de multe.

Cele mai importante cuvinte pentru anul 2017:

  • Sanatatea este cel mai important aspect de care trebuie sa avem foarte mare grija;
  • Stresul este un factor negativ care ne poate afecta stilul de viata major;
  • Familia este un stalp de echilibru neconditionat;
  • Sa faci ce iti place si sa iubesti ceea ce faci iti poate oferi o energie nemarginita;
  • Sportul este (in special pentru mine) o importanta sursa de energie vitala, sanatate, bucurie;
  • Imbratisarile de la persoanele dragi sunt vindecatoare ❤️;
  • Uneori fericirea sta si in lucrurile materiale care iti lipseau;
  • Mediul, societatea, lumea inconjuratoare te poate transforma intr-o persoana pe care ajungi sa nu o recunosti;
  • Ochii ne oglindesc cu adevarat sufletul si starea de spirit;

Noului an as vrea sa-i cer sa-mi ofere toate resursele necesare pentru a-mi duce la capat toate planurile (oricat de nebunesti ar fi), sa-mi ofere ocazii de libertate, energia necesara de a le oferi zambete si bucurie celor din jur si sanatate ca sa ma pot bucura din plin de sport. As mai vrea si mii de zambete, curaj nemarginit si inspiratie :).

Pentru voi cum a fost anul 2017, ce planuri aveti pentru noul an?

Intrebari, decizii, ganduri

Sunt multe intrebari ce-mi circula prin minte la ora asta…si printre ele ar fi: Oare cand si cum stim ca luam o decizie corecta? Cum ne dam seama daca e potrivita alegerea noastra? Care sunt cele mai importante aspecte ale unei zile? Si care este limita dintre visare, naivitate si realitate?.

Probabil ca totul se rezuma la ce simtim, la intuitie, la obiective si implicit la responsabilitati.

„Toate lucrurile se fac la timpul lor” mi-a spus cineva de dimineata si se prea poate sa fie adevarat. Dar care e linia care separa toate aceste lucruri?

Cum diferentiezi un vis, o iluzie de un esec, de o decizie nepotrivita?

Sunt atipica, stiu, toti suntem. Inca mai sper in ceva diferit, in ceva inedit si usor chiar idilic. „Mi-am facut bula mea in care traiesc” imi spunea altcineva astazi si am tresarit caci ma regaseam. O bula cu o lumea putin diferita, cu asteptari, cu planuri creative, cu incredere in oameni, cu lucruri dragute…

Doar ca uneori parca ma trezesc si imi amintesc de varsta, de vreme, de planuri, de locuinta, de responsabilitati, de griji si frici.

Cati pasi de uriasi mai sunt necesari pentru a ajunge pe drumul potrivit? Sau sunt? Sau trebuie iar sa risc?

De i-ar fi raspunsurile cu folos si ar ghida-o in sensul si momentul potrivit…

Cand, cum, cand?

Cat ar trebui sa mai crezi? Care este limita intre realitate, dorinta si fictiune?

Cum ai putea sa-ti dai seama daca lasi cu un motiv anume lucrurile neterminate sau pur si simplu…asa esti tu in orice.

Cand o sa ai curaj sa incerci si alte lucruri care sunt doar dorinte neimplinite.

De ce e nevoie mereu de altceva nou, asa sa fie de fiecare data sau e doar un impus care te indeamna sa incerci.

Unde s-o fi pierdut iar ea si de ce ii e atat de greu sa accepte…

Are curaj cat o floare de cires, la primul vant toate sperantele ei se pierd in zare. Ar vrea, nu poate, incearca sa astepte… sufletul nu o lasa sa se opreasca aici.

Ii e doar teama, sa nu fie si asta doar in imaginatia ei…

Pana cand o sa mai ignori ce-ti spune instinctul?

leagan din flori

Zbor de papadie

Fiecare vis, dorinta, ceas sau zi e doar un puf de papadie. Iar ele sunt mii si mii stranse toate intr-un singur fir!

Cand timpul trece, visele se indeplinesc, dorintele sunt ascunse, soarele e pe cer sau vantul o scutura din radacina, puful zboara rand de rand din papadie.

Nimic nu pare sa opreasca acest proces, nici azi, nici maine, nici chiar acum…Iar teama pare ca-i accelereaza si mai mult…zborul.

Ar vrea sa nu mai iroseasca niciun puf, sa nu mai piarda vise, dorinte neindeplinite ci sa le intoarca in favoarea ei.

Ar vrea sa aiba mai mult curaj si sa nu uite macar sa incerce sa-si testeze din pasiuni sau doar idei mai indraznete…

Zborul de papadite nu se opreste…doar se traieste!

Soon…