Arhive etichetă: vise

Uneori sunt zile…

Uneori se asterne melancolia. E dificil de impacat dorul si golul…dorinta care e greu de gestionat, de pacalit ca totul e ok.

Uneori sunt zile in care se simte prea mult, in care termenul acceptare parca nu mai are nicio valoare. E trist sa se renunte la vise si sa se uite emotiile profunde care ne construiesc, rasetele care ne lumineaza ochii si sufletul, imbratisarile care ne transmit atata caldura si iubire.

E tot mai greu sa intalnesti persoane potrivite, la fel de greu cum este sa le pierzi sau sa le ai la mii de km distanta…la o indepartare infinita.

Avem ascunse dorinte neindeplinite, iubiri neimpartasite, despartiri nepotrivite, iubiri interzise, emotii neexploatate…

Uneori avem nevoie de momente care sa ne hraneasca sufletul, de sclipiri, de atentie, de afectiune, de cuvinte spuse din inima, de momente unice, de povesti de dragoste. Avem nevoie de vise, de palpitatii, de adrenalina si in acelasi timp de suport, de rasfat, de caldura si de intelegere.

Pauzele sunt bune, dar sa nu fie prea lungi. Amintirile sunt frumoase atata timp cat sunt reinnoite. Iubirea este frumoasa atunci cand este impartita la doi :).

1122335

 

Reclame

Ganduri pentru sfarsit de an…

Mereu in preajma sarbatorilor de iarna si mai ales in apropierea revelionului analizez cum mi-a fost anul respectiv. Pun in balanta ce obiective am realizat din ce mi-am propus, ce am invatat, cum mi-au fost experientele si ce imi doresc pentru noul an.

Imi place senzatia ca am o coala alba noua pe care pot sa incep sa scriu lucruri noi. Simt mai multa speranta la inceputul anului si forta de a incepe cu dreptul un nou capitol.

Anul 2017 parca a trecut mai in viteza decat alti ani, jumatatea anului mi-a oferit cateva experiente din care sper ca am invatat destul de multe.

Cele mai importante cuvinte pentru anul 2017:

  • Sanatatea este cel mai important aspect de care trebuie sa avem foarte mare grija;
  • Stresul este un factor negativ care ne poate afecta stilul de viata major;
  • Familia este un stalp de echilibru neconditionat;
  • Sa faci ce iti place si sa iubesti ceea ce faci iti poate oferi o energie nemarginita;
  • Sportul este (in special pentru mine) o importanta sursa de energie vitala, sanatate, bucurie;
  • Imbratisarile de la persoanele dragi sunt vindecatoare ❤️;
  • Uneori fericirea sta si in lucrurile materiale care iti lipseau;
  • Mediul, societatea, lumea inconjuratoare te poate transforma intr-o persoana pe care ajungi sa nu o recunosti;
  • Ochii ne oglindesc cu adevarat sufletul si starea de spirit;

Noului an as vrea sa-i cer sa-mi ofere toate resursele necesare pentru a-mi duce la capat toate planurile (oricat de nebunesti ar fi), sa-mi ofere ocazii de libertate, energia necesara de a le oferi zambete si bucurie celor din jur si sanatate ca sa ma pot bucura din plin de sport. As mai vrea si mii de zambete, curaj nemarginit si inspiratie :).

Pentru voi cum a fost anul 2017, ce planuri aveti pentru noul an?

Intrebari, decizii, ganduri

Sunt multe intrebari ce-mi circula prin minte la ora asta…si printre ele ar fi: Oare cand si cum stim ca luam o decizie corecta? Cum ne dam seama daca e potrivita alegerea noastra? Care sunt cele mai importante aspecte ale unei zile? Si care este limita dintre visare, naivitate si realitate?.

Probabil ca totul se rezuma la ce simtim, la intuitie, la obiective si implicit la responsabilitati.

„Toate lucrurile se fac la timpul lor” mi-a spus cineva de dimineata si se prea poate sa fie adevarat. Dar care e linia care separa toate aceste lucruri?

Cum diferentiezi un vis, o iluzie de un esec, de o decizie nepotrivita?

Sunt atipica, stiu, toti suntem. Inca mai sper in ceva diferit, in ceva inedit si usor chiar idilic. „Mi-am facut bula mea in care traiesc” imi spunea altcineva astazi si am tresarit caci ma regaseam. O bula cu o lumea putin diferita, cu asteptari, cu planuri creative, cu incredere in oameni, cu lucruri dragute…

Doar ca uneori parca ma trezesc si imi amintesc de varsta, de vreme, de planuri, de locuinta, de responsabilitati, de griji si frici.

Cati pasi de uriasi mai sunt necesari pentru a ajunge pe drumul potrivit? Sau sunt? Sau trebuie iar sa risc?

De i-ar fi raspunsurile cu folos si ar ghida-o in sensul si momentul potrivit…

Cand, cum, cand?

Cat ar trebui sa mai crezi? Care este limita intre realitate, dorinta si fictiune?

Cum ai putea sa-ti dai seama daca lasi cu un motiv anume lucrurile neterminate sau pur si simplu…asa esti tu in orice.

Cand o sa ai curaj sa incerci si alte lucruri care sunt doar dorinte neimplinite.

De ce e nevoie mereu de altceva nou, asa sa fie de fiecare data sau e doar un impus care te indeamna sa incerci.

Unde s-o fi pierdut iar ea si de ce ii e atat de greu sa accepte…

Are curaj cat o floare de cires, la primul vant toate sperantele ei se pierd in zare. Ar vrea, nu poate, incearca sa astepte… sufletul nu o lasa sa se opreasca aici.

Ii e doar teama, sa nu fie si asta doar in imaginatia ei…

Pana cand o sa mai ignori ce-ti spune instinctul?

leagan din flori

Zbor de papadie

Fiecare vis, dorinta, ceas sau zi e doar un puf de papadie. Iar ele sunt mii si mii stranse toate intr-un singur fir!

Cand timpul trece, visele se indeplinesc, dorintele sunt ascunse, soarele e pe cer sau vantul o scutura din radacina, puful zboara rand de rand din papadie.

Nimic nu pare sa opreasca acest proces, nici azi, nici maine, nici chiar acum…Iar teama pare ca-i accelereaza si mai mult…zborul.

Ar vrea sa nu mai iroseasca niciun puf, sa nu mai piarda vise, dorinte neindeplinite ci sa le intoarca in favoarea ei.

Ar vrea sa aiba mai mult curaj si sa nu uite macar sa incerce sa-si testeze din pasiuni sau doar idei mai indraznete…

Zborul de papadite nu se opreste…doar se traieste!

Soon…

Te-au mintit…

– Te-au mintit…

– Cine?

– Toti…poeziile, filmele, cartile, oamenii si retelele lor de socializare. Nu exista ceea ce cauti tu.

– Nu te cred deloc si nici nu vreau sa te ascult.

– Ba sa crezi! Fiecare incearca sa traiasca cu ceea ce are si toti vor sa afiseze o alta imagine decat cea a realitatii…nimic nu e ceea ce pare, iti zic ca sa stii si tu.

– Intodeauna exista o exceptie de la regula, poate ca sunt si eu una dintre ele. Poate depinde de cat de mult crezi in lucrurile astea si cum iti pui amprenta personala asupra oamenilor, situatiilor etc.

– Eu te-am avertizat ca sa nu mai suferi si sa fii dezamagita. Ci sa fii precauta caci tine minte!…absolut totul este trecator. Totul e o iluzie…asa cum apar asa si dispar emotiile si cuvintele frumoase si relatiile…asa pur si simplu tac pac.

– Am sa repet niste cuvinte pe care le-am spus candva in liceu si care inca se aplica…prefera sa sufar, sa iubesc, sa experimentez pentru ca asta inseamna ca traiesc. Si poate ca asta e si farmecul sa te bucuri de moment atunci…pe loc pentru ca nu stii cand o sa dispara.

– Eu sunt realista, nu mai cred asa usor in balivernele astea…o sa ajungi tu la vorbele mele.

– Eu…sunt mai visatoare si as face orice sa nu imi dispara aceasta trasatura. Pana in panzele albe sa cred mereu ca undeva candva o sa traiesc cele mai frumoase momente…

sky-is-the-limit

Nostalgia copilariei

Copilaria este o etapa frumoasa care in timp aduce multa nostalgie…

Este amintirea despre zambete, liniste, cadouri, jocuri si multa afectiune. Sau momentul in care ne bazam pe altii, pe parinti si in care construim vise si idealuri pentru atunci cand o sa fim „mari”.

In copilarie am vrea sa grabim timpul ca sa devenim si noi ma importanti, sa facem calatoriile alea prin lume, sa nu mai cerem voie pentru orice si sa uitam de carnetul de note.

In imaginatia noastra fiecare etapa trebuie sa aduca ceva mai bun. Copilaria aduce lista de dorinte iar maturitatea credem noi ca ne ofere „terenul”, libertatea de a alege si de a inalta zmeie cu vise. Dar realitatea este ca…

In lumea oamenilor maturi ne pierdem, caci rand pe rand visele si idealurile noastre se indeparteaza tot mai mult de esenta lor. Ajungem sa intalnim esecul si atunci traiectoria noastra profesionala se schimba. Pentru ca poate ar fi trebuit sa fim mai buni intr-un anumit domeniu daca am fi stiut ce ne dorim sau nu ne-am fi demoralizat la primul impas. Si atunci din experienta in experienta, alegem banii si ramanem prinsi intr-un loc… pentru ca nu ne mai permitem sa riscam.

Ironic este ca desi odata cu inaintarea in varsta devenim cumva mai constienti de ce este mai important pentru noi si ni se dezvolta si oarecum curajul de a incerca lucruri inedite, standardul financiar nu ne mai lasa sa mai iesim din tipar. Si atunci cele 8 h care ar trebui sa fie constructive si educative se simt ca si cum ar fi 24h in care energia iti este consumata la maxim si la care mai adaugi si  o nota de plictiseala.

Iar asta inseamna ca nu exista job perfect, exista oportunitati pe care trebuie sa ai curajul sa le accepti. Exista determinare in a alege un domeniu in care sa te specializezi si mai exista puterea de a nu lasa esecul sa-ti darame orice vis precum un domino.

Un alt vis este despre relatii. „Cand o sa fiu mare eu o sa am un partener asa si asa, iar lucrurile astea nu am sa i le accept”. E o imagine pe care o construim in timp dar pentru care nimeni nu ne spune…”vezi, ca s-ar putea sa gresesti”. Pentru ca imaginatia nu are tot timpul sau deloc legatura cu realitatea. S-ar putea sa nu intalnesti emotia speciala pe care o cauti si o asociezi cu iubirea. Ori s-ar putea sa nu gasesti chiar partenerul acela asa intelegator, iubitor, inteligent, vesel etc. Ori poate ca nu o sa te casatoresti sau poate te casatoresti si divortezi. E ironic ca nimeni nu-ti vorbeste despre asta, despre faptul ca nu exista povesti si nici relatii perfecte. Exista dorinta de a construi, de a ierta si de a face un compromis…

Si apoi mai este si caminul. Cand o sa fiu mare, o sa am o casa cu gradina si cu multe flori. Dar daca depasesti varsta la care credeai ca o sa fii deja departe cu visele astea?. Si nu numai ca nu ai posibilitatea sa te muti de la ai tai, dar tot ce iti poti permite este o garsoniera la etajul 10?.

Sunt doar cateva exemple de vise, caci mai e vorba si de pasiuni, de calatorii, de prietenii, de vacante, de bunici…din toate.

Si cand nimic nu pare sa se potriveasca cu ce cautai, incepi sa te reorganizezi. Sa accepti, sa experimentezi si sa reformulezi visele. Iar atunci realizezi ca simplitatea e cea care ramane sa o pastrezi. Ca nu mai e vorba de o casa mare, ci doar de o garsoniera, ca jobul e acolo ca sa traiesti nu ca sa-l iubesti, ca relatiile sunt trecatoare si alegi sa traiesti tot ce intalnesti…iar timpul se scurge si nu are rabdare sa te astepte.

Copilaria pare a fi apogeul imaginatiei iar viata de adult este doar despre realitate. Dar poate ca un strop din magia copilariei poate sa rescrie si…visele.

copilarie